Deputaţii Ecaterina Andronescu şi Adrian Mocanu vor avea o iniţiativă legislativă, pe care o vor înainta plenului Camerei Deputaţilor chiar săptămâna viitoare, pentru ca în urma legii organice rezultată să fie anulată taxa pe rovignetă percepută pentru microbuzele care asigură transportul elevilor, şi care este plătită de administraţiile locale.
Ne-a bucurat sincer o ştire apărută pe siturile locale, la rubrica rezervată întâmplărilor politice. Chiar dacă nu poate fi vorba de un loc eligibil, prezenţa avocatului liberal Dorin Bădulescu pe lista candidaţilor la europarlamentare poate fi interpretată cel puţin ca o întâmplare fericită. Măcar şi aşa, sunt luaţi în seamă de Centru.