Presa locală zice că primarul de Gherăseni, Sava Stroe, s-a certat cu unul dintre consilierii locali din opoziţie şi, mai mult, l-ar fi reclamat şi la Poliţie. Acesta, consilierul, s-ar arăta în permanenţă îngrijorat de bunăstarea comunităţii din care face parte şi în numele căreia îşi încasează lunar indemnizaţia,
drept pentru care este atent ca primarul să nu dea cu „jula” prin banul public, de aceea îşi burduşeşte, după fiecare şedinţă, mapa personală, ba mai solicită şi documente suplimentare, în numele legii şi al liberului acces la informare, ca dovezi ale muncii sale.
Preocuparea consilierului, pe care se pare că doar tinereţea, lipsa de discernământ şi o ascunsă dorinţă de parvenire îl mână în luptă, nu ar părea ieşită din comun, ba chiar din punct de vedere legal ar fi ok. Se pare, însă, că supărarea primarului are o altă explicaţie.
Încă de pe vrema lui Bîgiu, când arestatul era liber şeful liberalilor, toţi consilierii galbeni care făceau opoziţie primarului în funcţie aveau obligaţia să predea la partid toate documentele discutate la şedinţele de Consiliu Local. Indicaţia de partid probabil că îşi are o justificare în activitatea şi strategia organizaţiei liberale buzoiene, dar din punct de vedere moral, o astfel de preocupare cam prea seamănă a... poliţie politică. Adică o ocazie numai bună pentru oportunişti să se ridice în ochii şefului... Asta este părerea mea, liberă. (Gigi Manole)