Share

euro-bani-Pixabay.jpgComisia Europeană a trimis guvernului o serie de observaţii la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trimis formal de România la 31 mai, potrivit unor documente consultate de Economedia.ro. Mecanismul de feedback e unul prevăzut de regulamentul european

 care guvernează mecanismul de rezilienţă şi permite Comisiei Europene să ceară fiecăruui stat membru informaţii suplimentare despre proiectele trimise pentru finanţare.

În documentele consultate de G4Media.ro, Comisia Europeană semnalează o serie de erori, inadvertenţe şi lipsuri din documentaţia trimisă de România: standarde de cost inexistente sau fără justificare, diferenţe între sumele cerute, lipsă de metodologie, amestecarea unor subcomponente etc.

UPDATE Florin Cîţu: PNRR nu a fost respins. PNRR nu a fost retrimis.

Premierul Florin Cîţu a reacţionat pe Facebook afirmând că Planul „nu a fost respins” şi „nu a fost retrimis”.

„Spulber un fake news de la prima oră. PNRR nu a fost respins. PNRR nu a fost retrimis”, a sccris prim-ministru, pe pagina sa de Facebook.

  • Iată câteva dintre observaţiile critice ale Comisiei Europene:

La subcapitolele Cadastrul Apei şi echiparea ANAR (Administraţia Naţională Apele Române) cu staţii de monitorizare, Comisia Europeană reclamă faptul că nu a fost furnizată metologia de realizare a costurilor

La subcapitolul Împăduriri, Comisia Europeană reclamă lipsa metodologiei de calculare a costului final

La subcapitolele legate de ecologizarea Deltei Dunării şi implementarea unui sistem pentru sturionii sălbatici, Comisia cere sursa studiilor care au stat la baza estimării de cost a proiectelor respective

La subcapitolul legat de căile ferate, Comisia Europeană are mai multe observaţii:

– diferenţe între sumele prevăzute pentru unul şi acelaşi proiect, aşa cum apar în tabele diferite
– costuri ”anormal de mari” pentru refacerea liniilor Cluj – Bihor şi Arad – Timişoara – Caransebeş

La subcapitolul infrastructură rutieră, Comisia Europeană cere mai multe detalii despre costurile necesare pentru sistemul de taxare şi cere defalcarea costurilor pentru fiecare din cele 129 de ”puncte negre” – zone cu frecvente accidente auto, pentru a putea evalua mai bine proiectul

La subcapitolul metrou, Comisia arată că ”nu e clar dacă cele 30 de garnituri de tren sunt incluse în bugetul de 600 de milioane de euro cerut”. De asemenea, Comisia întreabă România dacă acestea vor putea fi achiziţionate până în 2026, anul în care trebuie finalizate toate proiectele din PNRR.

La subcapitolul Reabilitarea clădirilor rezidenţiale, Comisia Europeană arată că ”Prezentarea costurilor pentru investiţie este confuză”

Fondul local pentru tranziţia verde şi digitală: Comisia arată că ”Justificarea costurilor e insuficientă sau lipseşte” şi cere costurile defalcate pe fiecare sub-unitate de investiţii: mobilitate urbană, digital.

Turism şi cultură: Comisia arată că ”Justificarea costurilor e insuficientă sau lipseşte”

Sănătate – subcapitolul infrastructură spitalicească nouă: Comisia arată inadvertenţe între costurile dintr-un fişier Excel şi cele dintr-un fişier Word. Astfel, totalul prevăzut într-o parte este de 570 milioane de euro, iar în altă variantă este 517 milioane euro

Infrastructură socială – Informaţiile furnizate nu includ o metodologie detaliată şi verificabilă

Întărirea dialogului social: Nu există nici o justificare pentru costuri

Subcapitolul Eficientizarea achiziţiilor publice: Nu au fost furnizate documente justificative. Costurile detaliate pentru componenta de profesionalizare au fost furnizate, dar nu şi o explicaţie validă pentru acihiziţiile centralizate la nivel regional

Capitolul România educată: Pentru a ţine mai bine socoteala costurilor, vă rugăm să inseraţi costuri pe fiecare investiţie, nu să amestecaţi toate investiţiile la un loc. Numele date unor investiţii sunt lipsite de acurateţe, vă rugăm să le îmbunătăţiţi

La construcţia de creşe, Comisia Europeană arată că tabelul cu costuri citează studii existente, fără a le indica însă.

De asemenea, Comisia Europeană arată că există un cost ”neclar” de 100.000 milioane euro legat de subcapitolul ”reducerea abandonului şcolar”

La subcapitolul ”Şcoli verzi”, Comisia arată că justificarea costului e bazată pe cercetări de piaţă, deşi ar trebui utilizat costul naţional standard sau costurilor altor proiecte europene

La subcapitolul ”echiparea laboratoarelor şcolare”, Comisia atenţionează că există diferenţe între calcule (707 milioane euro vs 711 milioane euro).

Şi la alte subcapitole din ”România educată” sunt evidenţiate fie lipsa standardelor de cost, fie lipsa de justificare a cheltuielilor.

La capitolul Managementul apei, Comisia arată că sunt folosite mai multe rate de schimb leu-euro, iar valorile calculate diferă de cele reale

(Sursa: www.g4media.ro / Foto: Pixabay)