booked.net

Share

Profesorul Cătălin Cîrstoiu şi staful medical de la Spitalul Universitar Bucureşti, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţe Buzău au organizat, la sediul unităţii clinice din Capitală,

 un eveniment care a împrumutat din semnificaţia zilei de 15 aprilie – începând cu anul 2012, la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale de Artă, ziua de 15 aprilie este declarată Ziua Mondială a Artei – şi au organizat un eveniment unic la acest moment în România, în cadrul căruia s-au semnat documentele primului Consorţiu medical regional la nivel naţional.

Cele două unităţi spitaliceşti vor funcţiona, pe viitor, cu interese comune atât în ceea ce priveşte promovarea actului medical de înaltă calitate, dar şi cu un management care să garanteze funcţionalitatea unei infrastructuri profesionale specifice la standarde europene. Conform primelor declaraţii ale profesorului Cătălin Cîrstoiu, Spitalul Universitar Bucureşti mai este angajat în colaborări profesionale cu Spitalul de Stomatologie din Sectorul 4 din Bucureşti, precum şi cu Ambulatoriul din Chitila. Consorţiul regional, statuat între Spitalul Universitar Bucureşti şi cea mai mare unitate medicală din judeţul Buzău uneşte, administrativ, două unităţi teritoriale.

„Scopul nostru este să construim o reţea publică, de fapt primul brand public autentic, în jurul Spitalului Universitar. Este ceea ce facem cu Buzăul, ceea ce o să mai facem şi cu un alt spital dintr-un alt judeţ şi cu un alt spital din Bucureşti. Devenim un spital de-a dreptul regional şi asta pentru că vrem să împărtăşim experienţa noastră şi în alte părţi. Noi vrem să ducem toată ştiinţa colegilor noştri de la Neurologie şi Neuroradiologie intervenţională, de exemplu, spre Buzău, în aşa fel încât să putem face acolo tromboliza şi să ajungă în Bucureşti doar cazuri care necesită stict intervenţii mai complicate, mai laborioase. Aş mai putea da ca exemplu afecţiunile cardiace – infarctul miocardic acut. La Buzău este o secţie cu un singur cardiolog şi vom face tot posibilul să o populăm cumva, pentru că eu sunt convins că brandul Spitalului Universitar va crea atractivitate pentru medici, să vină, pentru că ei vor fi parte a acestui mare consorţiu medical. Un alt exemplu, în specialitatea mea, săptămâna viitoare vrem să punem în Buzău prima proteză de genunchi. Vom da drumul acestor tehnici. Încet-încet va trebui ca spitalele să aibă un nivel de competenţă, iar spitalele mari, câteva care ţin greul, să facă ceea ce depăşeşte limita de competenţă a spitalelor judeţene. E un drum nou şi pentru noi şi pentru colegii noştri din Buzău, dar îl vom parcurge cu ştiinţă, cu răbdare şi va da rezultate. Aceasta e speranţa mea”,a fost mesajul profesorului Cîrstoiu, după momentul semnării protocolului de colaborare.

„Voi merge personal la Buzău, cu o echipă de ortopezi şi vom face acolo prima operaţie de care spuneam, bineînţeles cu echipa de la Buzău. De altfel, acesta este şi protocolul: să ducem tehnică medicală acolo, experienţa noastră, să ridicăm nivelul medical şi, dincolo de asta, cred că este cel mai important, să creăm încrederea pacienţilor că merg într-un spital veritabil. Dacă am un spital cu o sută de paturi, dar am doar trei doctori, acela nu este un spital, e cel mult un ambulatoriu”, a fost şi primul răspuns concret al profesorului Cîrstoiu, la o întrebare din partea presei.

Ciolacu: Spitalul Judeţean Buzău nu este un spital din Nenderthal

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu, a reiterat poziţia autorităţilor judeţene, care au statuat, inclusiv prin structurarea bugetului pe anul 2026, domeniul Sănătăţii ca prioritar, fie că este vorba despre investiţii în infrastructura de specialitate, fie prin adoptarea de măsuri administrative care să ajute la atragerea de medici specialişti, care să lucreze în spitalele din Buzău.

