Violenţa nu este niciodată o soluţie. Este o rană care nu se vede mereu, dar lasă urme adânci în suflet şi în viaţa celor afectaţi. Fie că vorbim despre agresiune fizică, emoţională sau verbală, fiecare formă de violenţă fură din demnitatea unui om şi nu avem voie să rămânem indiferenţi.
0800 500 333 este numărul care poate salva vieţi. Este linia naţională gratuită unde victimele şi martorii violenţei pot găsi sprijin, consiliere şi îndrumare, zi şi noapte. Te rog, nu ezita să îl foloseşti sau să îl oferi cuiva care are nevoie.
Campania de prevenţie şi conştientizare „Tot adevărul despre violenţă”, pe care am lansat-o pe 24 noiembrie, a ajuns acum în ţară, iar judeţul Buzău este primul judeţ care a demarat această campanie. Aici am întâlnit oameni implicaţi, hotărâţi să spună clar: violenţa nu are ce căuta în comunităţile noastre.
Mulţumesc din suflet colegei mele, Oana Gheorghiu, pentru invitaţie şi pentru organizare. Mulţumesc colegului meu, deputatul Romeo Lungu, şi domnului primar Constantin Toma pentru susţinere şi deschiderea de a aduce aceste mesaje cât mai aproape de oameni.

M-am bucurat foarte mult să îl avem alături pe Marcel Ciolacu, un om care a susţinut programe dedicate victimelor violenţei şi care înţelege cât de important este ca aceste programe să fie cunoscute şi prezente în fiecare comunitate. Autorităţile locale au un rol esenţial în a face cunoscute măsurile existente şi în a construi noi campanii şi programe care să combată acest fenomen dureros.
Cred cu toată convingerea că Marcel Ciolacu este omul potrivit pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, un om implicat, harnic, empatic, apropiat de oameni. Sunt alături de el pentru ca, după 7 decembrie, Buzăul să aibă un preşedinte dedicat oamenilor, pentru care fiecare viaţă şi fiecare familie contează.
MATERIAL DE PUBLICITATE POLITICĂ
• Realizat la comanda Partidului Social Democrat Buzău
• CMF 51250001 – Alegeri locale parţiale din 7 decembrie 2025
• Notificarea privind transparenţa este disponibilă la link: https://transparentaelectorala.ro/Notificare_transparenta_Buzau_online.pdf