booked.net

Share

tablouint3.jpgPentru încă un sfârşit de săptămână, ziarul Muntenia rezervă o rubrică specială tinerilor actori din satul Limpeziş, comuna Movila Banului. La rampă vor ieşi alţi 10 actori, cu menţiunea că îndrumătorul copiilor, preotul Ionuţ Emanuel Tudose,

 ne va expune cea de-a treia stare a unora dintre membrii trupei Mugurii Veseli, aceea de rapsozi, membri ai Grupului Folcloric Glaveşul Limpeziş.

Pe lângă cele două trupe de teatru parohia mai are şi două grupuri folclorice -Glaveşul, format din fete de gimnaziu şi de liceu din satul Limpeziş, şi Limpezişu’ format din tineri absolvenţi de liceu şi studenţi.

tablouuuu.jpgGrupul folcloric Glaveşul a apărut în anul 2008 ca proiect cultural al Parohiei Limpeziş şi avut drept scop să le descopere copiilor frumuseţea cântului şi a costumului popular şi să-i îndemne să ducă mai departe tradiţiile locului. Această trupă a luat fiinţă în jurul unui nucleu de fetiţe  ce au avut drept lider pe Valentina Marin (azi Ion) care între timp a devenit cântăreaţă  de muzică populară aspirantă la un real succes la public. Grupul folcloric are actualmente 12 membre.

tablouuuu2.jpgDin rândul cărora se desprinde  un nucleu de trei interprete – Georgiana Ghiorghe, Monalisa Cojocaru şi Gabriela Mihăilă. Repertoriul ansamblului include piese precum Sunt fata din Limpeziş, Curge Glaveşul la vale; prelucrarea melodiilor Trandafir mândru rotat; Dorule de unde vii ( varianta satului Limpeziş), Vino mamă să mă vezi sau piese aparţinând unor interpreţi cunoscuţi De la primărie în sus, Ce tot plângi ,mândruţă, a jale; Murguleţ,căluţul meu; Ionele, dragă; Dragă, Mărioară, Am venit cu voie bună, etc.

 

21.JPGTeodora  Corbu (Teo) - sat Limpeziş, comuna Movila Banului, jud Buzău; Elevă în clasa a X-a la Liceul Alexandru Marghiloman.   

A. Comedii: D-ra căpitan Teo, în piesa Recruţii I(Generatia traznită); Artista Teo, în piesa Recruţii II (Cenaclul Cutezătorii); Ospătăriţa Teo, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Jupâniţa Teodora, în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alertă); D-na Director, în piesa Bodyguard-ul poliglot.

B. Drame - Maria Carolina(arhiducesa de Parma) în piesa Dezbinarea 1700; Deniz(fiica sultanului Ahmed) în piesa Brâncoveanu; Secretara primăriei, în piesa Sfinţii Închisorilor; D-na Marica Brâncoveanu, în piesa Lacrimile d-nei Brâncoveanu.

C. Schech-uri: Inspector Garda Financiară, în piesa Inspecţia sanitară; Ospătăriţa Teo, în piesa Hanul nebunilor; D-na director de hotel, în piesa Unguru şi ardeleanu; Doctorul logoped, în piesa Cabinetul medical II; D-na director, în piesa CV; Sultana Baclava, în piesa Solii Măriei Sale; Soţia, în piesa La hanul lui Zavaidoc; Teo, în piesa Matriarhatul; Teo(detectiv particular) în piesa Detectivi cu greutate.

D. Teatru religios: Irozii, Colindul sfânt,Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun.

Rolul Secretara primăriei, în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