„Mulţumesc domnului profesor şi echipei domniei sale, mulţumesc şi echipei de la Buzău. Cred că ne-am mişcat destul de repede. Este primul consorţiu de acest fel la nivel naţional. Cum spunea şi domnul profesor, sunt două lucruri diferite: consorţiul între Spitalul Universitar şi Spitalul Judeţean Buzău şi consorţiul intern, administrativ, la nivelul judeţului. Şi la Oradea s-a consolidat Spitalul Judeţean unindu-se cu Spitalul Municipal şi acum încearcă domnul manager Carp să unească şi celelalte spitale din judeţ. Au creat mai întâi performanţă la nivel judeţean şi pe urmă încearcă să unească şi celelalte spitale. Aceştia sunt paşii. Eu am avut întâlniri şi cu domnul manager Carp, de asemenea şi echipa de la Buzău. Vreau să-i mulţumesc şi domnului ministru, pentru că am avut o comunicare cu toţii şi am avut susţinerea dânsului de la început.

Dar, ca să lămurim lucrurile, Spitalul Judeţean Buzău nu este un spital din Nenderthal. Spitalul funcţionează, are un corp medical performant, dar este insuficient. Spitalul de la Buzău are dotări, dar nu la nivelul Spitalului Universitar. Cu adevărat, pentru viitoarele dotări ne-am coordonat cu echipele de medici din Spitalul Universitar, ca să avem şi un prezent, dar şi un viitor. Dar cel mai mare câştig al acestui consorţiu este al medicilor tineri. Fiindcă, închidem o temă falsă, că dacă ar alege să vină la Spitalul din Buzău s-ar plafona din punct de vedere profesional! Acest consorţiu creează această perspectivă unui medic tânăr, care a terminat rezidenţiatul, că va avea expertiza medicilor de la Spitalul Universitar şi va lucra împreună cu aceşti medici.

În acest moment, prioritatea la Consiliul Judeţean Buzău este zona de Sănătate. Cu toţii vorbim de reforme, dar am dovedit că de multe ori doar vorbim despre reforme. În opinia mea, în orice stat sunt doi piloni esenţiali: Sănătatea şi Educaţia. Când vorbeşti despre reformă în Sănătate şi Educaţie nu trebuie să vorbeşti despre concedieri. Eu mi-am asumat să leg administraţia de corpul medical şi să înţeleg cum trebuie lucrat. Am stat de vorbă cu fiecare şef de secţie din Spitalul de la Buzău, dar şi cu medici mai experimentaţi de la Spitalul Universitar, pentru a înţelege fenomenul. Sunt convins că vom avea rezultate rapide. În bugetul judeţului am prins o sumă importantă pentru finanţarea Sănătăţii, probabil că vom avea finanţare şi prin Ministerul Sănătăţii şi pentru dotări, dar am prins în buget şi stimulente, pentru că acest consorţiu nu obligă vreun medic, nici de la Spitalul Universitar nici din sistemul de sănătate buzoian să vină în această mobilitate a corpului medical. Dimpotrivă. Eu trebuie să asigur suplimentele necesare pentru acest efort şi le voi asigura la sfârşitul lunii. Sunt mai multe tipuri de stimulente, ele sunt cuantificate pe fiecare secţie în parte. Spre exemplu, dacă un medic tânăr doreşte să vină prin transfer sau prin concurs la Spitalul Judeţean Buzău, chiria va fi achitată de către Consiliul Judeţean timp de cinci ani. La gărzi sumele sunt diferite”, a încheiat Marcel Ciolacu, iniţiatorul proiectului consorţiului medical regional.

NEWS

 

TRANS BUS
În atenţia pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău

Compania de transport public Trans Bus S.A. anunţă că, începând cu data de 1 mai 2026, se vor elibera abonamente gratuite (zona 1 tarifară) pentru transportul în comun pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău, indiferent de cuantumul pensiei.

Citeşte aici...

........................................
TRANS BUS
Programul de
transport public
valabil în data
de 1 Mai 2026

Stimaţi călători,

Vă informăm că, în contextul sărbătorii legale de Ziua Muncii (1 mai 2026), serviciile de transport public şi punctele de lucru cu clienţii vor opera după un program special, după cum urmează:

Citeşte aici...

......................................

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)