booked.net

Share

În anul şcolar 2018-2019, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Buzău desfăşoară proiectul ERASMUS + (01.06.2018–30.09.2019), Acţiunea Cheie 1 Staff Mobility, „EDUCAŢIE INCLUZIVĂ LA STANDARDE EUROPENE” cu numărul  2018-1-RO01-KA101-047516,

 proiect cofinanţat de Comisia Europeană prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

Scopul proiectului este de a implementa un plan de internaţionalizare, ce presupune introducerea mijloacelor TIC în educaţie, a unor metode activ-participative adaptate elevilor şcolii, utilizarea învăţării non formale în procesul de predare-învăţare-evaluare, în vederea diversificării ofertei educaţionale şi implementarea de proiecte şi parteneriate la nivel european.

Proiectul a cuprins două mobilităţi pentru care, în urma unui proces riguros de selecţie, au fost selectate opt cadre didactice calificate (Bîra Diana, Coman Adriana, Georgescu Ecaterina, Ion Stănica, Ispirescu Radu, Melnic Daniela, Mititelu Sanda, Sidorencu Mihaela) ce au participat la cursuri de formare după cum urmează:

„Metode creative în educaţia copiilor cu cerinţe educative speciale”

 

„Nevoi speciale şi educaţie incluzivă, experienţa italiană de depăşire a segregării”

Locaţie: Larissa, Grecia

 

Locaţie: Bologna, Italia

Furnizor: Hrvatskaudrugapripovjedača „Pričalica“, Virovitica, Croaţia

 

 

Furnizor: Istituto per la Formazione, l‘Occupazione e laMobilita’, Bologna, Italy

 

Perioada: 30.10.2018 – 06.10.2018

 

Perioada: 25.11.2018 – 01.12.2018

 

Acest curs s-a adresat cadrelor didactice interesate de integrare şi incluziune şi de utilizarea metodelor creative, artistice şi de joc în educaţia elevilor cu nevoi speciale.

Metodologia cursului s-a bazat pe lecţii teoretice şi prezentări ale exemplelor de bune practici, precum şi pe discuţii şi comparaţii ale experienţelor personale. Cursul s-a axat pe activităţi sociale, de artă şi joc care sporesc dezvoltarea factorilor de sprijin. Unele instrumente folosite au constat în proiecte, jocuri de rol, simulări, reflecţie şi evaluare.

 

Obiective

  • Înţelegerea contextului teoretic al educaţiei elevilor cu nevoi speciale;
  • Înţelegerea modului în care activităţile sociale, artistice şi jocurile pot spori dezvoltarea factorilor de sprijin;
  • Identificarea şi înţelegerea riscurilor, a factorilor şi a barierelor pentru integrare şi incluziune;
  • Dezvoltarea comunicării, colaborarea, prezentarea, rezolvarea problemelor, negocierea, abilităţile de gândire critică şi creativă;
  • Învăţarea abordărilor centrate pe elev în contextul educaţiei cu nevoi speciale, cumar fi învăţarea pe bază de sarcini şi învăţarea bazată pe probleme în cadrul unui context fictiv al dramelor de proces;
  • Îmbunătăţirea înţelegerii potenţialelor simulări şi a jocului de rol are pentru integrarea, incluziunea şi învăţarea în educaţia cu nevoi speciale;
  • Asigurarea şi exercitarea de idei creative şi resurse practice pentru implementarea cu succes a metodelor creative în educaţia nevoilor speciale în diferite locaţii;
  • Îmbunătăţirea limbii engleze (limba oficială a cursului);
  • Promovarea conştientizării interculturale;
  • Împărtăşirea experienţelor de educaţie cu nevoi speciale din diferite organizaţii pentru a ne ajuta pe fiecare dintre noi să fim mai eficienţi în activitatea noastră;
  • Dezvoltarea platformei de colaborare online pentru pregătirea, diseminarea şi crearea de reţele pentru a dezvolta viitoarele parteneriate şi proiecte;
  • Consolidarea colaborării europene între persoanele implicate în educaţia cu nevoi speciale şi practicarea metodelor creative în diferite contexte;
  • Oferirea de informaţii despre diferitele sisteme educaţionale.

