booked.net

Share

Marcel Ciolacu, fost premier al României şi candidat al social democraţilor buzoieni pentru funcţia de preşedinte la Consiliul Judeţean Buzău, a vorbit la o televiziune locală despre imaginea actuală a judeţului Buzău, dar şi despre soluţii la îndemână pentru accesarea unei etape noi 

 - dezvoltarea unei economii locale sustenabile.

Social democratul a spus că în ultima perioadă a vizitat aproape tot judeţul şi are conturată clar o imagine mult îmbunătăţită, făcând aluzia evidentă la susţinerile financiare, atât prijn programe guvernamentale, cât şi prin subvenţii europene, care au fost trimise administraţiilor buzoiene din zonele rurale, în toată perioada cât el a fost unul dintre factorii de decizie la nivel central. „Am mers în tot judeţul şi, cred că sunteţi de acord cu mine, fiecare comună arată altfel, se vede că administraţiile locale au avut investiţii. Este clar pentru toată lumea că în judeţul Buzău au fost investite miliarde de euro, iar imaginea judeţului este una europeană. Acum, pentru mine este clar: proiecţia trebuie să fie sustenabilitatea economică”.

Pe de altă parte, investiţiile de interes strategic, exemplul Autostrăzii A7, un proiect care a fost susţinut de Marcel Ciolacu în perioada în care a îndeplinit funcţia de premier al României, dar şi apropiata finalizare a Drumului Expres spre Brăila, care este legat la Centura de Est a oraşului Buzău, constituie acum repere obligatorii pentru autorităţile judeţene pentru configurarea unui plan de dezvoltare economică regională. „Buzăul este foarte bine poziţionat, dar trebuie să avem în vedere că  Autostrada nu se opreşte la Buzău, ea merge mai departe şi cu cât autorităţile locale se ancorează în discuţii cu agenţi economici şi creează facilităţile necesare, cu atât agenţii economici şi dezvoltarea se opresc la Buzău, pentru că vor fi aproape de Bucureşti sau de Constanţa. La un moment dat se va începe şi reconstrucţia Ucrainei... Istoric vorbind, Buzăul a fost un oraş de tranzit. O staţie. Buzăul trebuie să devină o destinaţie, nu o staţie! Avem un slogan frumos pentru oraşul Buzău – Buzăul oraş deschis, care, de altfel, a şi fost premiat. Dar pentru a vorbi despre ceva concret, Buzăul trebuie să devină o destinaţie: economică, turistică. Pentru ca un astfel de lucru să se îndeplinească, Consiliul Judeţean va trebuie să aibă parteneriate cu UAT-urile din tritoriu. Trebuie să depăşim acea stare de lucruri în care relaţia principală a UAT-irulor cu Consiliul judeţean era redusă la sintagma câţi bani îmi revine, câţi bani primeşte celălalt...”.

Marcel Ciolacu anticipează o perioadă, nu îndepărtată, în care marile afaceri vor fi relocate în zona Buzăului, pentru că distanţa de la Bucureşti poate fi parcursă în doar 50 de minute. De asemenea, unul dintre sectoarele din economia locală care ar putea avea prioritate la beneficiile modernizării infrastructurii mari ar fi cel al turismului, cu toate componentele sale. „Convingerea mea este că totul va trebui să funcţioneze după un plan de ansamblu, pentru că, da, fiecare se poate dezvolta pe cont propriu, după necesităţi şi disponibilităţi, dar o astfel de perioadă de bunăstare nu va fi mai lungă de 10-20 de ani. Trebuie gândite parteneriate între autorităţile judeţene şi grupuri de UAT-uri, analizând şi utilizând potenţialele particulare.

Din punctul meu de vedere, prima zonă cu care Consiliul Judeţean ar trebui să facă parteneriat este Râmnicul Sărat. Avem un prim element important – Autostrada A7, în viitorul apropiat vom dispune şi de acel drum Expres, cu perspective la două zone portuare – Brăila şi Constanţa, la acestea adăugăm reţeaua locală de drumuri. Cele două entităţi vor lucra la un proiect comun pentru amenejarea unui parc industrial, cu facilităţile necesare – căi de acces, gaze, energie de mare putere, astfel încât zona să poată deveni o destinaţie atractivă”.

NEWS

 

TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)