Share

PSD a obţinut, în urma discuţiilor din Coaliţia de guvernare, prelungirea măsurii de plafonare a adaosurilor comerciale la alimentele de bază pentru încă şase luni, până la 31 martie 2026. Decizia se aplică

 pentru 17 produse esenţiale: pâine, lapte, brânzeturi, carne de pui şi porc, ouă, făină, mălai, ulei, cartofi, legume şi fructe de sezon, care se află zilnic pe masa majorităţii românilor.

Obiectivul este ca aceste produse să rămână la preţuri accesibile, în special pentru familiile cu venituri mici şi medii.

Deşi marii retaileri s-au opus prelungirii plafonării, PSD a argumentat că protejarea consumatorilor trebuie să aibă prioritate în faţa intereselor comerciale. Măsura a demonstrat deja efecte pozitive în temperarea creşterii preţurilor, iar continuarea ei oferă stabilitate pe piaţă şi sprijin pentru milioane de gospodării.

Romeo Lungu, preşedinte PSD Buzău şi deputat, a declarat:

„Am reuşit să obţinem prelungirea plafonării adaosurilor comerciale la alimentele de bază, o decizie esenţială pentru protejarea puterii de cumpărare. Chiar dacă marii comercianţi au exercitat presiuni pentru eliminarea acestei măsuri, am ales să fim de partea oamenilor. Nu vom accepta politici care lovesc în cetăţeni. Este o soluţie concretă, care oferă sprijin mai ales pentru familiile vulnerabile, dar şi pentru clasa de mijloc, într-o perioadă în care costul vieţii rămâne o provocare. Prezenţa noastră în coaliţia de guvernare trebuie să aducă un echilibru şi să protejeze interesele tuturor românilor, nu doar pe ale celor cu venituri mari”.

PSD Buzău reiterează angajamentul partidului de a susţine politici care să aducă echilibru economic şi protecţie socială şi va continua să militeze pentru măsuri care pun pe primul loc interesele cetăţenilor.