Share

primari1.jpg„Dezvoltarea judeţului Buzău, dar şi a fiecărei comunităţi în parte, indiferent de culoarea politică reprezintă prioritatea mea!”(ec. Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău)

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Neagu, a invitat primarii din judeţ, indiferent de culoarea politică, la discuţii libere privind oportunitatea accesării Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Informaţii tehnice, mai puţin cunoscute/înţelese, legate de procedurile ce trebuie îndeplinite pentru ca documentaţiile tehnice să primească punctaje mari, au fost prezentate de secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, buzoianul Alexandru Stoica. Discuţiile au cuprins inclusiv varianta proiectelor orientate către finanţări europene nerambursabile.

primari2.jpg

„Pentru a facilita acest demers, spunea preşedintele Neagu pe pagina personală de socializare,  m-am întâlnit cu primarii din judeţ, iar alături de Alexandru Stoica, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, am transmis informaţii despre Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny şi demersurile necesare pentru ca judeţul nostru să beneficieze de cât mai multe proiecte finanţate prin acest program, dar şi prin fonduri europene nerambursabile. M-am bucurat să văd primari implicaţi, care au venit cu întrebări punctuale şi au primit răspunsuri la subiect. Vor primi tot sprijinul meu pentru a duce la bun sfârşit proiectele necesare comunităţilor buzoiene”.

Administraţiile publice buzoiene pot beneficia, pentru a doua oară, în ultimii patru ani, de o conjunctură politică favorabilă, când Buzăul are reprezentare la cele mai înalte niveluri: Parlament şi Guvern. Liderul celui mai mare partid din România, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, are, din nou, cea de-a treia funcţie în stat, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar în actualul Executiv, condus de generalul în rezervă Nicolae Ciucă, fost comandant al Armatei a 2-a, la Buzău, doi miniştri sunt buzoieni: Adrian Câciu, la Finanţe şi Lucian Romaşcanu, la Cultură. De asemenea, Buzăul este reprezentat şi la nivel de secretari de stat, în cea mai bună poziţie fiind, probabil, Alexandru Stoica, la Ministerul Dezvoltări.

Este cunoscut faptul că după alegerile din 2016 Buzăul se regăsea în postura de beneficiar al unei conjuncturi politice şi administrative extrem de favorabile, când deputatul buzoian Marcel Ciolacu a deţinut portofoliul de vicepremier în Guvernul Tudose, perioadă în care judeţului Buzău i-au fost alocate cele mai multe fonduri de la bugetul consolidat al statului, după 1989!

La acest moment, primarii buzoieni s-ar putea considera avantajaţi, într-o aşa zisă cursă a proiectelor eligibile la nivel naţional, pentru că dispun de ajutorul şi colaborarea uneia dintre cele mai performante administraţi judeţene, care în ultimii patru ani se menţine în Top 5 la nivel de ţară. Mai mult, preşedintele Consiliului Judeţean, economistul Petre Emanoil Neagu este în conducerea Asociaţiei Consiliilor Judeţene din România, la care se adaugă alte două poziţii importante în conducerea unor organizaţii europene, care implementează strategii de dezvoltare regională în cadrul UE.