Teodora : „Trupa de teatru este a doua familie a mea, datorită căreia sunt ce sunt acum. Această trupa m-a făcut să-mi descopăr talentul pe care nu credeam că îl am, m-a ajutat să-mi înfrâng temerile şi să mă autodepăşesc. Iubesc lumea teatrului, este marea mea dragoste, dar pe scenă nu aş putea face nimic fără dragii mei colegi de trupă. Am amintiri foarte frumoase, pe care le păstrez în inima mea. Când spun trupa de teatru „Mugurii Veseli”, îmi vin în minte foarte multe zâmbete, o familie fericită cu care pe scena sunt ca acasă, dar îmi vin în minte şi numeroasele clipe de muncă, de plâns, de nervi întinşi la maximum, pentru că nu-i uşor să realizezi o piesă de teatru care să câştige fiecare trofeu de locul I. Această trupă m-a primit cu braţele deschise acum şase ani, când eram o fetiţă timidă, care doar visa la scenă pe atunci, când îi admiram pe cei mari din trupă, Mihai Zahiu, Bogdan Olteanu, Adelin Corbu, dar mai ales pe superbele noastre actriţe Ancuţa Vintiloiu, Mona Petrovici, Raluca Chircu ş.a.m.d. Toţi sunt eroii mei. Acum sunt sigură pe mine când urc pe scenă şi fac totul din suflet pentru spectator. Dacă la final primim aplauze, ştim că am făcut o treabă bună .., dar până la urmă nu contează trofeele, ci zâmbetele de pe feţele spectatorilor, la finalul pieselor. Mulţumesc bunului Dumnezeu, pentru ca mi-a încrucişat drumul vieţii cu minunaţii mei colegi şi prieteni, în acelaşi timp şi cu bunul nostru regizor şi scenarist, părintele Ionuţ-Emanuel Tudose…cele mai multe mulţumiri pentru el sunt, el este creatorul acestui fenomen petrecut în satul nostru, fenomen  pe care nu-l vom lăsa să se sfârşească niciodată”.

 

22.JPGAdriana Duţă (Didi)- sat Limpezis, comuna Movila Banului, jud Buzău. Elevă în clasa a X-a la Liceul Alexandru Marghiloman.   

A. Comedii: D-ra caporal Didi, în piesa Recruţii I(Generaţia trăznită); Artista Didi, în piesa Recruţii II(Cenaclul Cutezătorii);  Inspector Garda Financiară, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Hangiţa Diana, în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alertă); Inspector Garda Financiară, în piesa Bodyguard-ul poliglot.

B. Drame - Ioana Bolomir, în piesa Dezbinarea 1700; Ilinca(Fiica lui Brâncoveanu) în piesa Brâncoveanu; Directoarea şcolii, în piesa Sfinţii             Închisorilor; Domniţa Ilinca Brâncoveanu, în piesa Lacrimile d-nei Brâncoveanu;

C. Schech-uri: Inspector Garda Financiară, în piesa Inspecţia sanitară; Ospătăriţa Didi, în piesa Hanul nebunilor; D-ra ospătar, în piesa Unguru şi ardeleanu; Doctorul generalist, în piesa Cabinetul medical II; Dna contabil, în piesa CV; Hangiţa Diana, în piesa Solii Măriei Sale; Ospătăriţa Didi, în piesa La hanul lui Zavaidoc; Didi(Director firmă detectivi particulari) în piesa Detectivi cu greutate; Didi, în piesa Matriarhatul;

D. Teatru religios: Irozii, Colindul sfânt, Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun;

Rolul Directoarea şcolii, în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

Adriana: „Pentru mine, teatrul nu înseamnă doar o clădire, un text sau nişte actori. Esenţa teatrului se află într-o formă de mister numită clipa de faţă, trăită sub diferite măşti…la nesfârşit! Teatrul m-a făcut să mă simt o fiinţă importantă, pentru că atunci când sunt pe scenă sau la televiziune şi interpretez o comedie sau o drama  şi văd-aud ropote de aplauze, oameni izbucnind în râs până la lacrimi, oameni care te opresc pe stradă şi te felicită pentru evoluţia de la tv –semn de mulţumire că ai reuşit, timp de câteva minute, să-l scoţi din starea aceea apăsătoare a grijilor şi supărărilor cotidiene. Aş vrea să mulţumesc din suflet generaţiei mari de actori, care ne-au lăsat acest dar frumos şi anume trupa de teatru. Şi pentru că sunt fată, aş vrea să mulţumesc acelor actriţe din generaţia mare, pentru faptul că au avut darul, priceperea şi talentul de a ne fi nouă ,actriţelor mici de azi, adevărate modele şi repere de frumuseţe, suflet şi dăruire în viaţă. Mulţumim  Mona(Petrovici), mulţumim Raluca(Chircu), mulţumim Ancuta(Rătunzeanu), mulţumim Ancuţa(Vintiloiu), mulţumim Diana(Petre), mulţumim Crina(Bengescu), mulţumim Iulica(Stefan), mulţumim Adriana Corbu, mulţumim Claudia(Leca)!

