Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean din data de 9 aprilie a fost dedicată repartizării, către primăriile din teritoriu, sumei de 43,793 milioane lei, adică 437,93 miliarde de lei vechi, bani care vor fi folosiţi, în cea mai mare parte,
pentru asigurarea sumelor pentru cofinanţarea investiţiilor aflate în derulare. Baza legală pentru repartizarea banilor către comunităţile din zonele rurale a constituit-o aceeaşi relaţie matematică corespunzătoare procentului de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa în anul 2026, ceea ce nu reflectă în niciun fel declaraţiile premierului Bolojan, care argumenta decizia de mărire a taxelor şi impozitelor locale şi prin faptul că cea mai mare parte a banilor vor rămâne chiar la primăriile încasatoare, pentru a suporta mai uşor tocmai investiţii în derulare, care cer coparticipare de la bugetele locale.
Preşedintele Marcel Ciolacu a explicat că diferenţierile în repartizările de fonduri către primăriile din teritoriu fac trimitere la faptul că acele administraţii locale au angajate investiţii majore, fie că vorbim de aducţiuni de gaze naturale, de construire reţele de canalizare sau pentru distribuirea apei potabile, de achitarea datoriilor pentru lucrări executate de către constructori, sau de participare la plata studiilor de fezabilitate, în speranţa că vor fi atrase fondurile de investiţii în localităţile respective.
Cele mai mari alocări, de câte un milion de lei, adică 10 miliarde de lei vechi, au fost trimise către comunele Smeeni şi Gherăseni, care împreună se află în cea de-a doua etapă de implementare a proiectului comun pentru aducţiunea gazelor, aşa cum a fost şi cazul comunei Vadu Paşii. Un proiect important va fi sprijinit şi în comuna Verneşti, fiind vorba despre deja celebra „variantă de ocolire”, un proiect avansat pe timpul ultimei guvernări social-democrate, când funcţia de premier era asigurată de Marcel Ciolacu, şi care include trei componente: pasaj rutier pe DN 10B peste calea ferată în zona UAT Verneşti, creşterea siguranţei rutiere pe DN 10B – Varianta de ocolire Verneşti şi construire infrastructură rutieră de legătură între pasajul peste calea ferată şi DN 10B.
În comuna Poşta Câlnău sunt în derulare trei mari proiecte de infrastructură, la finalul cărora vor fi asigurate serviciile de canalizare, apă curentă şi distribuţie gaze pe întreg teritoriul comunei. În acest moment, cele mai avansate lucrări sunt la proiectul pentru aducţiunea de gaze, în timp ce lucrările pentru reţelele de apă potabilă şi canalizare au intrat într-o a doua etapă de execuţie, dar şi de finanţare, ceea ce presupune alocări importante de la bugetul local pentru susţinerea cotelor de cofinanţare.
Alocările financiare vor fi folosite pentru acoperirea restanţelor la plăţile pentru cofinanţare după ce drumurile locale au fost reabilitate, cum este cazul în comuna Brăeşti, dar şi în comuna Racoviţeni. Negoiţă Gheorghe, primarul de Brăeşti, spune că o parte din alocările financiare vor fi folosite pentru reabilitarea clădirii Căminului Cultural din localitatea de reşedinţă, care anul trecut a fost devastat de un incendiu.
În comuna Gura Teghii, primarul Adrian Chirac speră ca o parte din sumele alocate să fie redistribuite cu folos, în sensul remedierii greşelilor de proiectare şi reluarea lucrărilor la cele patru punţi pietonale propuse pentru reabilitare şi modernizare. Nu în ultimul rând, o parte din bani vor fi folosiţi pentru implementarea unui proiect special – reabilitarea clădirii fostului conac Maican, astfel încât clădirea să fie reintrodusă în circuitele turistice judeţene şi naţionale ca valoare de patrimoniu. Pentru comuna Amaru a fost distribuită suma de opt miliarde de lei vechi, bani cu care vor fi susţinute lucrările la o aducţiune de apă potabilă în zona de sud-vest a judeţului, astfel încât să fie rezolvat necesarul de apă potabilă şi în alte două comune: Mihăileşti şi Glodeanu Sărat.
Sume cuprinse între un milion de lei şi 500.000 de lei au fost repartizate către 30 de primării din judeţ. Exceptând oraşele Pătârlagele, Nehoiu şi Pogoanele, care au primit câte un milion de lei, Râmnicu Sărat, către care au fost trimise trei milioane de lei, dar şi oraşul Buzău care nu a fost luat în vedere, pentru că Primăria Buzău a fost destinatara altor fonduri importante în această primă parte a anului, în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei, în celelalte primării din judeţ au fost repartizate sume cuprinse între 4,5 miliarde de lei vechi şi două miliarde de lei vechi.
