booked.net

Share

Poziţiile din ce în ce mai divergente din interiorul coaliţiei de guvernare, se reflectă în fiecare zi, în declaraţiile şi propunerile care ajung în spaţiul public. De fapt, pe ce se ceartă formaţiunile din interiorul coaliţiei pare a fi mesajul public şi forma

 pe care acest mesaj o îmbracă în propunerile guvernamentale. În timp ce discursul public al premierului Bolojan, trimite pe tobogan PNL, PSD, aşa cum o arată ultimele sondaje, vine pe o uşoară ascensiune, generată de faptul că încearcă să le arate românilor că nu va fi totul un crunt scenariu al sărăciei. În acest context, PSD vine cu o contra-ofertă la programul de austeritate marca Ilie Bolojan, şi anunţă măsuri de relansare economică. Propunerile, cuprinse într-un plan prezentat, recent, de liderul Sorin Grindeanu, sunt construite în jurul investiţiilor, inovaţiei şi măsurilor pentru tinerii care nu au o ocupaţie. Programul PSD are ca obiectiv revenirea la o creştere economică sustenabilă – peste 3% în următorii trei ani şi 5% în cinci ani – şi crearea a peste 120.000 de locuri de muncă noi.

La nivelul judeţului Buzău, un impact major ar putea să-l aibă măsurile de ocupare a tinerilor NEET (categorie în care sunt incluşi tinerii cu vârste între 16 şi 30 de ani, care nu sunt angajaţi, nu urmează nicio formă de educaţie şi nu participă la programe de formare profesională).

”În primele opt luni din 2025, rata şomajului NEET în Buzău a oscilat între 7,6% (ianuarie) şi 3,6% (iulie), crescând din nou la 5,8% în august. Această realitate arată că problema este departe de a fi rezolvată şi necesită măsuri rapide.” se arată într-un comunicat al PSD Buzău

Soluţiile PSD pentru tinerii NEET şi economia locală

-Programul „Primul loc de muncă” – sprijin financiar pentru tinerii NEET angajaţi pe perioadă nedeterminată: 1.000 lei lunar în primul an şi 1.250 lei lunar în al doilea.

-Formare profesională în domenii de vârf – recalificare în industrii moderne precum digital, inteligenţă artificială, energie verde sau agricultură sustenabilă.

-Hub-uri regionale de formare profesională – centre dotate modern, cu sprijin logistic (cazare, masă, transport) şi legături directe cu angajatorii.

În al doilea rând, PSD propune stimularea investiţiilor în industrii strategice – alimentară, auto, farmaceutică, construcţii metalice şi echipamente moderne.

Astfel, pentru proiectele greenfield, adică investiţii pornite de la zero, prin construirea de fabrici sau capacităţi industriale noi pe terenuri libere, de peste 20 de milioane de euro, companiile ar beneficia de scutiri de impozit pe profit timp de cinci ani, teren concesionat cu utilităţi la poartă şi garanţii de stat pentru credite. De asemenea, regiunile mai slab dezvoltate ale ţării ar putea beneficia de programe prin care investiţiile de peste 5 milioane de euro să primească facilităţi fiscale de până la 50% din valoarea proiectului.

”Aceste măsuri pot atrage investitori şi în judeţul Buzău, unde tradiţia în agricultură şi industria alimentară se îmbină cu potenţialul pentru dezvoltarea unor noi capacităţi de producţie, creând locuri de muncă stabile şi reducând decalajele economice faţă de alte regiuni ale ţării.”

Liderul social-democraţilor buzoieni, deputatul Romeo Lungu, spune că măsurile pentru integrarea tinerilor ar putea avea un impact major pe piaţa muncii:

„Datele arată clar că avem o problemă cu şomajul în rândul tinerilor NEET, iar PSD vine cu soluţii concrete: de la programul ‘Primul loc de muncă’ până la hub-uri de formare profesională şi investiţii în industrii strategice. Obiectivul nostru este ca Buzăul să devină un pol de dezvoltare în Regiunea Sud-Est, unde tinerii să aibă şansa de a construi un viitor aici, acasă.”

 

În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători,
Având în vedere restricţiile de circulaţie care vor fi aplicate în data de 28 septembrie 2025, ca urmare a desfășurării Semi Maratonului Buzău 21K – ediţia 2025, în intervalul 07:00 – 12:30, anumite trasee de transport public vor fi temporar deviate, după cum urmează:
...............................
Informare public călător - categoria Elev, cu privire la eliberarea  abonamentului de transport gratuit
În atenţia elevilor înscrişi în anul scolar 2025-2026 în unităţile de învăţământ preuniversitar (primar, gimnazial, liceal şi postliceal) acreditat / autorizat din mun. Buzău şi comunele din zona de competenţă a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Buzău – Mărăcineni.
Stimaţi elevi, vă rugăm să vă prezentaţi la punctele de emitere/încărcare abonamente aparţinând Transbus cu carnetul de elev vizat la zi sau adeverinţă de elev pentru anul scolar 2025 – 2026, pentru a intra în posesia noului abonament de transport gratuit.
Vă mulţumim pentru înţelegere!
Echipa TransBus.
......................................
Transbus S.A. Buzău
angajează
15 şoferi autobuz
Compania de transport public Transbus S.A. Buzău anunţă deschiderea a 15 posturi pentru şoferi de autobuz. Candidaţii selectaţi vor beneficia de un mediu de lucru stabil, un pachet salarial atractiv (incluzând salariu, sporuri, tichete de masă, vouchere de vacanţă şi prime) şi condiţii moderne, având ocazia să lucreze pe autobuze noi, inclusiv electrice.
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)