booked.net

Share
Cineva, care are pe cineva la DNA, a început să răspândească vorba prin târg şi spune că următoarea ţintă, babană, a procurorilor de la DNA ar fi primarii de comune. Altcineva, care a fost pe la DNA, ne-a spus că, într-adevăr, procurorii legitimaţi la DNA ar putea fi setaţi pe
 primarii de comune, mai ales că ei, oamenii în slujba statului care trebuie să aplice legea, îi consideră pe ceilalţi, oameni desemnaţi de cetăţeni să coordoneze cheltuielile publice, ca fiind cei mai nenorociţi! Aceasta se spune că este premisa actuală a procurorilor DNA, concept obligatoriu în logica lor de anchetatori, cu care vor încerca să demoleze vieţi, activităţi, proiecte, investiţii…
 
Cu excepţia opozanţilor politici ai primarului municipiului Buzău, cei mai mulţi dintre cetăţenii oraşului consideră că edilul şi-a făcut şi îşi face treaba în continuare. Buzăul este un oraş cu economie pe orizontală, cu o infrastructură şcolară ce produce an de an absolvenţi de top naţional, cu investiţii destinate tinerilor şi copiilor cu care nu se pot mândri oraşe mai mari, cu activitate culturală diversificată, în ciuda faptului că Benone Sinulescu a pretins bani pentru logolul ceasului din turnul Palatului, într-un cuvânt, un oraş ce bate la poarta Europei, de altfel, înfrăţit cu oraşe din Belgia, Franţa, Grecia, dar şi din… China!
 Cu excepţia opozanţilor politici ai primarului Boşcodeală, cei mai mulţi dintre noi înţelegem că procesele intentate de DNA nu sunt altceva decât comenzi politice. Chiar dacă nu vom prezenta dovezi palpabile, în cele ce urmează vom spune exact ceea ce se vorbeşte în anumite medii (informate), cu alte cuvnte, comentariile noastre nu vor fi departe de adevăr.
 Se spune că, la un moment dat, pentru că înţelegem şi nevoia de schimbare forţată a clasei plitice, i s-ar fi spus şi primarului oraşului Buzău că anul 2016 trebuie să fie ultimul său an de mandat. Dacă ar fi acceptat „oferta”, adică să se retragă de bună voie, Buzăul nu ar mai fi avut o parte din evenimentele actuale.
În primul rând, „Dosarul Gloria”. Surprinzător pentru mulţi dintre buzoieni a fost faptul că primarul Boşcodeală nici nu a sinchisit să-şi construiască apărarea, convins că lucrurile nu vor avea alt final decât cel în care să fie declarat, pe fond, nevinovat. Dar comanda a fost clară!
Ce ştiu şi procurorii DNA despre „ Dosarul Gloria”, dar nici usturoi nu au mîncat nici gura nu le pute, în acest proces, din start trebuia să fie vorba despre un alt, adevărat, vinovat: Dan Tulpan, preşedintele Fotbal Club Gloria, sau al „S.A. Gloria”, adică o societate pe acţiuni, care acum nu mai este... dar procurorii încă au considerat că Boşcodeală este acţionar acolo, şi unii bani publici s-au dus tocmai la acel S.A. Care este istoria, pe scurt a S.A.-ului! Într-un moment de impas financiar, câte asemenea momente nu au fost „produse” de Dan Tulpan (!), s-a luat decizia unei prescripţii publice, când, ce să vezi, printre primii care au contribuit la reabilitarea financiară a Gloriei (o obligaţie morală, de altfel) a fost şi primarul Constantin Boşcodeală (pe persoană fizică), alături de elita oamenilor de afaceri din Buzău, pe care i-a motivat tocmai prin gestul său. Dar procurorii nu au avut timp de asemenea „fineţuri” şi, evident, nu a fost luat în seamă aspectul care-l scotea pe primar din sfera incompatibilităţii. Mai departe, de ce a plătit Primăria facturile către RAM Buzău? Dacă alta ar fi fost comanda, şi nu ar fi avut nici Dan Tulpan oameni sus puşi, lucrurile ar fi fost prezentate de procurori cât se poate de clar şi „Dosarul Gloria” nu ar mai fi plecat la Braşov, sau ar fi avut un alt potenţial vinovat. Banii pentru achitarea facturilor pentru serviciile publice la Clubul Gloria erau aprobaţi la fiecare început de an în bugetul de cheltuieli. Numai că, ce să vezi, Dan Tulpan îşi făcea de fiecare dată alte planuri de cheltuieli, şi pentru facturile la RAM, de exemplu, nu mai rămâneau!!
 
