booked.net

Share
Titlul nu este, nici pe departe, o exagerare ori o ironie ieftină (cum ar cataloga-o din prima enoriaşii lui Cezar Preda), ci este o deducţie cât se poate de logică a uneia dintre ultimele declaraţii publice făcute de liderul (mare)penelist la o conferinţă de presă, şi pe care o redăm,
 preluată cu fidelitate, din ziarul pe care se spune că-l finanţează: „Cred că vor depăși faza aceasta, (n.r. – animozităţile din actualul PNL Buzău şi opoziţia vechilor liberali faţă de persoana fostului lider pedelist) pentru că, uitați, urmează niște sondaje de opinie și, oricât te-ai duce seara la șprițși ai pune țara la cale și ai vrea să spui că , să știți că buzoienilor greu le intră în memorie persoane de care nu au auzit nimeni și, indiferent de anumite evoluții politice, în mentalul buzoienilor – așa cum am fost noi cu lucrurile noastre bune, cu lucrurile noastre mai puțin bune -, buzoienii știau de Ion Vasile, știau de Boșcodeală, știau de Cezar Preda, chiar de Cristinel Bîgiu, așa au fost ei. Fiecare ne aflăm acum în diferite ipostaze, mai mult sau mai puțin confortabile. Dar să nu credeți că în Buzău se poate câștiga cu neica-nimeni. Neica-nimeni nu va fi primarul municipiului, nei­ca-nimeni nu va fi președintele Consiliului Județean niciodată, pentru că acum, cu schimbarea Legii partidelor politice și a alegerilor, duce politicianul care știe să vorbească sau are un mesaj față în față cu cetățeanul, nu mai ești în situația în care eu veneam la dumneata, îți explicam și, până la urmă, chiar te convingeam, iar după o oră venea la tine  de la cu sacoșele și spunea să-l lași pe cel dinainte, să iei două sacoșe și să votezi trei trandafiri. Și așa se întâmpla“.  
 
Cezar Preda a explicat, de altfel, corect, două dintre perioadele politice consumate la Buzău. Una: când orice alegeri erau câştigate de social democraţi, pentru că aceştia găseau totdeauna soluţia cea mai eficientă de a convinge electoratul să voteze cei trei trandafiri. A doua: recunoaşterea valorii politicianului simbol local, de unde şi eficienţa demersurilor acestora, în plan politic, după 1989 până în prezent.
Ion Vasile, Constantin Boşcodeală, chiar Cristi Bîgiu au fost, într-adevăr, repere în politica locală. La fel de adevărat este şi faptul că pentru finalizarea discuţiilor despre valoarea personală în plan politic a unuia dintre cei trei amintiţi, pentru perioadele respective de activitate, de fiecare dată era amintit Cezar Preda. Unii spun că ar fi urmaşul (ca lider politic) lui Ion Vasile. Alţii spun că Preda ar fi mai bun decât fostul lider pesedist. Probabil că maniera în care acesta din urmă va alege să părăsească scena politică va determina şi un aşa zis clasament final.
 
Ce a vrut să spună, cu adevărat, Cezar Preda în ultima declaraţie?! Că el, ca politician, este indispensabil noului PNL buzoian în perspectiva alegerilor locale din 2016, iar contrele vechilor liberali nu-i vor afecta candidatura, indiferent ce va alege: scaunul din Palat, ori şefia Consiliului Judeţean. Noi pariem pe Primărie!
Grupul lui Preda, fără valori individuale, va răspunde la comenzi, iar vechii liberali, fără alte merite politice decât, eventual, numărul afişelor lipite în campanii electorale nu pot emite pretenţii.
 
P.S.Se spune că în cel mult două zile o delegaţie de la Centru va veni la Buzău pentru a lămuri lucrurile în organizaţia liberală. Echipa va fi alcătuită dintr-un fost pesedist şi un vechi liberal!

NEWS

 

TRANS BUS
Programul de
transport public
valabil în data
de 1 Mai 2026

Stimaţi călători,

Vă informăm că, în contextul sărbătorii legale de Ziua Muncii (1 mai 2026), serviciile de transport public şi punctele de lucru cu clienţii vor opera după un program special, după cum urmează:

Citeşte aici...

......................................

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)