„Draga mea, ştii care toamnă a căzut la Chişinău? / Toamna ce-o regăsesc, ades, în părul tău / Dar nici un pictor nu-mi poate picta / Tristeţea toamnei din privirea ta!” (versuri spuse la Chişinău, când poetul Marian Mărgărit a primit Ordinul Dimitrie Cantemir pentru Cultură)

Pentru cei mai mulţi dintre noi, Marian Mărgărit este primarul comunei Boldu, o localitate în sud estul judeţului, altădată tranzitată de comercianţi în drumul lor pentru afaceri de negoţ în portul Brăila. La fel de mulţi habar nu avem că primarul de Boldu este dincolo de dimensiuna fizică a Buzăului, pentru că la această oră este, probabil, cel mai vechi primar din ţară.

Dar prin localitatea Boldu nu treceau doar negustorii. Interesaţi de portul dunăreau au fost şi Alecsandri sau Odobescu, iar în drumul lor către port se spune că au luat aminte şi la boldenii de Buzău. Până să moară, Fănuş Neagu dăruia un exemplar din ultima sa carte colegului său poet, Marian Mărgărit, primar la Boldu de Buzău, pe care lăsa o dedicaţie despre aceste locuri: „Mai la est de Oghidiţi (n.b.-Râmnicelu) şi mai la vest de Grădiştea(n.b.- localitatea de baştină) înfrăţiţi cu grâul şi Crivăţul...”.

Aşa începem să înţelegem cea de-a doua dimensiune, cea spirituală, a primarului poet Marian Mărgărit, care a depăşit cu mult aria culturală buzoiană,  căruia îi place să vorbească despre zona Boldu – Râmnic ca despre o adevărată Vamă Culturală: unde vin oameni şi vorbesc despre fiinţa românească, unde alţii îşi îndeplinesc o datorie frăţească de a împărtăşi spiritul de peste Prut, dar şi unde rapsozi sau interpreţi de muzică uşoară vin să-şi încarce repertoriile cu adevărate bijuterii muzicale, pe care să le dea, mai departe, românilor de aici şi de pretutindeni.

Poet, compozitor, textier şi cantautor

În familia mea există o aplecare frumoasă şi profundă către partea litrerară, muzicală a lucrurilor şi chiar am avut o perioadă în care am creat, am compus, am scris versuri, proză, am pus versuri pe note, am făcut muzica unor piese folclorice. A fost un an, zic eu, foarte bun pentru mine şi pentru Georgian, fiul meu, care a fost laureat la Eurovision, locul doi în finala anului 2016. Împreună cu el, scriem majoritatea pieselor, dar cele folclorice poartă în mare parte amprenta mea. Prima colaborare a fost cu Fuego, căruia îi scriu piese în continuare. De altfel, unul dintre discurile sale poartă numele piesei pe care i-am scris-o „Te iubesc”, în care am redefinit iubirea, iar Fuego o îmbracă atât de frumos cu vocea lui. Este o piesă care am dedicat-o soţiei mele, ea, care este partea cea mai liniştită din sufletul meu. Acum, toţi artiştii mari care vor să le compun  texte pentru cântecele lor vin acasă la noi, la Boldu. De „vină” pentru toată această efervescenţă este Fuego. Totul a pornit de la colaborarea cu el. Fuego spunea, la un eveniment cultural organizuat la Râmnicu Sărat – „Testament Vieru” – în timp ce prezenta piesa scrisă de mine, că acum trebuie să stea la rând, pentru că sunt mulţi artişti care vor să colaboreze cu mine.

- Cum se pregăteşte poetul şi compozitorul Marian Mărgărit pentru Centenar?

Am scris pentru Centenarul pe care eu îl văd ca unul dintre cele mai importante evenimente pe care le trăieşte România. Centenarul acesta este fantastic pentru noi şi trebuie să-i dăm dimensiunea pe care o merită. Eu am scris „Un bocet pentru Basarabia”, pe care îl lansez cu Fuego anul acesta (pentru el am mai scris anul acesta şi o piesă de dragoste). „Dragă soră Basarabă,/Mă-ntreabă lumea, mă-ntreabă,/Ce stai acasă, soră,/De ce nu mai ieşi la horă!”. Nu prea mai iese la horă, mai ales cu noile politici aplicate dincolo de Prut, este ţinută mai în culise, în spatele scenei...

