Înainte de toate, trebuie să spunem că, în integralitatea lui, textul din titlu a fost preluat de pe reţeaua de socializare, atotbinefăcătoare, prin intermediul căreia buzoienii locatari ai străzii Islazului au încercat să ne reţină atenţia.
Şi noi, dar şi dumneavoastră, buzoieni cu
care soarta a fost ceva mai bună, adică măcar nu sunteţi obligaţi să locuiţi pe strada Islazului, suntem convinşi şi înţelegem adevăratele sentimente pe care respectivii cetăţeni vor să le transmită primarului Toma. Respectăm dreptul la exclusivitate unui anume cetăţean de pe această stradă, care frecvent şi ordonat transmite „jalbe”... condimentate viceprimarului Ionuţ Apostu...
/islayuklui/19622693_10155148712645033_1616052167_n.jpg)
În ce ne priveşte, suntem alături de gospodarii de pe strada Islazului şi încercăm să-i ajutăm prin procedeele pe care le avem la îndemână, anume oferindu-i posibilitatea primarului Toma să urmărească (aproape) în direct situaţia de pe strada cu pricina. Habar nu avem dacă strada Islazului se regăseşte pe lista Marii Asfaltări a lui Toma, pentru că edilul deja ne-a obişnuit să fim suspicioşi (chiar necredincioşi!) vizavi de multele dintre adevărurile propovăduite în Palat!
/islayuklui/19679983_10155148712865033_1225741368_n.jpg)
/islayuklui/19755896_10155148712800033_1987414773_n.jpg)
/islayuklui/19756127_10155148712835033_1314913576_n.jpg)
/islayuklui/19756197_10155148712665033_1573668950_n.jpg)