 

23.JPGAndreea Stanciu (Deea)- sat Limpeziş, comuna Movila Banului, jud Buzău. Elevă în clasa a X-a la Liceul Pedagogic.   

A. Comedii: D-ra caporal Smuky, în piesa Recruţii I(Generaţia trăznită); Artista Smuky, în piesa Recruţii II(Cenaclul Cutezătorii); Ospătăriţa Smuky, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Proprietara hanului, Andreea, în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alertă); D-na Inspector Sanepid, în piesa Bodyguard-ul poliglot;  B. Drame - Maria Gabriela(soţia cancelarului Kaunitz) în piesa Dezbinarea 1700; Stanca(fiica voievodului Brâncoveanu) în piesa Brâncoveanu; Studenta la drept şi învăţătoarea satului, în piesa Sfinţii Închisorilor; Domniţa Stanca Brâncoveanu, în piesa Lacrimile d-nei Brâncoveanu;

C. Schech-uri: Inspector Sanepid, în piesa Inspecţia sanitară; Ospătăriţa Andreea, în piesa Hanul nebunilor; Recepţionera hotelului, în piesa Unguru şi ardeleanu; Doctorul logoped, în piesa Cabinetul medical II; D-na secretară, în piesa CV; Proprietara hanului, Andreea, în piesa Solii Măriei Sale; Director local, în piesa La hanul lui Zavaidoc; Deea, în piesa Matriarhatul; Andreea(detectiv particular) în piesa Detectivi cu greutate;

D. Teatru religios: Irozii, Colindul sfânt, Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun;

Rolul Secretara primăriei, în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

Andreea : „Trupa de teatru este singurul univers unde îmi retrăiesc în permanenţă copilăria. Colegii mei sunt oameni minunaţi, cărora le mulţumesc din tot sufletul şi îi apreciez în acelaşi timp. Fără ajutorul lor nu aş fi ajuns ceea ce sunt azi! Mulţumim generaţiei mari pentru tot ce a făcut pentru satul şi comuna noastră şi pentru faptul că au fost, sunt şi vor fi un adevărat exemplu de urmat!

 

24.JPGAdelin Leonte- sat Limpeziş, comuna Movila Banului,jud Buzău. Elev în clasa a X-a la Liceul Alexandru Marghiloman.

A. Comedii: Soldat Zapciu, în piesa Recruţii I(Generaţia trăznită); Patronul Zapciu, în piesa Recruţii II(Cenaclul Cutezătorii); Ospătarul Leo, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Logofătul Zapciu, în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alertă); Bodyguard-ul Zapciu, în piesa Bodyguard-ul poliglot;

B. Drame - Năsăudeanul Grigore din Zagra, în piesa Dezbinarea 1700; Matei Brâncoveanu(fiul voievodului Brâncoveanu) în piesa Brâncoveanu; Chiaburul Leo  în piesa Sfinţii Închisorilor; Iordache Creţulescu, în piesa Lacrimile d-nei Brâncoveanu;

C. Schech-uri: Proprietarul Zapciu. În piesa Inspecţia sanitară; Ospatarul Leo, în piesa Hanul nebunilor; Gheo, în piesa Unguru şi ardeleanu; Clientul glumeţ, în piesa Cabinetul medical II; Clientul, în piesa CV; Logofătul Zapciu, în piesa Solii Măriei Sale; Soţul nebun, în piesa La hanul lui Zavaidoc; Leo, în piesa Matriarhatul; Zapciu(patron firmă detectivi particulari) în piesa Detectivi cu greutate;

