booked.net

Share

Prof. univ. dr. Carmen Orban, senator şi preşedinte al Subcomisiei pentru Populaţie şi Dezvoltare din Senatul României, organizează masa rotundă „Natalitatea, încotro? Politici pentru viitor”, care va avea loc mâine, 23 septembrie 2025, ora 12.00,

 în sala Avram Iancu din Senatul României.

Evenimentul, organizat împreună cu Comisia pentru Sănătate din Senatul României şi în parteneriat cu Revista Politici de Sănătate, face parte dintr-o campanie naţională lansată în 2024, dedicată găsirii de soluţii legislative pentru stimularea natalităţii. Această întâlnire va continua campania, punând accentul pe identificarea de proiecte legislative şi politici eficiente menite să sprijine creşterea natalităţii şi să asigure un viitor demografic echilibrat şi sustenabil pentru România.

Scăderea natalităţii înregistrată în ultimii ani afectează profund structura societăţii pe termen lung, cu impact asupra pieţei muncii, sustenabilităţii sistemului de pensii, echilibrului economic şi coeziunii sociale. În România, în 2024 s-au înregistrat sub 150.000 de naşteri, iar pentru acest an se estimează un nou minim istoric. La nivel european, aproximativ 25 de milioane de persoane se confruntă cu infertilitatea.

Pentru stimularea natalităţii, este esenţială îmbunătăţirea informării şi educaţiei privind fertilitatea şi sănătatea reproductivă, promovarea unei societăţi favorabile familiilor prin sprijinirea companiilor care încurajează angajaţii să devină părinţi şi extinderea accesului la servicii de fertilitate şi proceduri FIV finanţate public. De asemenea, trebuie dezvoltate reţelele de screening, de consiliere şi reduse inegalităţile cu privire la accesul la servicii obstetricale şi neonatale de calitate.

„România se confruntă cu o provocare majoră: scăderea constantă a natalităţii. Este de datoria noastră ca reprezentanţi ai cetăţenilor, să identificăm cele mai eficiente soluţii pentru a sprijini tinerele familii şi a asigura sustenabilitatea dezvoltării naţionale. Prin această masă rotundă dorim să reunim experţi, decidenţi politici şi reprezentanţi ai societăţii civile pentru a găsi împreună soluţii concrete”, a declarat senatorul Carmen Orban.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate bune practici internaţionale adaptabile contextului românesc şi vor fi discutate măsuri legislative menite să faciliteze accesul familiilor la servicii de sănătate, educaţie şi sprijin economic.

 

În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători,
Având în vedere restricţiile de circulaţie care vor fi aplicate în data de 28 septembrie 2025, ca urmare a desfășurării Semi Maratonului Buzău 21K – ediţia 2025, în intervalul 07:00 – 12:30, anumite trasee de transport public vor fi temporar deviate, după cum urmează:
...............................
Informare public călător - categoria Elev, cu privire la eliberarea  abonamentului de transport gratuit
În atenţia elevilor înscrişi în anul scolar 2025-2026 în unităţile de învăţământ preuniversitar (primar, gimnazial, liceal şi postliceal) acreditat / autorizat din mun. Buzău şi comunele din zona de competenţă a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Buzău – Mărăcineni.
Stimaţi elevi, vă rugăm să vă prezentaţi la punctele de emitere/încărcare abonamente aparţinând Transbus cu carnetul de elev vizat la zi sau adeverinţă de elev pentru anul scolar 2025 – 2026, pentru a intra în posesia noului abonament de transport gratuit.
Vă mulţumim pentru înţelegere!
Echipa TransBus.
......................................
Transbus S.A. Buzău
angajează
15 şoferi autobuz
Compania de transport public Transbus S.A. Buzău anunţă deschiderea a 15 posturi pentru şoferi de autobuz. Candidaţii selectaţi vor beneficia de un mediu de lucru stabil, un pachet salarial atractiv (incluzând salariu, sporuri, tichete de masă, vouchere de vacanţă şi prime) şi condiţii moderne, având ocazia să lucreze pe autobuze noi, inclusiv electrice.
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)