Sorin Pătraşcu, managerul Spitalului Judeţean, a făcut recent o serie de declaraţii legate de modul în care este organizată activitatea profesională pentru buna funcţionare a instituţiei medicale fanion a judeţului.
La Spitalul de Urgenţă Buzău sunt în continuare medici care fac şase-şapte gărzi într-o lună, ceea ce înseamnă o reală acumulare de stres profesional. Conform spuselor managerului Pătraşcu, cea mai neacoperită linie de gardă este la neonatologie, dar probleme sunt şi în ce priveşte numărul medicilor cardiologi şi ORL.
Una caldă…
Ultima reuşită în ceea ce priveşte organizarea unei linii de gardă a fost cea pe secţia de Cardiologie, în timp ce se încearcă organizarea unei asistenţe de continuitate şi în cadrul secţiei de neonatologie, unde, conform spuselor managerului Pătraşcu, se poartă discuţii cu cei trei medici de specialitate, dar până acum nu s-a reuşit decât acoperirea parţială a unei linii de gardă.
Pentru prima parte a anului viitor, s-ar părea că o primă linie de gardă ar putea fi organizată pe secţia Gastroenterologie, pentru că numărul de medici care aleg să lucreze al Spitalul Judeţean Buzău pe secţia respectivă este în creştere.
Una rece…
Din nefericire, după ce o perioadă destul de lungă secţia de Oncologie medicală a fost şi închisă din lipsă de medici, problemele ar părea că vor capta atenţia conducerii Spitalului chiar din prima parte a anului viitor. După cum se ştie, în ultima perioadă necesarul de medici pe specialitatea respectivă fusese, oarecum, echilibrat, inclusiv prin cooptarea unui medic din Focşani, singurul care asigurase, pentru o perioadă mai lungă de un an, servicii minime birocratice (eliberare de adeverinţe medicale, trimiteri ş.a.) pentru bolnavii cronici buzoieni pe oncologie. Conform aceleiaşi surse, s-ar părea că în perioada următoare oncologia medicală ar putea pune probleme din punct de vedere al organizării activităţii în cabinetul de ambulatoriu. Conducerea Spitalului Judeţean Buzău a discutat cu medicul respectiv, care a reclamat presiuni nejustificate din partea unor aparţinători, ajungându-se inclusiv la proferarea de injurii. Dacă astfel de lucruri se vor repeta şi în prima parte a anului viitor, cel mai probabil activitatea medicală în cadrul cabinetului de ambulatoriu pe oncologie va fi întreruptă.