D. Teatru religios: Irozii,Colindul sfânt, Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun;

Rolul Chiaburul Leonte, în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

Adelin: „Pentru mine teatrul este a doua familie. Când joc este ca şi când aş trăi o viaţă de poveste, acele senzaţii pe care le trăiesc sunt unice. Munca depusă la repetiţii şi oboseala nu sunt o problema atâta vreme cât joci din suflet! Când eram mic abia aşteptam să merg să-l văd pe fratele meu, alături de colegii lui, jucând piese de comedie. Cu respiraţia tăiata aşteptam fiecare replică, gest, sau mimică plină de umor, ce mă făceau să izbucnesc în râs, să mă ridic împreună cu întreaga sală şi să-i aplaud. Mă întrebam în sinea mea: oare va veni şi rândul meu? Oare voi fi şi eu aşa de talentat ca ei? De aceea, vă mulţumesc că m-aţi determinat să muncesc şi să lupt, să cred că voi ajunge şi eu ca voi… poate un mic Bendeac.. poate un mic „trăznit” de Limpezis! De aceea, îţi mulţumesc Mihai(Zahiu), Alex(Ratunzeanu), frăţioare(Adi Leonte), Vali(Chircu), mulţumesc Cosmine(Moise), Bogdan(Olteanu), mulţumesc Adelin(Corbu), Ionuţ(Petrovici), Dănuţ(Glodeanu), Ionuţ(Dumitrache), Ionuţ(Rătunzeanu). Când mă gândesc la voi îmi vin în minte două cuvinte: RESPECT şi MULŢUMIM!!!

 

25.JPGBianca Rătunzeanu (Barbie)-sat Limpeziş, comuna Movila Banului, jud Buzău. Elevă în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic;   

A. Comedii: D-ra  Doctor, în piesa Recruţii I(Generaţia trăznită); Artista Ildiko, în piesa Recruţii II(Cenaclul Cutezatorii); Ospătăriţa Barbie, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Jupâniţa Bianca, în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alertă); D-na Inspector OPC, în piesa Bodyguard-ul poliglot;

B. Drame - Stana Oprea(soţia lui Oprea Miclăuţ) în piesa Dezbinarea 1700; Hatice(nepoata sultanului Ahmed) în piesa Brâncoveanu; Secretara de partid, în piesa Sfinţii Închisorilor; Domniţa Maria Brâncoveanu, în piesa Lacrimile d-nei Brâncoveanu;

C. Schech-uri: Inspector OPC, în piesa Inspecţia sanitară; Ospătăriţa Bianca, în piesa Hanul nebunilor; Ospătăriţa, în piesa Unguru şi ardeleanu; Asistenta, în piesa Cabinetul medical II; Ospătăriţa în piesa La hanul lui Zavaidoc; Barbie, în piesa Matriarhatul; Eleva Barbie, în piesa Examenul anual; Bianca(detectiv particular) în piesa Detectivi cu greutate;

D. Teatru religios: Irozii, Colindul sfânt, Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun;

Rolul Secretara de partid, în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

Bianca:   „Suntem actorii propriei noastre vieţi, ne jucăm propriul rol. Relaţia mea cu teatrul este una de cunoaştere a lumii, prin descifrarea esenţei ei. Însă această decodare nu poate fi încheiată definitiv niciodată, teatrul este o oglinda magica a vieţii, a cărei fascinaţie ademenitoare nu m-a părăsit niciodată. Noi, actorii, suntem doar nişte măşti ale aceleiaşi piese complicate - viaţa. Prietenii mei sunt actorii din trupa, de altfel foarte talentaţi, care ştiu să se transpună foarte repede în pielea personajelor şi să trateze cele câteva rânduri ale textului cu seriozitatea cu care îşi trăiesc viaţa reala, uitând tot ceea ce e negativ. În plus, eliberaţi de amăgirea realului, se axează pe tot ceea ce înseamnă esteticul teatrului”.

 

26.JPGClaudia Alexandru (Cau) -sat Limpeziş, comuna Movila Banului; jud Buzău. Absolventă a Liceului Alexandru Marghiloman, studentă anul I  la Universitatea Bioterra Buzău; 

A. Comedii: D-ra asistentă, în piesa Recruţii I(Generaţia trăznită); Director firmă de turism, în piesa Recruţii II(Cenaclul Cutezătorii); Turista Claudia, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Jupâniţa Claudia, în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alertă); Inspector Garda de mediu, în piesa Bodyguard-ul poliglot;

B. Drame -Ioana(fiica Istinuţei) în piesa Dezbinarea 1700; Stanca Brancoveanu(fiica voievodului) în piesa Brâncoveanu; D-na Învăţătoare, în piesa Sfinţii Închisorilor; Slujnica, în piesa Lacrimile d-nei Brâncoveanu;