Aşa a venit şi Ion Palade, de la Chişinău, tânărul artist mare de dincolo de Prut, care promovează prin piesele lui tema Unirii într-un mod curajos şi foarte reuşit. L-am întrebat care îi este numele mic. Mi-a spus: Ion. Atunci i-am spus că-i voi scrie o piesă cu titlul „Eu, Ion de peste Prut”. Tot în cinstea Centenarului. Este o piesă folclorică, ce spune aşa: „Şi-am să apăr până mor/Icoana cu tricolor,/Sufletul românilor”, sau „Mama de grijă ne poartă,/Fraţii să nu se despartă/Să aibă aceeaşi soartă”. Simt că „Ion de peste Prut” va bate multe recorduri.

Din Transilvania, a venit Lorena, numele de scenă, căreia i-am scris un text „Nu uita de ţara ta!”. „Unde-n lume te-ai afla,/Nu uita de ţara ta/Ţară care te-a crescut,/De-a avut, de n-a avut !”, sau „Hai, români, să-ntindem hora,/Hora noastră, a tuturora/Pe pământul nostru strămoşesc/Haideţi toţi, cu mic, cu mare/Să cântăm, că-i sărbătoare/Pentru neamul nostru românesc!”.  Am scris cu tot sufletul, l-am pus pe tavă şi l-am trimis acolo unde trebuie.

Acum am în lucru un text „Bate-un clopot peste ţară/Să adune neamul iară/De la nord şi de la sud/Toţi românii îl aud/Nu bate de bucurie,/Ci bate de cătănie”. Sunt versuri cu profunzime, ca un imn. De altfel aşa şi doresc să îl promovez. Sunt munţi artişti care se bat să îl prindă, dar mă voi gândi căruia i s-ar potrivi mai bine. Aşadar, anul viitor voi avea patru piese care vor defini, prin conţinutul lor, Centenarul.

- Aţi avut o relaţie specială cu Adrian Păunescu, un român mare cât Centenarul...

Relaţia mea cu Adrian Păunescu a fost deosebită. Eu de şase ani îi fac parastase lui Adrian Păunescu la Bucureşti, la cimitirul Belu. Recunoştinţa mea mă obligă. Dar mă uit că s-a diluat recunoştinţa altora. Se poartă la români...

A avut o influenţă asupra mea şi mi-a transmis atât de profund tema românismului încât mă brăzdează până în adâncul firii. Cum a scris Păunescu despre Basarabia nu a scris nimeni şi tot ce am scris eu, şi voi mai scrie despre Basarabia, scriu cu durere mare dar şi cu speranţa ce mai adevărată.

Cu puţine zile în urmă m-am întâlnit cu doi mari oamneni ai Basarabiei, am vorbit la un pahar cu vin, pentru că de câte ori trec spre Basarabia sunt „obligaţi să plătească tribui prieteniei noastre ca la o vamă a sufletului românesc”. Academicianul Cimpoi şi directorul Institutului de Lingvistică, Bahnar. Sunt prieten cu oamenii cei mai frumoşi spiritual din Basarabia. Sunt prieten cu directrorul Institutului de Istorie sau cu marele Dabija. Nu este dată când trec prin România fără să treacă pe la mine.

- Cum se suprapune simţirea proprie despre Centenar cu iniţiativele anunţate de autorităţile judeţene?

Sper să facem lucruri frumoase şi la Buzău, mai ales că ministrul Culturii se trage de la Buzău. Sper că unele idei şi gânduri să rezoneze la nivelul autorităţilor judeţene, la Consiliul Judeţean şi Centrul judeţean pentru cultură, să le asociem, să le solidarizăm unele cu celelalte şi să dăm dimensiunea pe care o merită Centenarul în judeţul nostru. Ar fi păcat să ratăm un asemenea eveniment. Acestea sunt lucrurile care ţin de firea şi starea omului, mai ales că altele ne-au cam depărtat de la propria fiinţă. Noi ştim să ne cinstim eroii, dar trebuie să fie câţiva oameni care să mişte lucrurile. Eu pot să ajut în sensul acesta.