Proaspăt interimarul de la conducerea organizaţiei judeţene a PDL, Cătălin Predoiu, fostul ministru al Justiţiei din România, pe timpul guvernării pedeliste, şi-a inaugurat scaunul cu o declaraţie în faţa presei cu mult sub optimismul unui angajament nou, care, indiferent de situaţie, trebuie să contribuie la salvarea aparenţelor.
O idee transformată în iniţiativă legislativă, promovată de senatorul buzoian Constantin Popa, este prezentată cu insistenţă în ultimul timp de presa locală la rubrica „ştiri importante”. Este vorba despre o iniţiativă legislativă prin care se doreşte ca Parlamentul să adopte un text de lege care să acorde o zi liberă părinţilor ai căror copii sunt în clasele I-a – X-a şi pe care doresc să-i insoţească la deschiderea anului şcolar pe data de 15 septembrie.