booked.net

Share
margarit_si_musat_2.jpgExact în urmă cu un an şi două luni, ziarul Muntenia publica un interviu cu primarul comunei Boldu, Marian Mărgărit, în care personajul principal era invitat să facă o radiografie a propriei activităţi publice,
 în domeniul administrativ, dar să „semneze” şi o recenzie a demersurilor administrative influenţate de exerciţiul politic, mai ales că el se numără printre cei cinci primari buzoieni care se află la cel de-al şaselea mandat, adică cea mai lungă activitate în funcţia de primar, după 1989.
Intuiţie sau nu, la acest moment când primarul Marian Mărgărit a primit Titlul, Certificatul, Trofeul şi Diploma de Excelenţă – „PRIMAR DE ŞASE STELE”, redacţia Muntenia poate spune că a fost prima ce a anunţat un astfel de moment.
Placheta "primar de şase stele" este acordată primarilor comunelor din România, ca răsplată a meritelor importante şi în semn de apreciere deosebită pentru alegerea de cel puţin şase ori în această funcţie. De asemenea, Marian Mărgărit a primit ordinul, trofeul şi diploma „Corneliu LEU”, acordată comunelor sau primarilor acestora în semn de apreciere pentru activitatea depusă în domeniul literaturii şi publicisticii, în mediul rural.
Pentru ediţia de astăzi, reluăm interviul de anul trecut:
 
Marian Mărgărit, un primar de cinci stele
margarit_boldu.jpg„Trăiesc o poveste frumoasă într-o comună înfrăţită cu Grâul şi Crivăţul, aşezată pe drumul legendar ce leagă Râmnicul de Brăila, vestitul drum co­mercial, pe unde se îndreptau negustorii spre port şi unde-i boldeau boldenii, de aici vine şi numele aşezării. Ca să treci prin zonă, trebuia să faci ceva în folosul comunităţii. Până la urmă, s-a transformat într-o taxă de trecere. Lucrurile au evoluat, iată am intrat în al 25-lea an de mandat...”
 
Rep.: Anticipaţi un mandat aşa de lung?
Marian Mărgărit: Constituţia mea sufletească, pregătirea mea intelectuală, profesională, culturală mă îndreptau către altceva. Baza mea rămâne tot catedra, peste care, iată, s-a aşezat administraţia publică. Viaţa te duce şi intri într-un joc destul de lung pe care dacă-l tratezi cum trebuie, dacă-l solidarizezi cum trebuie, dacă te comporţi cum trebuie mergi mai departe. Altfel, dacă iei o notă mică la purtare, chiar dacă iei 10 la realizări, nu treci mai departe. La ambele capitole notele trebuie să fie destul de apropiate şi destul de sus!
 
Rep.: În 25 de ani de administraţie publică aţi inventariat şi sacrificii personale, incluzând şi familia?
Marian Mărgărit: Eu sunt fiu al satului, singur la părinţi, toată tinereţea am pus-o pe tavă boldenilor, în folosul lor. Nu a foat nevoie de astfel de sacrificii. Psihologia şi pedagogia cu care eram eu înzestrat şi pentru care m-am pregătit mi-a fost de bun augur în activitatea administrativă.
 
Rep.: Spuneaţi că în trecut cei care tranzitau zona erau obligaţi să plătească o taxă. Asta înseamnă că oamenii de pe aici erau, ori chiar mai au o anume doză de răutate...
Marian Mărgărit: Nu, ei se foloseau de orice oportunitate, foloseau diverse metode pentru a-şi îmbogăţi patrimoniul. Nu era răutate, ci inventivitate, o notă de patriotism local, mai profund. Cât despre elementul socio-politic... ce vremuri politice... am trăit şi vremuri reci şi vremuri tulburi, vremuri de uşoară răzbunare politică... Între 1996-2000 am avut parte de trăiri destul de dificile, dar una peste alta, iată că am rămas aici, am rămas în acelaşi partid social democrat, şi după ce mor un pic tot social democrat rămân. Nu m-am schimbat niciodată, nu am schimbat consoanele la partid, nu am schimbat comuna cu alte funcţii care mi se ofereau, niciodată nu am plecat de aici. Solidaritatea oamenilor şi respectul lor, corespondenţa sufeletească s-a creat în timp între noi şi s-a cimentat foarte puternic.
 
Rep.: Cât de datoare este clasa politică satului românesc?
Marian Mărgărit: Este datoare. Nu totdeauna s-a orientat ad-literam şi în profunzimea satului românesc. Dar dacă posibilităţile acestei ţări şi ale acestui pământ nu au fost folosite întotdeauna cu rost şi eficienţă au fost momente goale în aceşti 25 de ani în tabloul realizărilor româneşti. Au fost momente de fiasco, în care s-au urmărit alte lucruri şi nu s-au urmărit problemele de fond ale societăţii.
 
