Grădiniţa, spaţiul socio-uman, este purtătoarea unor multiple virtuţi formative în umanizarea copiilor, oferind tipuri diferite de influienţe şi modele pozitive care contribuie la interiorizarea anumitor norme, reguli, valori morale. „Copilul asimilează aceste norme şi reguli din nevoia firească de afecţiune, aprobare, consens, ajugând la un cod moral personal care reflectă propriile aspiraţii, dorinţe, năzuinţe de realizare”. (Stoleru Constantinescu Paula, Aspecte psihologice şi psihopedagogice privind sistemul de valori la vârsta copilăriei, „Activităţi metodice în grădiniţă”, Revista de pedagogie, Bucureşti, 1981, p.14.

    Copilul se descoperă pe sine cu adevărat în microuniversul grădiniţei, al colectivului de copii (universul real al copilăriei) dacă aici i se oferă cadrul afectiv necesar unei adaptări rapide la munca şi viaţa în colectiv, la jocul împreună, la activitatea de învăţare.

Integrarea socio-afectivă a copiilor de 3-7 ani în grădiniţă se realizează în mod progresiv, urmând evoluţia afectivă şi intelectuală. În această perioadă se dezvoltă sentimentele inter-individuale (simpatia şi antipatia), precum şi celelalte procese psihice intelectuale care facilitează achiziţionarea unor modele de comportament social. Procesul integrării socio-afective a copiilor este favorizat    de o serie de factori.     În primul rând, aspectul general al grădiniţei, amenajarea sălilor de grupă a mobilierului, folosirea culorilor tonifiante, calmante, jucăriile, peisajele din basme, sporesc randamentul adaptării copiilor.  Sistemul de activităţi instructiv-educative prin conţinutul şi formele specifice  de desfăşurare şi antrenare a copiilor constituie factorul determinant în integrarea copiilor.

    Prin acestea se influienţează dezvoltarea psihică a copilului, se cultivă emoţiile şi sentimentele pozitive, se realizează un echilibru perfect între activităţile de joc şi cele de muncă intelectuală.

Jocul - ca formă specifică a activităţii în grădiniţă - contribuie la dezvoltarea facultăţilor mintale, formează deprinderi de cooperare între copii, exersează efortul voluntar.

    Prin joc,  se transfigurează mintal realitatea în asumarea unor roluri, atribuirea imaginară a unor funcţii dorite obiectelor, se rezolvă conflictul între ceeea ce doreşte şi ceea ce poate fi copilul. Considerând jocul ca un inegalabil mijloc de sociabilizare a copiilor preşcolari, educatoarea va avea o deosebită grijă în organizarea acestora, ţinând cont de structura grupei şi a particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor. Foarte frecvente sunt jocurile: De-a familia, De-a grădiniţa, De-a şcoala, în care copiii îndeplinesc cu fidelitate rolurile adulţilor, reflectă modele concrete din viaţa socială îşi  însuşesc comportamente specifice. Privind din perspectiva dezvoltării personalităţii, în jocurile de creaţie este deosebit de eficient  să se antreneze copiii de diferite vârste, deoarece copiii mai mari integrează cu plăcere în jocurile lor pe copiii mici, aceştia fiind astfel favorizaţi în dezvoltarea lor generală, precum şi în stimularea comunicării verbale.

Activităţile comune constituie de asemenea o mare atracţie pentru copii, întrucât le oferă posibilitatea să se implice, să aibă anumite responsabilităţi, să participe la realizarea unor sarcini comune, să răspundă astfel unei imperioase dorinţe de a se manifesta. Deoarece preşcolarul manifestă o atracţie spontană, naturală pentru muncă (să mânuiască unelte, să picteze, să modeleze, să construiască), pe lângă faptul că se crează abilităţi intelectuale, se dezvoltă ingeniozitatea şi spiritul creativ, se generează o ambianţă socio-afectivă pozitivă şi optimizează integrarea copiilor în grădiniţă.