C. Schech-uri: Inspector Garda de mediu, în piesa Inspecţia sanitară; Turista Claudia, în piesa Hanul nebunilor; Bucătăreasa, în piesa Unguru şi ardeleanu; Turista Claudia, în piesa Hanul lui Zavaidoc; Claudia, în piesa Matriarhatul;  Claudia( inspector minister) în piesa Detectivi cu greutate;

D. Teatru religios: Irozii, Colindul sfânt, Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun;

 Rolul Învăţătoarei, în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

Claudia: „Mugurii Veseli – un nume care m-a făcut să-mi desfac aripile într-un  moment în care  îmi erau legate de timiditate şi de  teama de a mă exprima şi de a fi ascultată. E un nume care mi-a permis să prind curajul de a zbura spre lumea fascinantă a încrederii în mine. Uit de modestie când spun că sunt mândră pentru faptul că fac parte dintr-o familie formata din mulţi fraţi spirituali, ai căror paşi sunt ghidaţi de un „tată” ca părintele Ionuţ. E un părinte care se confruntă deseori cu râzgâielile copiilor, însă totdeauna reuşeşte  să le amintească de responsabilitatea pe care le-o impune aptitudinile lor, mereu îi face să-şi vadă frumuseţea sufleteasca, pe care deseori ei înşişi şi-o neagă. Şi cel mai important, îi face să conştientizeze cât de multe lucruri frumoase pot reuşi să facă, dacă sunt uniţi. Pentru mine, această trupă reprezintă un nume sonor dobândit nu numai prin mulţimea de glasuri care îi articulează numele la spectacolele susţinute, ci mai ales prin numeroasele trofee câştigate - dovadă a muncii acestei familii”.

27.JPGAna Maria Marin- sat Maxenu, comuna Maxenu, jud Buzău. Absolventă a Liceului Alexandru Marghiloman, studentă anul I  la Facultatea de Litere - Universitatea Transilvania, Braşov; 

A. Comedii: Instructor Ana, în piesa Recruţii II(Cenaclul Cutezătorii); Ospătăriţa Ana, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Jupâniţa Ana, în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alertă);

B. Drame- Maria Tereza(Terezia) în piesa Dezbinarea 1700; Domniţa Săftiţa, în piesa Doamna Rosanda; Activista Ana, în piesa Sfinţii Închisorilor;

C. Schech-uri: Inspector Garda Financiară, în piesa Inspecţia sanitară; Ospătăriţa Ana, în piesa Hanul nebunilor; Doctorul logoped, în piesa Cabinetul medical II; Ospătăriţa, în piesa La hanul lui Zavaidoc; Ana, în piesa Matriarhatul; Senatoarea, în piesa Bodega Senatu;

D. Teatru religios: Irozii, Colindul sfânt, Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun;

Rolul Activista Ana - în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

Ana-Maria: „Pentru mine teatrul reprezintă o pasiune, este un vis devenit realitate, este ceea ce-mi dă libertatea să experimentez orice doresc. Ador să intru în pielea personajului, să îl descopăr şi să îl însufleţesc cât mai bine. Teatrul este dorul ce m-a urmărit de mică şi a ieşit la iveală datorită a doi oameni minunaţi ce-mi sunt mentori şi modele în viaţă. Mulţumesc doamnei diriginte, Ecaterina Tudose şi soţului dumneaei - părintele Ionuţ-Emanuel Tudose, pentru că mi-au oferit posibilitatea să trăiesc această experienţă, ce mi-a împlinit un vis. La fel de mult, mulţumesc şi colegilor mei de trupă, care m-au primit în rândul lor cu multă căldură şi înţelegere. Pentru mine, Mugurii Veseli a fost o inspiraţie la prima vedere şi între ei mi-am  găsit locul uşor. Este o onoare să fiu lângă aceşti adolescenţi şi tineri minunaţi, atât în calitate de colegă, cât şi ca prietenă”.

 

28.JPGElena Banută- sat Limpezis, comuna Movila Banului, jud Buzău. Elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.   

