booked.net

Share

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, are în pregătire o nouă investiţie pe zona infrastructurii rutiere, în perioada următoare fiind propuse lucrări pentru reabilitarea şi

 modernizarea drumului de acces către comuna Colţi şi obiectivele turistice unicat la nivel naţional: Muzeul Chihlimbarului şi aşezările rupestre de la Aluniş. În teren, este vorba despre modernizarea a două tronsoane de drum, care însumează aproximativ 1.000 de metri, locaţia unde constructorul va trebui să facă dovada competenţelor profesionale fiind exact în vecinătatea muntelui de diatomită.

„Este o promisiune mai veche a domnului preşedinte Neagu şi iată că de data aceasta va fi pusă în practică. Cât despre beneficiu, dincolo de faptul că localnicii vor beneficia de confortul utilizării unui drum modernizat, am în vedere zona turismului şi folosirea la maxim a valorilor locale pe acest segment. Sunt convins că numărul vizitatorilor va creşte, odată ce lucrările vor fi terminate… cred că ne putem aştepta ca viitorul şantier să funcţioneze inclusiv pe toată durata anului viitor, pentru că este vorba despre o zonă <sensibilă”> cu terenuri instabile, de aceea consider că proiectantul are în vedere lucrări cu oarecare complexitate”, spune primarul comunei Colţi, Gheorghe Ştefan.

 

În ceea ce priveşte abordarea lucrărilor în zona cu terenuri instabile, din proximitatea muntelui de diatomită, va fi vorba despre execuţia unei reţele de canale, rigole şi baraje, un complex de proceduri tehnice care să asigure, într-un procent însemnat, stabilitatea terenului. Instituţia Consiliului Judeţean va asigura finanţarea lucrărilor de la bugetul propriu al judeţului, iar în ce priveşte organizarea de şantier şi eliberarea Ordinului de execuţie, acestea sunt operaţiuni ce vor fi demarat imediat ce vor fi terminate lucrările la drumul spre cascada Caşoca din comuna Siriu.

„Reabilitarea acestui drum, alături de cel spre Cascada Cașoca, va facilita accesul turiștilor români și străini către obiectivele turistice din zona Pătârlagele – Nehoiu – Siriu. Zona Colți este renumită pentru Muzeul Chihlimbarului, acolo unde pot fi admirate aproximativ 200 de piese, printre care și un bulgăre de chihlimbar, cu o greutate de 1.840 de grame. Un interes turistic deosebit prezintă și Biserica Aluniș, care datează din anul 1274. Aceasta face parte din circuitul monumentelor rupestre din România, fiind unul din cele mai vechi lăcașuri de cult din țara noastră”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Primarul Gheorghe Ştefan este convins că, după reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean spre Colţi şi obiectivele turistice din zonă, numărul turiştilor va creşte. De reţinut că pe durata anului trecut zona Colţi a fost vizitată de peste 20.000 de turişti, români
şi străini.

NEWS

 

TRANS BUS
Informare privind modificarea temporară
a traseelor
5, 5B, Z116 şi Z122

Stimaţi călători,

Ca urmare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii străzii Frăsinet, începând cu data de 15.05.2026 şi până la finalizarea acestora, traseele 5, 5B, Z116 şi Z122 vor circula pe un itinerar modificat pe sensul de deplasare Broşteni – Micro 14.

Citeşte aici...

..............................
 
TRANS BUS
În atenţia pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău

Compania de transport public Trans Bus S.A. anunţă că, începând cu data de 1 mai 2026, se vor elibera abonamente gratuite (zona 1 tarifară) pentru transportul în comun pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău, indiferent de cuantumul pensiei.

Citeşte aici...

........................................
TRANS BUS
Programul de
transport public
valabil în data
de 1 Mai 2026

Stimaţi călători,

Vă informăm că, în contextul sărbătorii legale de Ziua Muncii (1 mai 2026), serviciile de transport public şi punctele de lucru cu clienţii vor opera după un program special, după cum urmează:

Citeşte aici...

......................................

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)