booked.net

Share

Activitatea Comisiei pentru Protecţia Copilului, departament ce funcţionează sub tutela Consiliului Judeţean, a fost unul dintre punctele pe ordinea de zi ce au fost supuse votului consilierilor judeţeni la capitolul Diverse,

 la ultima şedinţă a miniparlamentului judeţean, organizată în ultima joi a lunii martie. De altfel, proiectul de hotărâre propus spre aprobare de preşedintele Lucian Romaşcanu a avut în vedere prezentarea şi asumarea întregii activităţi a instituţiei Consiliului Judeţean.

Comisia pentru Protecţia Copilului a fost organizată şi funcţionează începând cu anul 2020, atunci când în cadrul Consiliului Judeţean a fost stabilită şi componenţa acesteia, ca organ de specialitate, cu activitate decizională în ce priveşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap, stabilirea de măsuri de protecţie specială a copiilor lipsiţi temporar sau definitiv de ocrotire părintească şi a celor care săvârşesc fapte penale dar nu răspund penal, eliberarea atestatului de asistent maternal profesionist, soluţionarea plângerilor adresate de copii, în măsura în care soluţionarea acestora nu este stabilită de lege în competenţa altor instituţii, monitorizarea fenomenului abandonului copiilor la nivel judeţean, întocmirea raportului trimestrial privind situaţia copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, a copiilor pentru care nu s-a stabilit identitatea, a gravidelor în risc social şi a activităţii de monitorizare a cazurilor de copii care au fost supuşi riscului de a fi părăsiţi în unităţile sanitare, reîntorşi în familie, identificarea localităţilor în care există un număr mare de gravide în risc social şi copii părăsiţi în spitale, analiză în urma căreia propune Consiliului Judeţean susţinerea financiară şi metodologică a înfiinţării şi dezvoltării de servicii pentru copil şi familie.

În perioada supusă raportării, Comisia pentru Protecţia Copilului s-a întrunit în 59 de şedinţe şi a adoptat un număr de 1.898 hotărâri, din care 1.701 pentru copilul cu handicap, 106 pentru copilul în dificultate socială, 91 pentru asistenţii maternali profesionişti. Ca unic gestionar al măsurilor de protecţie pentru copilul cu handicap, Comisia a reuşit în 2024 reevaluarea în termen a unui număr de 1.384 de certificate de încadrare în grad de handicap, a rezolvat 317 cazuri noi de încadrare în grad de handicap. S-a continuat activitatea de monitorizare a reţelei de asistenţi maternali; pentru un număr de şase persoane s-a eliberat atestatul de asistent maternal, pentru 71 asistenţi maternali s-a reînnoit atestatul de asistent maternal şi s-a acordat viză anuală pentru 82 asistenţi maternali. S-a retras un număr de 14 atestate din care un caz  pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu, în trei cazuri pentru faptul că acesta a renunţat la profesie din motive personale şi zece cazuri ca urmare a pensionării.

S-a constatat că unele autorităţi locale nu stăpânesc situaţia concretă din teritoriu şi că este nevoie de o mai mare implicare a acestora în ceea ce priveşte acordarea serviciilor cu caracter primar şi de colaborare în cazurile de dificultate socială. Deoarece s-au înregistrat probleme în ceea ce priveşte reintegrarea copiilor în familia naturală, este nevoie de o mai mare implicare a autorităţilor locale în activitatea de monitorizare postintegrare care, conform legii este realizată de către asistenţii sociali din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, în colaborare cu autorităţilor locale prin lucrătorul social comunitar angajat al primăriei şi prin Comitetul local de sprijin acolo unde acesta există.

NEWS

 

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)