booked.net

Share

50 de lei arvună

pentru programarea unui examen RMN!

În aceste zile, adică weekend-ul care tocmai s-a încheiat, toate televiziunile au focusat pe principala ştire politică – votarea statutului viitorului partid de coaliţie prin absorbţie, un exerciţiu politic ce se vrea finalizat abia la 1 ianuarie 2017

şi care va însemna contopirea PDL şi PNL într-o singură formaţiune politică. Vineri, sâmbătă şi duminică am fost de-a dreptul agasaţi cu imagini ale politicienilor celor două partide amintite, în timp ce oameni simpli, consideraţi contribuabili şi votanţi la momente speciale, mureau pe capete, unii plimbaţi pe la uşile spitalelor, fără ca cineva să-şi asume o cât de mică responsabilitate pentru acele amărâte vieţi, iar cei mai optimişti dintre suferinzi, victime, la urma urmei, ale sistemelor politice postdecembriste exersate în ultimii 25 de ani, sperând la o programare în regim gratuit pentru diverse analize şi examene de specialitate.

În timp ce buldogul mârâia de la tribună despre o nouă politică de bunăstare, iar cele două marionete portocalii şi galbene, devenite, cel puţin declarativ, monocolore, se afişau drept cei mai mari şi „curaţi” garanţi ai unui (nou) sistem politic, de dreapta, cu care vor da pe spate România în ce priveşte asigurarea stării de sănătate a populaţiei, aveam să aud una dintre cele mai mari aberaţii, la fel de postdecembriste, o măgărie pe care nici măcar la telefon nu ţi-o poţi permite formula, o jignire la adresa condiţiei umane într-un stat care strigă zilnic la televizor că este garant...

„Pentru ca programarea să fie luată în seamă, trebuie să veniţi mai întâi la noi (n.a. – Centrul de Imagistică Buzău, cu sediul în incinta Spitalului Judeţean Buzău) şi să achitaţi un aconto de 50 de lei. Ca să fim siguri că veniţi cu bolnavul!”. Asta după ce purtătoarea de nesimţire avusese grijă să-mi îndepărteze orice speranţă de a obţine pentru bolnav (n.a. – o bătrână ce a trecut pragul celor 70 de ani, cu multiple afecţiuni şi care în weekendul invocat avusese neşansa să treacă prin dureri lombare atroce, care în orice moment îi puteau stopa funcţionalitatea muşchiului cardiac) o examinare RMN gratuită, adică în baza unei trimiteri de la medicul de specialitate, transmiţându-mi cu un ton absolut indiferent că nu sunt fonduri de la Guvern care să acopere astfel de cheltuieli, iar Centrul activează în regim privat...

 

(Gigi Manole)

NEWS

 

TRANS BUS
Programul de
transport public
valabil în data
de 1 Mai 2026

Stimaţi călători,

Vă informăm că, în contextul sărbătorii legale de Ziua Muncii (1 mai 2026), serviciile de transport public şi punctele de lucru cu clienţii vor opera după un program special, după cum urmează:

Citeşte aici...

......................................

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)