 

Program

Ziua 1

  • Introducerea participanţilor
  • Schiţa programului
  • Exerciţii de încălzire şi de spargere a gheţii
  • Cină de bun venit

 

Ziua 2

  • Context teoretic privind educaţia cu nevoi speciale
  • Seară culturală

 

Ziua 3

  • Activităţi sociale, de artă şi jocce sporesc dezvoltarea factorilor de sprijin

 

Ziua 4

  • Teambuilding şi activităţi de networking
  • Excursie culturală

 

Ziua 5

  • Identificarea factorilor de risc şi a barierelor pentru integrare şi incluziune 

 

Ziua 6

  • Instrumente online pentru colaborare în eLearningEducation, eTwinning, SchoolEducation Gateway
  • Suport individual

 

Ziua 7

  • Prezentarea rezultatelor
  • Discuţii
  • Evaluarea cursului
  • Închiderea sesiunii

 

 

 

 

Acest curs a vizat cunoaşterea strategiilor, metodologiilor şi a instrumentelor pentru a include toţi elevii în educaţie şi pentru a învăţa cum funcţionează educaţia incluzivă în Italia şi cum este într-adevăr posibilă depăşirea segregării elevilor cu nevoi speciale.

Scopul general al cursuluia fost acela de a încuraja excelenţa şi integrarea în educaţie, oferind participanţilor cunoştinţe şi inspiraţie pentru ca educaţia incluzivă să devină realitate în instituţia de provenienţă.

 

Obiective

  • Cunoaşterea principiilor cheie, beneficiilor şi valorilor educaţiei incluzive;
  • Cunoaşterea modelului italian de educaţie incluzivă de depăşire a segregării şi modalitatea de includere a elevilor cu cerinţe educative speciale în şcolile de masă;
  • Familiarizarea cu instrumentele şi platformele Tic care susţin şi uşurează procesul de învăţare al elevilor cu cerinţe educative speciale;
  • Cunoaşterea şi discutarea strategiilor de predare şi activităţilor practice pentru a stimula participarea şi pentru a spori învăţarea;
  • Descoperirea puterii implicării şi a educaţiei de la egal la egal;
  • Schimb de exemple de bune practici cu profesorii italieni, precum şi cu alte cadre didactice din UE care participă la cursul de formare.

 

Program

Ziua 1

  • Primirea participanţilor;
  • Orientare individuală şi informaţii despre locaţie şi oraş;
  • Activităţi de networking;
  • Cină de bun venit.

 

Ziua 2

  • Introducere la curs;
  • Exerciţii de teambuilding;
  • Competenţe de evaluare ex-ante;
  • Educaţie incluzivă în Europa: concepte de bază şi statistici actuale;
  • Vizită la o şcoală locală şi discuţii cu profesorii locali cu privire la provocările şi cele mai bune practici pentru includerea elevilor cu nevoi speciale.

 

Ziua 3

  • Modelul italian de educaţie incluzivă: cum funcţionează şi care sunt rezultatele acestuia;
  • Cadre didactice pentru un mediu şcolar incluziv: co-predarea şi cooperarea părinţilor.
  • Vizitarea unei şcoli locale cu experienţă în educaţia incluzivă şi discuţii cu profesorii locali despre strategii, abordări şi rezultate;
  • Activităţi culturale.

Ziua 4

  • Puterea educaţii de la egal la egal: depăşirea segregării prin încurajarea incluziunii şi cooperării;
  • Exersarea, proiectarea şi desfăşurarea unor activităţi practice;
  • Vizită culturală.

 

Ziua 5

  • Transformarea educaţiei incluzive într-o realitate: strategii, politici şi activităţi;
  • Caz real: o experienţă didactică italiană, lecţii de predare-învăţare şi strategii practice adoptate;
  • Schimb de experienţă şi bune practici în lucrul cu elevii cu CES;
  • Vizită la o instituţie locală care lucrează cu tineri cu dizabilităţi şi discuţii cu profesorii locali.

 

Ziua 6

  • Beneficiul suplimentar al utilizării instrumentelor şi platformei TIC pentru a sprijini procesul de învăţare;
  • Vizitarea unei şcoli locale care utilizează instrumente TIC pentru a lucra cu elevii cu dizabilităţi şi discuţii cu profesorii locali.

 

Ziua 7

  • Spaţiu pentru discuţii privind viitoarele activităţi de cooperare şi planificare;
  • Evaluarea finală a cursului;
  • Validarea rezultatelor învăţării şi ceremonia de certificare.

 

 

 

NEWS

 

TRANS BUS
Programul de
transport public
valabil în data
de 1 Mai 2026

Stimaţi călători,

Vă informăm că, în contextul sărbătorii legale de Ziua Muncii (1 mai 2026), serviciile de transport public şi punctele de lucru cu clienţii vor opera după un program special, după cum urmează:

Citeşte aici...

......................................

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)