Alegerile din acest an, pentru funcţia de primar în comuna buzoiană Mărăcineni, vor rămâne în istoria locală, judeţeană şi chiar naţională. Candidatul Alianţei Dreapta Unită, Daniel Ion, şi-a întocmit lista de consilieri locali, în proporţie de
peste două treimi, numai din membrii familiei şi rude apropiate!
Din nefericire, aceasta este o realitate, probabil nu singura, în contextul exerciţiilor electorale ce se derulează în România postdecembristă. Situaţia de la Mărăcineni, de Buzău, ar fi, totuşi, diferită de cele deja consemnate, în care candidatul era ales dar el îşi ispăşea o pedeapsă în puşcărie, sau era…plecat la cele sfinte! În cazul candidatului Dreptei Unite de la Mărăcineni, s-ar putea aprecia că legislaţia în domeniu prezintă lacune, dar la o minimă analiză se poate constata că acesta este cel puţin neglijent!
Candidaţilor li se cere să întocmească liste pentru Consiliul Local cât să acopere numărul legal de viitori consilieri locali, plus un procent de 25%, cu statut de rezervă. La Mărăcineni, viitorul Consiliu Local va trebui să conţină 15 membri, astfel că fiecare candidat ar trebui să se înscrie în cursa electorală cu o listă de 19 candidaţi pentru funcţia de consilier local. Aceeaşi legislaţie permite candidatului să prezinte o listă proprie, nu neapărat ca apartenenţă, ci şi în compoziţie şi număr!
Daniel Ion, candidatul Dreptei Unite pentru funcţia de primar al comunei Mărăcineni, a prezentat o listă cu potenţiali consilieri locali, în care peste două treimi este compusă din membri ai familiei şi rude apropiate. Concret, Daniel Ion şi-a trecut imediat sub poziţia 1, soţia, apoi alte rude, în număr de opt, de grade mai apropiate sau mai îndepărtate! Conform legislaţiei electorale în vigoare, în cazul în care acest candidat ar câştiga alegerile şi implicit funcţia de primar, toate aceste poziţii vor fi eliminate (candidaturile) pe motiv de incompatibilitate! Consiliul Local ar urma să fie completat cu candidaţi de la celelalte partide!
„Fără precedent în județul Buzău, poate chiar în România. La Mărăcineni, județul Buzău, lista de consilieri locali a Alianței Dreapta Unită a fost confiscată de familia candidatului la funcția de primar, Ion Daniel. 8 din cei 13 înscriși pe listele ADU sunt membrii familiei Ion.
1. Ion Daniel
2. Ion Anca Mădălina (soția lui Daniel)
3. Van Ionuț Claudiu (cumnatul lui Daniel)
5. Van Dan (tatăl cumnatului lui Daniel)
6. Guțeniuc Mihaela Teodora (nepoata lui Daniel)
7. Ion Vasile (tatăl lui Daniel)
12. Van Manuela Ionela (cumnata soțului nepoatei lui Daniel)
13. Ion Valentina (cumnata lui Daniel)”.