A. Comedii: D-ra asistentă, în piesa Recruţii I(Generaţia trăznită); Ospătăriţa Elena, în piesa Recruţii II(Cenaclul Cutezătorii); Ospătăriţa Elena, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Jupâniţa Elena, în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alertă); Nemţoaica,  în piesa Bodyguard-ul poliglot;

B. Drame: Maria(fiica Istinuţei) în piesa Dezbinarea 1700; Alexandra(fiica căpitanului Mănăilă de la Mărăcineni) în piesa Brâncoveanu; Studenta Elena, în piesa Sfinţii Închisorilor; Domniţa Bălaşa Brâncoveanu, în piesa Lacrimile d-nei Brâncoveanu;

C. Schech-uri: Ospătăriţa în piesa Inspecţia sanitară; Ospătăriţa Elena, în piesa Hanul nebunilor; Bucătăreasa, în piesa Unguru şi ardeleanu; Asistenta, în piesa Cabinetul medical II; Bucătăreasa, în piesa La hanul lui Zavaidoc; Mioara, în piesa Matriarhatul;

D. Teatru religios: Irozii, Colindul sfânt, Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun;

Rolul Studenta Elena, în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

Elena: „La trupa de teatru nu vin numai copiii talentaţi, ci şi cei care vor să investească în ei, să îşi completeze experienţele de viaţă. Această trupă îmi este ca o a doua familie, acea familie la care mă duc cu drag, pentru că aceia care fac parte din ea îmi oferă o stare de spirit specială”.

 

29.JPGAndreea Gheorghe (Tzuvy)-sat Limpezis, comuna Movila Banului, jud Buzău. Elevă în clasa a XII-a la Liceul Economic Buzău.   

A. Comedii: D-ra locotenent, în piesa Recruţii I(Generaţia trăznită); Coordonatoarea Andreea, în piesa Recruţii II(Cenaclul Cutezătorii); Ospătăriţa Andreea, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Jupâniţa Andreea, în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alerta); Inspector Garda Financiară, în piesa Bodyguard-ul poliglot;

B. Drame: Ana(fiica Ioanei Bolomir) în piesa Dezbinarea 1700; Maria(soţia stolnicului Cândescu) în piesa Brâncoveanu; Activista Andreea Gheorghe, în piesa Sfinţii Închisorilor; Slujnica, în piesa Lacrimile d-nei Brâncoveanu;

C. Schech-uri: Ospătăriţa Andreea, în piesa Inspecţia sanitară; Ospătăriţa Andreea, în piesa Hanul nebunilor; Ospătăriţa, în piesa Unguru şi ardeleanu; Doctorul stomatolog, în piesa La dentist; Ospătăriţa, în piesa La hanul lui Zavaidoc; Tzuvy, în piesa Matriarhatul; Andreea(reprezentant firmă turism) în piesa Voiaj Express;

D. Teatru religios: Irozii, Colindul sfânt, Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun;

Rolul Activista Andreea Gheorghe, în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

 

30.JPGDiana Lazăr (Pluşi)- sat Limpeziş, comuna Movila Banului, jud Buzău. Elevă în clasa a XII-a la Liceul Agricol Buzău.

A. Comedii: Ospătăriţa, în piesa Recruţii I(Generaţia trăznită); Artista Pluşica, în piesa Recruţii II(Cenaclul Cutezătorii); Turista Pluşica, în piesa Recruţii III(La hanul lui Zapciu); Jupâniţa Diana(soţia lui Gheo) în piesa Recruţii IV(Evul mediu în alertă); Zingarella, în piesa Bodyguard-ul poliglot;

B. Drame: Măriuca(fiica Stanei Oprea) în piesa Dezbinarea 1700; Măriuca(fiica stolnicului Cândescu) în piesa Brâncoveanu; Soţie de chiabur, în piesa Sfinţii Închisorilor; Slujnica, în piesa Lacrimile d-nei Brâncoveanu;

C. Schech-uri: Turista Pluşica, în piesa Inspecţia sanitară; Turista Pluşica, în piesa Hanul nebunilor; Turista Pluşica, în piesa La hanul lui Zavaidoc; Pluşica, în piesa Matriarhatul; Diana(reprezentant firmă turism) în piesa Voiaj Express; Pluşica, în piesa Examenul anual;

D. Teatru religios: Irozii, Colindul sfânt, Vicleimul, Naşterea lui Iisus şi Tradiţii de Crăciun;

Rolul Sotie de chiabur, în filmul Sfinţii Închisorilor, realizat în anul 2016, scene filmate la „Închisoarea Tăcerii”, din Râmnicu Sărat şi în satul Limpeziş.

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)