booked.net

Share

Instituţia Consiliului Judeţean Buzău, coordonată de Petre Emanoil Neagu, este implicată în derularea celei mai mari investiţii pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere judeţene, fiind vorba despre cea mai mare sumă extrabugetară

 atrasă de Consiliul Judeţean, cu o valoare de 80 de milioane de euro. Finanţarea va fi folosită pentru încheierea programului de modernizare a celui mai lung drum judeţean, DJ 203K, tronsonul care va intra în lucru fiind situat între Podul Muncii (Vintilă – Vodă) şi Plaiul Nucului (Lopătari), pe o lungime de 30 de kilometri.

Finanțarea a fost obţinută prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar valoarea totală a proiectului este de 601.310.496,21 cu TVA inclus (121.139.146,66 euro), din care valoarea eligibilă este de 397.103.999,99 lei (80 mil euro). Conform declaraţiilor preşedintelui Neagu, pe care le-a făcut joi, în compania directorului Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov – prezentă la Buzău cu ocazia semnării contractului de finanțare -, la acest moment este în curs licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie, dar avantajul câştigătorului va fi că etapa de proiectare este deja realizată, ca urmare a implicării echipei de specialişti din cadrul Consiliului Judeţean, care a identificat o finanţare europeană, astfel că va putea fi vorba despre o scurtare a termenului de execuţie cu cel puţin doi ani.

De-a lungul tronsonului de 30 de kilometri, constructorul va reabilita, moderniza sau chiar edifica nu mai puţin de 11 poduri, în timp ce lucrările efective identifică 12 categorii de niveluri profesionale: modernizarea structurii existente, colectarea şi evacuarea dirijată a apelor pluviale, realizarea de trotuare, calibrarea albiilor în zona podurilor amenajate, lucrări pentru protecţia malurilor sau lucrări pentru devierea reţelelor de apă potabilă sau a celor de distribuţie a energiei electrice. Specialiştii estimează că, odată cu finalizarea acestei etape în modernizarea DJ 203K şi înlesnirea accesului la o zonă cu potenţial turistic, drumul va fi folosit anual de aproximativ 30 de milioane de oameni. Beneficiarii direcţi, locuitori în zonă, vor fi 11.616 cetăţeni, fiind vorba de comunele Vintilă Vodă, Mânzălești, Lopătari, Bisoca și Sărulești. Durata de implementare a proiectului este de 54 de luni.

NEWS

 

TRANS BUS
Informare privind modificarea temporară
a traseelor
5, 5B, Z116 şi Z122

Stimaţi călători,

Ca urmare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii străzii Frăsinet, începând cu data de 15.05.2026 şi până la finalizarea acestora, traseele 5, 5B, Z116 şi Z122 vor circula pe un itinerar modificat pe sensul de deplasare Broşteni – Micro 14.

Citeşte aici...

..............................
 
TRANS BUS
În atenţia pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău

Compania de transport public Trans Bus S.A. anunţă că, începând cu data de 1 mai 2026, se vor elibera abonamente gratuite (zona 1 tarifară) pentru transportul în comun pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău, indiferent de cuantumul pensiei.

Citeşte aici...

........................................
TRANS BUS
Programul de
transport public
valabil în data
de 1 Mai 2026

Stimaţi călători,

Vă informăm că, în contextul sărbătorii legale de Ziua Muncii (1 mai 2026), serviciile de transport public şi punctele de lucru cu clienţii vor opera după un program special, după cum urmează:

Citeşte aici...

......................................

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)