Organizaţia PSD Buzău îi solicită candidatului Alianţei PDL-PNL să spună care din cele şase explicaţii despre cum a cumpărat şase case e cea adevărată.
Explicaţia 1 – Din banii de nuntă.
„Am pornit cu soţia de la un apartament de 4 camere pe care ni l-am cumpărat din banii de nuntă. Din acei bani şi bani adunaţi DIN MEDITAŢII, din salarii, am făcut următoarea achiziţie, am închiriat-o, am adunat banii, am mai făcut una, am închiriat-o. Alte afaceri, nu”,
a spus Iohannis la o emisiune TV. Aşadar, Iohannis ne spune că şi-a clădit un mic imperiu imobiliar pornind din banii strânşi la nuntă şi din meditaţii (a fost profesor de fizică la liceu).
Explicaţia 2 – Din banii de meditaţii – ceilalţi profesori au avut „Ghinion”
Domnul Klaus Iohannis este singurul profesor din România care susţine că şi-a putut cumpăra 6 case din banii luaţi din meditaţii. Niciun alt profesor din România nu a reuşit această performanţă, pentru că, spune Iohannis, au avut Ghinion. Cel mai grav e modul arogant în care raportează domnul Iohannis la colegii săi pe care îi în râs şi despre care crede că sunt atât de naivi încât ar putea crede povestea cu 6 case din meditaţii.Domnul Iohannis nu cunoaşte de fapt care e condiţia dascălului român care abia are posibilitatea să-şi cumpere o locuinţă după o viaţă de muncă cinstită. Meditaţiile erau doar o sursă din care îşi mai puteau acoperi cheltuielile curente, în niciun caz un venit atât de consistent cum susţine domnul Iohannis.
Explicaţia 3: Din banii a două apartamente
„E munca noastră, a părinţilor noştri. N-am pornit de la zero. Am plecat ca tineri cu DOUĂ apartamente, acum văd că se cheamă case, au contribuit la cumpărarea lor părinţii noştri, apoi banii câştigaţi şi din chirii. Am vândut şi am cumpărat. Casele erau ieftine.” – prima oară a spus că avea UN apartament, după care, realizând că explicaţia este penibilă, a declarat că de fapt a început cu două apartamente să-şi clădească micul imperiu imobiliar.
Explicaţia 4: Din banii pe care nu i-a investit în copii
„Noi nu avem copii, deci alţii au investit în copii, în educaţia copiilor, noi am investit în imobile” – această explicaţie nu mai necesită nici un comentariu. Dacă până acum era vorba de bani strânşi din meditaţii, sau din vânzări anterioare, aşa cum ne explica Traian Băsescu nişte afaceri necurate de-ale sale, acum Iohannis a găsit o altă scuză: nu are copii deci i-au rămas mai mulţi bani de pus deoparte, pentru că n-a cumpărat scutece, hăinuţe, rechizite şi alte obiecte necesare unui părinte pentru copilul său.
Explicaţia 5: Casele nu sunt scumpe, darspecialiştii le-au evaluat la 750.000 euro
Când a văzut că celelalte patru explicaţii nu au avut efect, Iohannis a decis să îşi subevalueze proprietăţile, în speranţa că îi va convinge pe români că ele nu valorează atât de mult: „Sunt şase locuinţe, dar ele toate la un loc sunt cât un apartament în Bucureşti”. O expertiză imobliară a demonstat faptul că cele şase case sunt evaluate la cel puţin 750 000 de euro!!! Mai mult, numai de pe urma închirierii unei singure case, Iohannis a reuşit să obţină zeci de mii de euro pe an!
Explicaţia 6: Din bişniţa cu blănuri făcută pe vremea lui Ceauşescu
Cea de-a şasea explicaţie domnul Iohannis a transmis-o prin intermediul unui prieten jurnalist, şi le contrazice flagrant pe toate cele de până acum. De fapt Iohannis ar fi avut bani pentru primele achiziţii de la soţia sa, Carmen, care se ocupa cu bişniţă cu blănuri în vremea comuniştilor. Iohannis nu doar că le vinde alegătorilor blana ursului din pădure, când le spune cât de bine va conduce România, dar o foloseşte şi pentru a ne explica cele şase case ale sale.
Facem apel la domnul Iohannis să se decidă care dintre explicaţiile de mai sus este cea adevărată şi să clarifice de ce a minţit în celelalte cazuri. Românii au dreptul să ştie cine este Iohannis care le cere votul pentru funcţia de Preşedinte. Faptul că domnul Iohannis nu vrea să spună adevărul despre cum şi-a dobândit casele ridică mari suspiciunii asupra legalităţii în care a obţinut banii respectivi. Dacă Iohannis ar fi procedat legal şi cinstit nu ar fi avut nimic de ascuns şi ar fi spus cum a obţinut banii. Un om care minte are ceva de ascuns, un adevăr care ştie că îl incriminează. Românii nu ştiu cum a ajuns domnul Iohannis atât de repede în poziţia politică pe care o ocupă, după ce în urmă cu puţin timp era un primar independent, neimplicat politic. Cum a ajuns Iohannis atât de repede în politica de la vârf? Ce compromisuri a făcut, ce obligaţii are faţă de cei care l-au pus pe scaunul de candidat la Preşedinţie? Faţă de cine are obligaţii Iohannis şi ce a promis în schimbul susţinerii politice? Iohannis are obligaţia să dea răspuns la toate aceste întrebări dacă vrea să ceară votul românilor. Iar primul răspuns e care dintre cele 6 explicaţii e corectă şi de ce a minţit în toate celelalte.
Biroul de presă al PSD Buzău