„Dosarul Orizont” - o cacealma pusă la cale chiar de către apropiaţii primarului Boşcodeală şi beneficiarii proiectului de investiţii. Care a fost scopul investiţiei „Cartierul Orizont”? Necesitatea extinderii spaţiului locativ al municipiului, iar despre zona în care trebuia extins, cu siguranţă nu ar fi fost treabă de procuror. Într-adevăr, municipiul Buzău este în aşa fel configurat, prin prisma Planului Urbanistic Zonal, ca aglomerările locative să fie edificate tocmai pe intravilanul spre ieşirea în Bariera Focşani. Statul, prin ADS, a făcut schimb cu el însuşi, cu alte cuvinte nu a pierdut nimic. Cât despre transferul ca atare, din moment ce există o cerere de transfer către Comisia Judeţeană, nu vedem de ce să fie acuzată Primăria şi primarul ca şef al comisiei locale de punere în posesie?!
 
Nu luăm apărarea vreunia dintre cei implicaţi în dosarele de corupţie de la Buzău, mai ales a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cristi Bâgiu, dar nu avem cum să nu constatăm excesul de zel din redactările procurorilor. Din moment ce individul a fost prins cu mâna pe bani, ce rost mai are să fie încadrate terenurile, de exemplu, mobilul contractelor şi promisiunilor de vânzare, toate fictive, la o categorie superioară(?!) „ (...)Pentru serviciile oferite, Doloiu Gheorghe a cerut şi el, în completare la ce ceruse Bîgiu Marian Cristinel, terenul de 14.085 m.p., situat în centrul municipiului Buzău, şi, cu titlu de garanţie că va da mita de 1.000.000 euro lui Bîgiu Marian Cristinel, o promisiune de vânzare-cumpărare pentru 10.000 m.p. din terenul de 59.518 m.p. din centrul municipiului Buzău. Mladin a fost de acord cu aceste solicitări şi a întocmit acea promisiune de vânzare-cumpărare pentru 10.000 m.p. din terenul de 59.518 m.p. din centrul municipiului Buzău soţilor Doloiu Gheorghe şi Viorica”, notează anchetatorii (...)”, când toată lumea ştie că suprafeţele respective sunt intravilane dar de categorie inferioară, nicidecum în zona „zero” a amplasamentelor imobiliare.
Procurorii DNA s-au remarct prin excesul de zel pe care îl arătau când îşi propuneau, sau mai bine zis li se cerea, să „consolideze” un dosar anume. Aflăm, de exemplu, că în „Dosarul Mitei”, în care inculpat dovedit este fostul preşedinte de Consiliu Judeţean Cristi Bâgiu, ar mai fi încă un personaj important. Ce le scapă procurorilor, dar ei trebuie să fabrice dovezi la dosar, este faptul că partea de teren pe care noul personaj apărut ar fi trebuit să o tranzacţioneze nu este corp comun cu suprafaţa reclamată. Din rechizitoriul procurorilor ne-am edificat că terenul principal, care face obiectul dosarului, este situat vizavi de cartierul Orizont şi că ar măsura vreo 14 hectare. Cât despre noul personaj, aceeaşi procurori spun că acesta şi-ar fi cerut partea, dar terenul lui s-ar afla în capătul opus al oraşului!   „ (...)După ce l-a cunoscut pe Dobrică Dumitru, Doloiu Gheorghe i-a spus că şi acesta trebuie să primească o sumă de bani pentru că este bun prieten cu primarul (…) Ascultând sfatul lui Doloiu Gheorghe, Mladin Adrian a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru 20.000 m.p. din suprafaţa de 35.000 m.p., reprezentând cota indiviză de ½ din totalul suprafeţei de 70.000 m.p. de la intrarea în municipiul Buzău dinspre Bucureşti, cu ieşire la drumul naţional”, mai arată anchetatorii (...)”.
Probabil că procurorii au aflat despre o altă afacere imobiliară a fostului preşedinte Cristi Bâgiu, exact în zona mai sus amintită, dar acest aspect ar trebui consemnat într-un alt dosar! Dar, ce mai contează... o mică eroare, dacă ar putea fi posibil să mai fie anchetat şi un primar!
Din nefericxire, expresia din titlu aparţine, în realitate, unui procuror de la DNA Ploieşti şi în acest mod a ales acesta să-l întâmpine pe unul dintre primarii buzoieni, care se prezentase în faţa Instanţei să atragă atenţia procurorului că el trebuie să dovedească cu probe clare o anume vinovăţie şi nu să-i ceară acestuia, primarului, să-şi dovedească nevinovăţia. Atât cât ar putea să funcţioneze prezumţia de vinovăţie, sau ne!
(Gigi Manole)

NEWS

 

TRANS BUS
În atenţia pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău

Compania de transport public Trans Bus S.A. anunţă că, începând cu data de 1 mai 2026, se vor elibera abonamente gratuite (zona 1 tarifară) pentru transportul în comun pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău, indiferent de cuantumul pensiei.

Citeşte aici...

........................................
TRANS BUS
Programul de
transport public
valabil în data
de 1 Mai 2026

Stimaţi călători,

Vă informăm că, în contextul sărbătorii legale de Ziua Muncii (1 mai 2026), serviciile de transport public şi punctele de lucru cu clienţii vor opera după un program special, după cum urmează:

Citeşte aici...

......................................

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)