booked.net

Share
Începând de săptămâna trecută, conturile fermierilor buzoieni au început să fie alimentate cu câte 79 de euro pentru fiecare hectar aflat în exploatație, sumă reprezentând  avansul la subvenția pe suprafață, scrie o publicaţie de specialitate on line. Restul banilor urmează să fie achitați în prima parte a anului viitor.
Subvenția pe suprafață pe 2014 se apropie de 160 de euro, iar prima tranșă va fi plătită fermierilor începând de astăzi
„În următoarele două săptămâni 680 de milioane de euro vor ajunge în conturile fermierilor, adăugându-se celorlalte subvenții în valoare de 618 milioane de euro venite pe Axa 2. Îmi iau această promisiune, de a face tot posibilul ca să nu fie întârzieri, având convingerea că principalul motiv pentru care în ultimii doi s-au înregistrat rezultate bune în agricultura românească este acela că am reușit să plătim la timp toate aceste sume către fermieri”, a afirmat săptămâna trecută ministrul Daniel Constantin.
Plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2014 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2014.
Iată, mai jos, valoarea exactă a subvenției pentru fiecare tip de cultură în parte:
Teren arabil

Cereale pentru boabe
1. grâu comun 156,89
2. grâu dur 156,89
3. triticale 156,89
4. secară 156,89
5. orz 156,89
6. orzoaica 156,89
7. ovăz 156,89
8. porumb 156,89
9. porumb zaharat 156,89
10. sorg 156,89
11. orez 156,89 + 300,00
12. mei 156,89
13. hrişcă 156,89
14. alte cereale pentru boabe 156,89
Plante proteice (leguminoase pentru boabe)
15. mazăre pentru boabe 156,89
16. fasole pentru boabe 156,89
17. linte 156,89
18. bob 156,89
19. lupin 156,89
20. alte leguminoase pentru boabe (năut) 156,89
Plante industriale şi medicinale
21. floarea-soarelui 156,89
22. rapiţă 156,89
23. soia 156,89
24. in pentru ulei 156,89
25. alte oleaginoase 156,89
26. in pentru fibră 156,89
27. cânepă pentru fibră 156,89
28. tutun 156,89
29. fenicul 156,89
30. levănţică 156,89
31. mentă 156,89
32. anason 156,89
33. alte plante medicinale şi aromatice 156,89
34. alte plante industriale 156,89
35. arahide 156,89
36. mac 156,89
37. ricin 156,89
38. susan 156,89
39. şofrănel 156,89
Plante tuberculifere
40. cartofi timpurii 156,89
41. cartofi semitimpurii 156,89
42. cartofi târzii 156,89
43. alte culturi de cartof 156,89
44. cartofi pentru sămânţă 156,89
Plante rădăcinoase
45. sfecla de zahăr 156,89+379,17
46. sfeclă furajeră 156,89
Legume proaspete, pepeni
47. legume proaspete 156,89
48. pepeni verzi şi galbeni 156,89
49. căpşun 156,89
50. cicoare 156,89
51. flori şi plante ornamentale 156,89
52. pajişti temporare (artificiale, însămânţate pe teren arabil pentru mai puţin de 5 ani) 156,89
53. plante de nutreţ 156,89
54. lot semincer 156,89
55. alte culturi în teren arabil 156,89
56. teren necultivat 156,89
57. teren sub sere şi solarii-cultivat 156,89
58. teren sub sere şi solarii-necultivat 156,89

Pajişte permanentă
59. pajişti permanente comunale utilizate în comun 156,89
60. pajişti permanente utilizate în comun 156,89
61. păşuni permanente comunale utilizate individual 156,89
62. pajişti permanente utilizate individual 156,89
63. livadă tradiţională utilizată extensiv 156,89

Cultura permanentă
Pomi fructiferi
64. meri 156,89
65. peri 156,89
66. pruni 156,89
67. caişi şi zarzări 156,89
68. piersici 156,89
69. cireşi şi vişini 156,89
70. gutui 156,89
71. duzi 156,89
72. alţi pomi fructiferi 156,89
Castani, nuci, aluni şi alte specii înrudite
73. castani 156,89
74. nuci şi aluni 156,89
75. alte specii înrudite 156,89
76. hamei 156,89
Arbuşti fructiferi
77. zmeur 156,89
78. coacăz 156,89
79. alţi arbuşti fructiferi 156,89
Pepiniere
80. pepiniere viticole şi plantaţii Portaltoi 156,89
81. pepiniere pomicole 156,89
82. pepiniere forestiere 156,89
83. alte pepiniere 156,89

Alte culturi permanente
84. teren în pregătire pentru livezi 156,89
85. teren în pregătire pentru vii 156,89
86. teren în pregătire pentru alte culturi permanente 156,89
87. Plante energetice nonalimentare (nonagricole) 156,89
Vie
88. vii pe rod cu struguri nobili pentru vin 156,89
89. vii pe rod cu struguri de masă 156,89
90. vii tinere neintrate pe rod 156,89
91. vii cu soiuri hibride interspecifice pentru vin 156,89
92. vii înfiinţate prin programul de restructurare/reconversie 156,89
93. suprafaţă defrişată prin programul de primă defrişare 156,89

NEWS

 

TRANS BUS
Informare privind modificarea temporară
a traseelor
5, 5B, Z116 şi Z122

Stimaţi călători,

Ca urmare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii străzii Frăsinet, începând cu data de 15.05.2026 şi până la finalizarea acestora, traseele 5, 5B, Z116 şi Z122 vor circula pe un itinerar modificat pe sensul de deplasare Broşteni – Micro 14.

Citeşte aici...

..............................
 
TRANS BUS
În atenţia pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău

Compania de transport public Trans Bus S.A. anunţă că, începând cu data de 1 mai 2026, se vor elibera abonamente gratuite (zona 1 tarifară) pentru transportul în comun pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău, indiferent de cuantumul pensiei.

Citeşte aici...

........................................
TRANS BUS
Programul de
transport public
valabil în data
de 1 Mai 2026

Stimaţi călători,

Vă informăm că, în contextul sărbătorii legale de Ziua Muncii (1 mai 2026), serviciile de transport public şi punctele de lucru cu clienţii vor opera după un program special, după cum urmează:

Citeşte aici...

......................................

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)