    Activităţile practice, artistico-plastice, jocurile de construcţii, prin conţinutul lor  îmbogăţesc experienţele afective, cultivă sensibilitatea în raport cu frumosul, conceput în toate ipostazele lui. Un rol decisiv în integrarea socio-afectivă a preşcolarului îl au plimbările, vizitele, excursiile şi programele  distractive, întrucât ele antrenează copiii într-o prezenţă afectivă şi activă, întreţin bucuria  şi satisfacţia împlinirii  sale prin îmbinarea ideală a elementului instructiv cu cel  afectiv-distractiv. Elementele de joc folosite în realizarea programului distractiv (dramatizări, concursuri, jocuri hazlii, etc.) posedă calitatea de a potenţa eficienţa acţiunii de integrare a copiilor, făcând ca sarcina didactică ce i se prezintă să capete o formă atractivă care îi declanşează dorinţa de a o îndeplini şi de a depune efortul necesar fără constrângere exterioară.

    Satisfacţia copilului pentru îndeplinirea sarcinilor impuse de rolul pe care-l joacă, aprecierea acestuia de către educatoare şi de către colectiv stimulează interesele cognitive ale copilului, contribuie la interiorizarea unor norme şi reguli de comportare umană civilizată. Având în vedere particularităţile de vârstă ale copiilor preşcolari- emoţiile primare şi secundare se produc repede şi dispar tot atât de repede, trecerea rapidă de la bucurie la tristeţe, mobilitatea şi instabilitatea proceselor afective- în procesul de adaptare a copiilor în grădiniţă, personalitatea educatoarei joacă un rol hotărâtor.

„Trecerea de la socializarea primară (în familie) la cea secundară (grădiniţă, şcoală), copilul o percepe ca pe o ruptură, are loc destrămarea vechii identificări familiale, luându-i locul una nouă, diferită. Intrarea în grădiniţă îi răpeşte afecţiunea oferită abundent în familie, apar în faţa acestei noi situaţii, reacţii individualizate de apărare, adaptare, ieşire din această stare confuză. Socializarea secundară este dominant receptiv-afectivă colorată puternic de impresii vii. Stabilind relaţii de comunicare din ce în ce mai complexe, limbajul copilului preşcolar marchează un factor hotărâtor asupra întregii structuri psihice prezente şi ulterioare. Limbajul nu se poate dezvolta decât prin comunicare cu fiinţe omeneşti, prin ascultare şi răspuns. De aici, dependenţa stimulării acestuia de calitatea mediului, modul în care vorbesc educatoarele, de competenţa acestora.” (Mălureanu M, Aspecte ale socializării copilului preşcolar,)

        Realizarea procesului de integrare socio-afectivă a copiilor preşcolari în activităţile din grădiniţă este favorizat de raporturile interpersonale din grupă, de trăirile lor afective, de trebuinţele şi interesele personale ce stau la baza comunicării între membrii grupei. Preşcolaritatea cuprinde cea mai importantă experienţă socio-educaţională din viaţa unei persoane. Premizele socializării sunt oferite de ansamblul virtuţilor comunicării verbale interpersonale, care la vârsta preşcolarităţii ating nivele superioare; copilul înţelege şi este apt de a fi înţeles în sfera relaţiilor de comunicare reciproce.

Ansamblul activităţilor desfăşurate în grădiniţă şi în special în jocurile de creaţie, jocurile didactice, dramatizările, constituie mijloacele cele mai eficiente de exersare liberă a vorbirii copiilor şi socializării, datorită situaţiilor  care se creează prin mânuirea materialelor şi mai ales a comunicării intense ce se stabileşte între copii. Prin transpunere în roluri de adult, preşcolarul se poate ancora în orice temă a vieţii, lărgindu-şi orizontul de conoştinţe, îmbogăţindu-şi  experienţa de viaţă, antrenându-se în dialogul viu, care-l obbligă să-şi îmbogăţească, să-şi precizeze şi să-şi activizeze vocabularul, să folosească limba ca mijloc de comunicare în orice împrejurare socială. Fără comunicarea verbală nu sunt posibile cooperarea, acumularea şi generalizarea experienţei umane. Funcţia socializatoare a grădiniţei se concretizează în formarea şi dezvoltarea sociabilităţii la copilul preşcolar. În grupele de joc, copiii se acceptă şi se tolerează reciproc, satisfăcându-şi în acelaşi fel, trebuinţa de joc. Gradul de receptivitate este mai mare în joc decât în alte situaţii. Jocul devine terenul stimulării coeziunii ocupaţionale ce permite să se dezvolte sociabilitatea” prin urmare, integrarea socio-afectivă optimă a preşcolarului în microstructura socială căreia îi aparţine, dă posibilitatea integrării cu succes în macrostructura socială.

Profesor Buga-Sfinteş Cameluţa