La initiaţiva fermierilor buzoieni, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Buzău a facilitat o întâlnire de lucru a producătorilor agricoli din judeţ cu ministrul Agriculturii. Discuţiile s-au concentrat pe provocările curente din domeniu, precum:
accesul fermierilor la fonduri europene; problemele legate de schimbările climatice şi impactul acestora asupra producţiei; necesitatea unui sprijin mai consistent pentru micii fermieri; dezvoltarea infrastructurii rurale pentru a sprijini o agricultură sustenabilă.
Ministrul Agriculturii a asigurat legumicultorii prezenti la intalnire de continuarea programelor de ajutor de minimis pentru legume în spaţii protejate, usturoi şi cartof. De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost evidenţiat un interes crescut din partea fermierilor pentru soluţii concrete care să le sprijine activitatea şi să le asigure un viitor mai sigur în agricultură. Ministrul a subliniat importanta colaborarii cu toţi actorii din domeniul agricol pentru a găsi cele mai bune soluţii.

La întâlnirea cu agricultorii din Buzău. Florin Barbu a dat asigurări că impozitarea serelor şi solariilor, măsura care îi sperie pe cultivatorii de legume în spaţii protejate, nu se va aplica. În plus, ministrul a anunţat că pachetul care conţine această prevedere va fi amendat. Anunţul ministrului a venit ca răspuns la întrebarea adresată de unul dintre agricultorii prezenţi la întâlnire. Florin Barbu a dat asigurări că o astfel de impozitare nu va exista cât timp va fi la guvernare. În plus, a explicat de ce nu ar fi legală o astfel de prevedere .
„Impozitarea serelor şi solariilor în România nu se poate face pentru că în Codul Fiscal, un solar în România, pe persoană fizică, nu se poate calcula constituţional. Această prevedere care a fost pusă de Ministerul de Finanţe va fi scoasă! Este decizie unilaterală a coaliţiei. Elementele pentru a impozita şi realiza o valoare impozabilă a unei clădiri înseamnă ca acea clădire să aibă pereţi şi acoperiş, solariile nu au. 70% din bazinul legumicol din România este pe certificat de producător. (…) Nici nu s-a aprobat acest pachet, este la Curtea Constituţională, iar acest pachet va fi amendat pentru că trebuie date norme de aplicare, norme de aplicare care nu pot fi date pe certificat de producător şi persoană juridică şi va fi eliminat, printr-o ordonanţă, acest subiect. Nu vom impozita sere şi solarii atât timp cât vom fi la guvernare!”,a fost răspunsul lui Florin Barbu.

La rândul său, Marcel Ciolacu, deputat PSD, prezent la întâlnirea cu fermierii, alături de Adrian Petre, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean şi primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a subliniat că această măsura era „O aberaţie. A fost strecuratp, cumva, de către Ministerul de Finanţe. Domnul ministru al Agriculturii a explicat de ce nu este constituţională o astfeld e măsură şi de ce nu poate fi aplicată. Cu toţii vrem să consumăm produse româneşti, dar ne trezim că punem impozite pe sere şi solarii! Buzoienii şi legumicultorii din judeţul Buzău trebuie să ştie că vom continua demersurile pentru construirea depozitului de sortare de la Mihăileşti, un proiect care este pornit din 2024”, a spus candidatul social democrat pentru funcţia de preşedintel al Consiliului Judeţean Buzău, la alegerile parţiale din 7 decembrie.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC comandat de:
Partidul Social Democrat Buzău, CMF: 51250001, pentru alegerile locale parţiale
din data de 7 decembrie 2025.
Notificarea privind transparenţa este disponibilă la link https: https://transparentaelectorala.ro/Notificare_transparenta_Buzau_online.pdf