Rep.: Ne putem aştepta şi la momente frumoase?
Marian Mărgărit: Frumosul de care spuneţi dumneavoastră începe cam aşa: „Eternitatea s-a născut la sat”, şi spun că agricultura trebuie să rămână în „polle position” în proiectele politicienilor. Eternitatea s-a născut la sat, curăţenia morală aici o regăsim... Eu văd acum lucruri frumoase care încep să se întâmple. Trebuie şi tu să te implici (n.r. – ca primar), să faci proiecte, să urneşti lucrurile din loc. Startul meu este luat din picioare, cum s-ar spune, am băgat gaze în 1993, Dumnezeu să-l odihnească pe Adrian Păunescu, pentru că m-a ajutat să ne „batem” cu domnul Văcăroiu să fie de acord cu proiectul nostru, pentru că era vorba de o aducţiune de doar 7 km, distanţa la care trece magistrala de comuna noastră. Am realizat proiectul de aducţiune a apei potabile, am întreţinut periodic asfaltările pe drumurile principale ale localităţii, iar acum vrem să realizăm şi reţeaua de canalizare, pentru anul următor. Deci, s-ar închide cercul de confort, ca să zic aşa. Aminteaţi la un moment dat de sistemele politice şi interacţiunea acestora cu zona rurală. Iată, sistemul politic instaurat în ultimii 10 ani, vedeţi cum ne-a dezbinat, cum a reuşit să distrugă foarte mult cu un autism cum nu l-a avut nici o altă conducere a ţării, cu încălcări grave ale Constituţiei şi multe alte. Dacă ai făcut ţara ciobuleţe, e foarte greu să o lipeşti la loc.
 
Rep.: Ce înseamnă a lua startul din picioare?
Marian Mărgărit: Am avut acel spirit de anticipaţie, chiar dacă maniera de lucru vizavi de aceste proiecte de investiţii publice, europene sau guvernamentale, a fost şi încă mai este de-a dreptul incomodă. Sper ca actualul ministru, Teodorovici, să desţelenească mai mult lucrurile. Le-a mişcat puţin, în sensul că le-a mai simplificat, dar tot mai trebuie. Vorbim de un stufăriş de documente, mii de ştampile pe care erai nevoit să la aplici, încât riscai să te depersonalizezi semnând la infinit. Exista riscul să abandonezi din mers. Când am accesat proiectul de aducţiune a apei potabile, pe SAPARD, după aproximativ 30% din drumul realizat îţi venea să te duci acasă, cum este o vorba pe la sate. M-am confruntat cu o rigiditate şi un stufăriş de documente greu de imaginat. Asta în timp ce oamenii aveau aşteptări de la noi, primarii, şi nu înţelegeau de ce nu avansează lucrurile.
 
Rep: Cum apreciaţi schimbările ultime la Buzău, plecând de la marele pas făcut de preşedintele Cristi Bâgiu şi urmarea acestuia?
Marian Mărgărit: Sub două aspecte aş privi aceste mişcări: unul moral, sau de îndreptare – la alegerile din 2012 s-a mers pe acest USL. Mulţi primari de dincolo au ieşit pe spatele unui partid mai mare, mai bine structurat, mai puternic. Noi am ajutat la obţinerea preşedinţiei Consiliului Judeţean, noi am ajutat la obţinerea multora dintre primăriile liberale şi ce ar fi însemnat ca aceştia să se orienteze către formaţiunea lui Blaga, de exemplu, sau a lui Udrea?! Ne-am bătut împreună şi cred că unii s-ar fi simţit trădaţi printr-o plecare intempestivă spre alte zări. Pe de altă parte, cred că preşedintele Bâgiu a apreciat că împreună am realizat unul dintre cele mai frumoase şi mai elegante proiecte politice la Buzău, de aceea lucrurile au avut cursul pe care-l ştim. De data aceasta nu a mai fost ca în 2005, când ne-au plecat 41 de primari şi rămăseserăm cu doar 11 primării. Este foarte greu să refaci infrastructura unui partid. Moralmente, le dau dreptate celor care au venit alături de noi. A fost o reciprocitate de atitudini şi personal nu aş fi văzut un altfel de curs al evenimentelor.
 
Rep.: S-a vorbit că această uniformizare politică, la Buzău, este un pericol.
Marian Mărgărit: Totdeauna s-a speculat o astfel de situaţie. Pe de altă parte, nu în toate judeţele s-a întâmplat la fel. Eu spun că la Buzău nu poate fi vorba de vreun pericol, mai ales că preşedintele Bâgiu şi-a motivat destul de serios gestul. Ce pericol văd unii în actuala majoritate în Consiliul Judeţean? A fost o asociere atât de frumoasă, social-liberală, cu reguli precise, cu atitudini reciproce. Eu aş zice că ideea USL-ului a fost o inspiraţie fericită.
 
Rep.: Aţi avut propuneri pentru funcţii de parlamentar. Aţi refuzat. Nu v-ar fi dat  voie boldenii să plecaţi la Parlament?
Marian Mărgărit:Nu ştiu dacă mulţi oameni în această ţară ar face ce am făcut eu. De altfel,   de două ori am renunţat la o funcţie de parlamentar. Pentru loialitatea mea, poate şi pentru competenţă partidul a vrut să-mi ofere şi alte funcţii. Dar ce implică omul Marian Mărgărit? Am realizat că nu mă pot rupe de aceste locuri. Consider că nu mi-am încheiat misiunea aici. Pe de altă parte, când simţi căldura sentimentului de solidaritate din partea oamenilor locului nu poate fi vorba decât despre o poveste frumoasă.

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)