Şedinţa arondată lunii iunie a plenului Consiliului Judeţean a fost şi ocazia oficializării unui parteneriat între instituţia judeţeană şi Primăria Mărăcineni, pentru accesarea unei finanţări cu fonduri europene, scopul fiind promovarea şi
implementarea proiectului „Construire Centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament”. La data apariţiei materialului, liderul de parteneriat, Primăria Mărăcineni, depusese cererea de finanţare, în baza unor studii tehnice şi financiare prealabile.
În urma votului aleşilor judeţeni, Consiliul Judeţean va asigura prin bugetele anuale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cofinanţarea de 2 la sută din bugetul alocat prin proiect, respectiv suma de 24.463 lei cu TVA, precum şi alocările bugetare necesare continuării activităţii pe perioada de sustenabilitate de minim cinci ani după finalizarea implementării proiectului. Comuna Mărăcineni, va beneficia de un buget alocat în cadrul proiectului de 1.223.109 lei, din care valoarea contribuţiei proprii, stabilită în sarcina DGASPC Buzău este de 24.463 lei, respectiv 2 la sută din suma alocată.
Proiectul vizează realizarea a două activităţi principale: dezvoltarea infrastructurii sociale prin construirea unui centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament, activitate asumată de comuna Mărăcineni, în calitate de lider-aplicant al cererii de finanţare şi furnizarea serviciilor specializate pentru copii cu tulburări de comportament, activitate desfăşurată de DGASPC Buzău în calitate de partener.
Serviciul social care va fi înfiinţat în cadrul acestui proiect va funcţiona în structura DGASPC Buzău, asigurând servicii specializate pentru un număr de 60 de copii pe an. Durata proiectului este de 44 de luni, iar perioada minimă de asigurare a sustenabilităţii, în care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău va trebui să menţină funcţional serviciul social care va fi înfiinţat în cadrul proiectului este cinci ani de la finalizarea implementării proiectului.
Serviciul social nou înfiinţat va funcţiona într-un imobil ce va fi construit în comuna Mărăcineni, iar clădirea va fi dimensionată pentru a putea asigura servicii sociale de tip centru de zi pentru un număr de 60 copii, pe parcursul unui an. La nivelul centrului vor fi disponibile spaţii destinate desfăşurării activităţilor specialiştilor: cabinet psihologic/ psihopedagog, cabinet psihiatru/psihoterapeut, cabinet asistent social. Tot la nivelul centrului se regăsesc săli pentru activităţi individuale şi de grup, cum ar fi: sală terapie de grup, sală activităţi recreative. De asemenea, în imediata apropiere va fi amenajat şi un teren de sport, ceea ce face ca terenul pus la dispoziţie de Primăria Mărăcineni să fie de aproximativ 3.000 de metri pătraţi.
