booked.net

Share

neagu.jpgPreşedintele CJ a punctat că „responsabilităţile vin de sus în jos”, iar autorităţile centrale trebuie să îşi întoarcă faţa şi către structurile de asistenţă socială şi să le ajute mai mult decât au făcut-o până acum

Preşedintele Consiliului Județean  Buzău, Petre Emanoil Neagu, a afirmat că problemele cu care se confruntă Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) nu sunt datorate administrației județene, ci măsurilor care se iau la nivel central. Neagu a făcut declarațiile în cadrul ședinței ordinare a CJ Buzău, când au fost dezbătute și concluziile raportului privind controalele efectuate în centrele rezidențiale pe parcursul lunii trecute.

 „În județul Buzău nu au fost probleme deosebite. Cred că trebuie tratate nu numai efectele, cred că ar trebui tratate cauzele cu mare atenție pentru că, din punctul meu de vedere, responsabilitățile vin de sus în jos. O mare parte din bugetul CJ se duce către DGASPC, din nefericire, dar eu sper să intrăm într-o normalitate. Tot ce a însemnat guverne de până acum au făcut în așa fel încât să subfinanțeze sistemul de protecție socială în general. Eu îmi aduc aminte că norma de hrană a persoanelor adulte și a copiilor nu fusese reactualizată și atunci ne întrebăm de ce se întâmplă și cum sunt tratate alimentar persoanele respective”, a precizat Petre Emanoil Neagu.

Acesta a mai transmis că în urma verificărilor nu au fost descoperite nereguli majore, trăgând un semnal de alarmă asupra unor proceduri dispuse la nivelul anumitor instituții care doar arată cu degetul. Președintele CJ Buzău spune că deși s-au descoperit niște nereguli și în centrele de la Buzău, acestea nu au ținut de îngrijirea deficitară a beneficiarilor, ci mai degrabă instituțiile de control au dat amenzi ca să nu plece cu mâna goală.

Potrivit raportului de control, în urma verificărilor la centrele rezidențiale din județ au fost dispuse amenzi și un set de măsuri pentru remedierea unor deficiențe descoperite de echipele de control.

„În perioada 10-14 iulie 2023 au fost efectuate controale tematice în toate structurile rezidențiale din subordinea DGASPC Buzău, reprezentând un număr de 36 servicii sociale. Au fost emise 4 sancțiuni avertisment și 10 sancțiuni cu amendă pentru un număr de 6 unități din cele 37 controlate. Dintre aceste sancțiuni cu amendă, 4 au fost stabilite în sarcina unor angajați, iar 6 în sarcina DGASPC Buzău. Valoarea totală a amenzilor stabilite în sarcina DGASPC Buzău este 45.500 de lei, suma achitată în termenul de 15 zile fiind de 5.050 de lei.

protectia-copilului.jpg

Menționăm că nu au fost constatate nereguli/deficiențe privind furnizarea serviciilor sociale către persoanele vulnerabile găzduite din punct de vedere al îngrijirii, asistenței de natură socială și medicală, a prevenirii formelor de neglijență și abuz și a gradului de satisfacție a beneficiarilor. Din centralizarea tuturor măsurilor/recomandărilor dispuse de instituțiile de control s-a constatat că unele dintre acestea (de exemplu: igienizarea unor spații, transmiterea de documente, monitorizarea temperaturii în spațiile de depozitare alimente, asigurarea cu termometre a spațiilor frigorifice, etichetare alimente, înlocuire vesela cu mânere de lemn, asigurare trusă de prim ajutor, inscripționare sectoare de activitate în bucătării, inscripționare ustensile de curățenie) sunt fie îndeplinite, fie în curs de îndeplinire”, arată raportul privind concluziile controalelor efectuate în unitățile din structura DGASPC Buzău, citat de agerpres.ro.

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)