Share

titel_maleanu1.jpgA fost publicată broşura de prezentare a proiectului pentru „Înfiinţare sistem distribuţie gaze naturale în satele Mărăcineni, Căpăţâneşti şi Potoceni, aparţinătoare comunei Mărăcineni, judeţul Buzău”

Doar o contestaţie şi cel mult două luni pentru etapa de proiectare, şi gata! Vor începe lucrările, efectiv, la reţeaua de gaze la Mărăcineni. La ultima şedinţă publică organizată la Căminul Cultural din satul Potoceni, primarul Constantin Dumitru a abordat inclusiv subiectul „Gaze” la Mărăcineni, mai ales că unii dintre cetăţeni îşi manifestă constant nemulţumirea vizavi de „viteza” cu care acest proiect avansează. Pentru ca lucrurile să fie înţelese corect, trebuie spus că aducerea gazelor naturale la Mărăcineni presupune implementarea a două proiecte distincte. Unul, ce tocmai s-a încheiat – subtraversarea conductei pentru alimentarea viitoarei reţele de distribuţie la nivelul comunei Mărăcineni, a fost investiţia companiei naţionale Trans Gaz România. Al doilea – realizarea reţelei locale de distribuţie, face obiectul unui proiect conceput şi susţinut de administraţia publică Mărăcineni, care, după mai multe „probe” birocratice trecute a ajuns la faza de licitare şi adjudecare a lucrărilor de execuţie. Conform declaraţiilor primarului Constantin Dumitru, procesul de licitare a fost contestat, legal, de către o firmă din Ploieşti. Urmează ca în termen de 20 de zile diferendul să fie analizat şi tranşat în Instanţă. Ulterior, constructorul va putea să demareze procedurile pentru organizarea de şantier şi desemnarea dirigintelui.

Aşa cum ziarul Muntenia a informat şi în alte ediţii, „Înfiinţarea sistemului de distribuţie gaze naturale în satele Mărăcineni, Căpăţâneşti şi Potoceni” este un proiect ce a obţinut finanţare din fonduri europene, valoarea totală a acestuia fiind de aproape 92 de milioane de lei noi (valoare eligibilă – 77,3 milioane de lei). Suma de 77,3 milioane de lei are două componente: 65,7 milioane de lei, bani europeni şi 11,5 milioane lei de la bugetul naţional. Acestea sunt fonduri nerambursabile. În completarea cheltuielilor, până la aproximativ 92 milioane lei (RON) sunt prevăzute sume din afara fondurilor nerambursabile, în valoare de 14,6 milioane lei, care ar trebui să fie virate în contul Primăriei Mărăcineni de la Guvern, la finalizarea lucrărilor.

Vor fi efectuate un număr de 4233 branşamente de gaze naturale de presiune medie, cu posturi de reglare la capăt, echipate cu sisteme inteligente. 4207 branşamente vor fi făcute la consumatori casnici, iar altele 26 la instituţii publice. Lungimea totală a reţelei de distribuire a gazelor naturale la Mărăcineni va fi de 38, 182 kilometri.

b_800_600_16777215_00_images_M2022(6)_mara_gaze1.jpg