booked.net

Share

La şedinţa Consiliului Judeţean din 7 martie, preşedintele Lucian Romaşcanu a informat plenul despre modul în care a fost rezolvată problema identificării unui teren care să devină locaţie pentru amplasarea unei staţii de sortare a gunoaielor menajere. „Vreau să mulţumesc celor implicaţi

 politic în Consiliul Local al comunei Vadu Paşii; nu toţi, dar marea majoritate au votat pentru alocarea unui teren pentru a face acolo staţia de sortare deşeuri. Înseamnă o economie foarte mare pentru Consiliul Judeţean, noi aveam alocaţi 5 milioane de euro pentru achiziţionarea acestui teren, dar prin bunăvoinţa domnului primar şi a colegilor de la Consiliul Local Vadu Paşii am salvat aceşti bani de la Consiliul Judeţean şi putem merge înainte cu proiectul de a avea o staţie de sortare modernă”, a spus Romaşcanu.

În momentul de faţă, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO 2009 Buzău are în componenţă 85 de comune. Sub patronajul acestei structuri, autorităţile judeţene urmăresc să implementeze un Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale componente.  Acest sistem este format din două părţi: cel de colectare şi transport şi cel de depozitare şi sortare. Executivul Consiliului Judeţean şi conducerea ADI ECO 2009 vor colabora pentru întocmirea unei note conceptuale, un demers birocratic ce va avea o primă finalitate la Ministerul Fondurilor Europene. În funcţie de răspunsul lor şi de tot ce înseamnă fonduri şi programe spre ofertare, va fi stabilit şi programul pentru viitorul acestui proiect.

În ceea ce priveşte locaţia (terenul) pe care ar urma să fie amplasată viitoarea staţie judeţeană pentru sortarea şi tratarea gunoaielor colectate la nivel de judeţ, încă din ultimul an de mandat al fostului preşedinte Petre Emanoil Neagu fusese aprobat un proiect de hotărâre pentru perfectarea unei tranzacţii imobiliare între RER SUD şi Consiliul Judeţean, terenul fiind identificat în imediata apropiere a gropii de gunoi de la Gălbinaşi. Calculele preliminare indicau o cheltuială de aproape 600.000 de euro de la bugetul propriu al judeţului Buzău, mai precis 585.000 euro. Din fericire, între timp, pe teritoriul unei alte comune învecinate a fost identificat un teren în suprafaţă de opt hectare, care a fost donat către autoritatea judeţeană. Este vorba despre comuna Vadu Paşii. În acest fel tranzacţia imobiliară a fost anulată.

Pe de altă parte, în perspectiva accesării etapei următoare, care presupune investiţii în teren, este cunoscut faptul că preşedintele Lucian Romaşcanu a vizionat o investiţie model în Franţa, unde este dezvoltată una dintre cele mai performante staţii de sortare a gunoiului din ţara respectivă. Aceasta procesează cam 80.000 tone gunoi anual, similar judeţului Buzău, rămânând de dus la groapă doar maxim 10 la sută, restul fiind fie reciclat, fie transformat în compost pentru agricultură sau în combustibil. Totul este aproape integral automatizat, numărul de angajaţi fiind de 18 în două schimburi. „O staţie de sortare similară este o investiţie prioritară pentru judeţul Buzău prin A.D.I. Eco 2009, experienţa acumulată în urma acestei întâlniri urmând a juca un rol important în deciziile ce urmează a fi luate în perioada imediat următoare”, spunea preşedintele Romaşcanu la momentul vizitei.˝

NEWS

 

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)