O delegaţie a Consiliului Judeţean Buzău, condusă de preşedintele Petre Emanoil Neagu, a efectuat o vizită de două zile în Basarabia, Raionul Soroca
Mii de persoane au participat,
la începutul lunii octombrie, la Festivalul Mărului organizat la Soroca, lângă Cetate, eveniment la care a fost prezentă și delegația din partea Consiliul Județean Buzău. Ca de obicei, gazdele au fost primitoare cu invitații speciali și i-au invitat să profite de bunătățile pregătite în cadrul evenimentului redeschis după doi ani de pandemie.
Deschiderea oficială a “Festivalului Naţional al Mărului” ediția a XI-a a fost lansată de către vicepreședintele raionului Soroca Iurie Tănase. Printre înalții oaspeți, care au onorat evenimentul au fost vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Mihai Bîlba, deputaţi în parlamentul Republicii Moldova, consilieri, primari și alți oameni de vază din țară, precum şi delegaţia buzoiană, condusă de preşedintele Neagu.
Principalele activități de pe agenda Festivalului s-au desfășurat în preajma Cetății Soroca, unde au fost expuse expozițiile cu vânzare a celor mai gustoase mere, crescute de producători autohtoni, un târg de bucate tradiționale, o paradă a costumelor reprezentative pentru festival, o expoziție a materialului săditor. Tradițional, producătorii de mere au mers într-o paradă, alături de colectivele artistice din raion și reprezentanții instituțiilor de învățământ. La expoziția de comercializare a mărfurilor și produselor autohtone au participat 97 agenți economici.
Președintele Consiliului Județean Buzău, economistul Petre Emanoil Neagu, le-a mulțumit pentru ospitalitate autorităților și localnicilor simpli din Soroca, asigurându-i de sprijin în continuare. Reprezentanții Consililui Județean au fost invitați la standurile pregătite de gospodarii basarabeni, pentru a gusta din produse tradiționale, atent așezate pe mesele îmbelșugate. La un moment dat, și-a făcut apariția preotul Mihail Milea, un om extrem de iubit pentru toate faptele bune făcute cu drag pentru localnici. De altfel, părintele Milea este cetățean de onoare al municipiului Soroca, titlu oferit, de altfel, şi preşedintelui Neagu.