Cine a inventat pensiile speciale?
Având în vedere declarațiile primului ministru, Ludovic Orban, cu privire la faptul că PSD ar fi inventat și pus în practică pensiile speciale, vă aducem la cunoștință dovada că PNL nu doar că nu s-a opus niciodată acestor pensii speciale, ba mai mult, este chiar partidul care a inițiat prima lege de acest tip.
Camera Deputaților convocată în ședință extraordinară a votat miercuri, 28 ianuarie 2020, propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de personal.
Lista candidaţilor liberali la Primăria Beceni ar putea fi ajustată de… Prefectură! Nu pe criteriul legalităţii, pentru că până acum, în România, s-a demonstrat că şi la „Pârnaie” să fii şi tot candidezi la o funcţie de primar de oraş, darămite la o primărie rurală. S-ar părea că, până la urmă, lista candidaţilor liberali pentru Primăria Beceni ar putea fi ajustată, într-adevăr de Prefectură, dar pe sistemul „Unde dai şi… cine se simte ofuscat”!
Fără doar şi poate, ziua de 26 ianuarie 2020 poate fi catalogată drept un nou început în activitatea Primăriei Mărăcineni, când peste 100 de locuitori din toate cele trei sate componente au participat la întâlnirea lunară cu reprezentanţii administraţiei publice locale.
Prima săptămână după Sărbătorile de iarnă se încheie cu un eveniment major în activitatea organizaţiei judeţene a PSD Buzău: alegerile locale pentru funcţiile de conducere – preşedinte şi preşedinte executiv, precum şi cei 17 vicepreşedinţi ai organizaţiei, dar şi desemnarea celor 51 de delegaţi care vor reprezenta Buzăul la Congresul extraordinar de luna viitoare.