booked.net

Share

Marţi, 24 septembrie, a avut loc prima Conferinţă Naţională de Prevenţie Medicală, găzduită de Palatul Parlamentului, în parteneriat cu cele două Comisii pentru sănătate, din Senat şi Camera Deputaţilor.

În prezenţa specialiştilor din domeniul medical,

 ai autorităţilor centrale, mediului de afaceri din sectorul medical şi reprezentanţilor legislativului, tema dezbătută a fost Rolul Prevenţiei Medicale în Modernizarea Sistemelor de Sănătate.

Principalul subiect asupra căruia participanţii la dezbateri au fost de acord este cel că rata mare de succes a programelor de prevenţie şi scăderea costurilor cu sănătatea se poate asigura doar dacă măsurile aplicate sunt sustenabile şi constante, alături de înţelegerea faptului că efectele prevenţiei nu sunt imediate, ele se văd în timp.

 „Pentru a aplica măsuri de prevenţie, avem nevoie de personal medical. De aceea, am profitat de prezenţa reprezentanţilor Ministrului Sănătăţii pentru a le spune că trebuie să găsească soluţii ca toţi absolvenţii de medicină să îşi găsească loc în programele de rezidenţiat. Doar aşa vom avea suficient de mulţi medici în toate zonele din ţară, inclusiv în rural, pentru ca populaţia să poată merge cât mai des la controale şi să depisteze la timp eventuale afecţiuni.”- Sebastian Radu, deputat social democrat buzoian, membru al Comisiei pentru sănătate şi familie

Un alt punct asupra căruia s-a căzut de acord este necesitatea informării pentru ca programele de prevenţie şi screening să aibă succes. Atât din partea autorităţilor şi entităţilor care activează în domeniul sănătăţii, dar şi din partea populaţiei.

„Trebuie să ne formăm copiii pentru a dezvolta comportamente preventive şi să ne educăm fiecare în acest sens. Finanţarea pentru programele de prevenţie şi screening este în creştere, arată cifrele prezentate în cadrul conferinţei. Ceea ce este îngrijorător de scăzut, este procentul de persoane care conştientizează importanţa controalelor periodice şi aplicarea măsurilor preventive, cum ar fi vaccinarea. Informarea cu privire la ceea ce trebuie să facem pentru a ne proteja sănătatea este primul pas spre scăderea ratei de îmbolnăviri şi decese care pot fi prevenite. Și pentru că se apropie sezonul rece, doresc să profit de această ocazie şi să încurajez pe toată lumea să se vaccineze antigripal, în special pe cei cu risc ridicat de îmbolnăvire”, a spus deputatul buzoian Sebastian Radu.

NEWS

 

TRANS BUS
În atenţia pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău

Compania de transport public Trans Bus S.A. anunţă că, începând cu data de 1 mai 2026, se vor elibera abonamente gratuite (zona 1 tarifară) pentru transportul în comun pensionarilor cu domiciliul în municipiul Buzău, indiferent de cuantumul pensiei.

Citeşte aici...

........................................
TRANS BUS
Programul de
transport public
valabil în data
de 1 Mai 2026

Stimaţi călători,

Vă informăm că, în contextul sărbătorii legale de Ziua Muncii (1 mai 2026), serviciile de transport public şi punctele de lucru cu clienţii vor opera după un program special, după cum urmează:

Citeşte aici...

......................................

TRANS BUS
Programul de transport public în perioada Sărbătorilor Pascale, 10-13 aprilie 2026
Stimaţi călători, vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, 10 – 13 aprilie 2026, programul de transport public se va desfăşura după cum urmează:
..........................................
TRANS BUS
Se modifică programul de transport în perioada vacanţei de Paşti
Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada
04-14 aprilie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor.
.......................................
TRANS BUS
Relocare temporară staţie „Spitalul Judeţean” – B-dul Stadionului

Stimaţi călători, începând cu data de 2 aprilie 2026, ca urmare a lucrărilor edilitar-gospodăreşti desfăşurate pe Bulevardul Stadionului, staţia „Spitalul Judeţean” (sensul de mers dinspre Parcul Crâng către Micro 14) va fi suspendată temporar.

Citeşte mai departe...

.......................................
TRANS BUS
În atenţia
publicului călător
Stimaţi călători, în vederea armonizării orarului curselor aferente programului de transport pe tronsonul comun al traseelor 2 Buzău–Săpoca, 22 Buzău–Fulga, 28 Buzău–Joseni şi Z111 Buzău–Fulga, începând cu data de 23.03.2026, se vor opera următoarele modificări pentru traseul 28...
.........................................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
În atenţia publicului călător

Stimaţi călători, dorim să vă informăm că, în perioada 14-22 februarie 2026, programul de transport va suferi modificări datorită vacanţei elevilor:

Citeşte aici...

..............................
TRANS BUS
Compania de Transport Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ
09.02.2026

          Referitor la evenimentul rutier petrecut în seara zilei de 06.02.2026, în jurul orei 23:40,

la intersecţia străzilor Bazalt şi Transilvaniei din municipiul Buzău, în care a fost implicat un autobuz al societăţii SC. Trans Bus S.A., vă comunicăm următoarele:

Citeşte mai departe...

.....................................

TRANS BUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)