/adi_petre.jpg)
Partidul Social Democrat continuă să fie aproape de oameni, printr-un demers menit să aducă administraţia judeţeană mai aproape de comunităţi. Consilierii judeţeni ai PSD Buzău vor desfăşura, periodic, audienţe în toate localităţile judeţului
– atât în comune, cât şi în oraşe şi municipii.
Scopul acestui program este acela de a crea un dialog direct, deschis şi constant cu cetăţenii, pentru a înţelege mai bine problemele cu care se confruntă comunităţile locale, pentru a identifica soluţii realiste şi pentru a sprijini administraţiile publice locale în procesul de luare a deciziilor.
În cadrul acestor audienţe, consilierii judeţeni vor aborda teme precum:
-nevoile urgente ale comunităţilor locale (infrastructură, servicii publice, educaţie, sănătate);
-proiectele de dezvoltare aflate în derulare sau în faza de pregătire;
-dificultăţile cu care se confruntă autorităţile locale şi modalităţile prin care acestea pot fi sprijinite de Consiliul Judeţean;
-propunerile şi iniţiativele venite din partea cetăţenilor.
Aceste întâlniri nu reprezintă doar un exerciţiu de comunicare, ci şi un instrument de lucru pentru consilierii judeţeni, care vor putea aduce în atenţia plenului şi a executivului Consiliului Judeţean problemele reale şi priorităţile semnalate din teritoriu. În felul acesta, deciziile vor fi luate pe baza unor informaţii corecte, culese direct de la oameni, ceea ce va conduce la o administraţie mai transparentă, mai eficientă şi mai apropiată de cetăţeni.
„Ne dorim ca fiecare buzoian să ştie că vocea sa contează şi că problemele sale nu rămân fără răspuns. Prin acest program de audienţe, demonstrăm că administraţia judeţeană este în slujba oamenilor şi că PSD Buzău îşi asumă rolul de a fi alături de cetăţeni, acolo unde trăiesc şi muncesc”,a declarat Adrian Petre, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Buzău şi secretar executiv al PSD Buzău.
Programul audienţelor este structurat astfel încât consilierii să fie prezenţi, periodic, în mai multe localităţi, pentru a acoperi întreg judeţul. În acest fel, fiecare comunitate va avea şansa de a dialoga direct cu un reprezentant al Consiliului Judeţean, într-un cadru organizat şi transparent.
Programul complet al audienţelor, pentru fiecare consilier judeţean şi localitate, este disponibil în anexa acestui comunicat.
ANEXĂ
Program audienţe consilieri judeţeni PSD – judeţul Buzău
RALUCA ALEXANDRU şi BRIANA IONIŢĂ
-Municipiul Buzău – marţi, 30 septembrie 2025, ora 16:00, sediul PSD Buzău
RODICA CORNECI
-Luni, 22 septembrie 2025 – Pogoanele (Primărie), 16:30
-Vineri, 26 septembrie – Smeeni (Primărie), 14:00
-Luni, 29 septembrie 2025 – Padina (Venus S.A.), 16:30
CRISTINA IACOB
-Mărăcineni – vineri, ora 13
-Săpoca – joi, ora 8
-Cernăteşti – vineri, ora 12
-În ultima joi/vineri a lunii
RAFAELA PREDONESCU
-În fiecare joi – Râmnicu Sărat, 16:30
-Miercuri, 24 septembrie – Ghergheasa, 10:00
-Vineri, 26 septembrie – Puieşti, 10:00
CLAUDIA ROŞIORU
Sâmbătă, 20 septembrie:
- Lopătari – 09:00–11:00
-Mânzăleşti – 11:30–13:30
-Vintilă Vodă – 14:30–16:30
DANIEL AUGUST
Sâmbătă, 20 septembrie:
-Cochirleanca – 10:00–11:00
-Bălăceanu – 11:30–12:30
MARIAN BÎRLĂ
-Vineri, 19 septembrie:
-Pardosi (Primărie) – 09:00–10:45
-Mărgăriteşti (Primărie) – 11:00–12:45
-Murgeşti (Primărie) – 13:00–14:45
RĂZVAN DEDU
Prima joi din lună:
-Poşta Câlnău – 14:00–15:00
-Blăjani – 15:00–16:00
-Zărneşti – 16:00–17:00
-Racoviţeni – 17:00–18:00
CRISTINEL DINU
În prima săptămână din lună:
-Luni – Florica, 12:00–14:00
-Joi – Amaru, 12:00–14:00
-Vineri – Mihăileşti, 12:00–14:00
IONEL DOBRIŢĂ
Ultima săptămână din lună:
-Joi – Berca (Casa Comunelor), 07:30–09:00
-Joi – Scorţoasa (Primărie), 13:00–14:00
-Joi – Căneşti (Primărie), 14:30–15:30
-Joi – Chiliile (Primărie), 16:00–17:00
-Vineri – Cozieni (Primărie), 08:30–09:30
-Vineri – Odăile (Primărie), 10:00–11:00
-Vineri – Bozioru (Primărie), 11:30–12:30
-Vineri – Brăeşti (Primărie), 13:00–14:00
IONUŢ DRAGOMIR
În prima săptămână din lună (luni):
-Ţinteşti – 14:00
-Gălbinaşi – 15:00
LAURENŢIU IONAŞCU
Ultima săptămână din lună:
-Vineri – Merei (Primărie), 16:00
-Sâmbătă – Breaza (Primărie), 09:00
-Sâmbătă – Năeni (sediu organizaţie), 10:00
-Sâmbătă – Săhăteni (Primărie), 11:00
-Sâmbătă – Ulmeni (sediu organizaţie), 12:00
-Duminică – Pietroasele (Primărie), 09:00
VALENTIN MANOLACHE
Ultima joi din lună:
-Unguriu – 16:00
-Pârscov (Cămin) – 16:30
-Măgura – 17:20
Vineri:
-Calvini – 14:00
-Cătina – 15:00
-Chiojdu – 16:00
FAUSTIN SCÂNTEI
Ultima joi din lună:
-Bisoca – 12:00
-Săruleşti – 13:30
-Beceni – 15:00
COSTIN STANCIU
Ultima vineri din fiecare lună:
-Luciu – 09:00–10:00
-Largu – 10:15–11:15
-Ruşeţu – 11:30–13:30
-Roşeţi – 14:00–15:00
la sediile primăriilor
SORIN STAN
Luni, 22 septembrie 2025 – Vâlcelele (Primărie), 08:30–09:30
Ultima săptămână din lună:
-Marţi – Podgoria (Primărie), 10:00–11:00
-Miercuri – Topliceni (Primărie), 15:00–16:00
-Miercuri – Buda (Primărie), 10:00–11:00
-Joi – Boldu (Primărie), 16:00–17:00
-Joi – Balta Albă (Primărie), 15:00–16:00
-Joi – Râmnicelu (Primărie), 14:00–15:00
SILVIU SUDITU
Vineri, 19 septembrie 2025:
-Robeasca – 13:00–14:45
-Săgeata – 15:00–16:45
-Vadu Paşii – 17:00–18:45
CLAUDIU VOICU
Ultima săptămână din lună:
-Joi – Colţi, 15:00–16:00
-Vineri – Cislău, 14:00–16:00
-Sâmbătă – Pătârlagele, 10:00–12:00