booked.net

Share

Judeţul Buzău va avea o aplicaţie mobilă care ar trebui să vină în sprijinul turiştilor. Prin intermediul aplicaţiei, turiştii vor primi informaţii importante despre principalele atracţii ale judeţului, dar şi despre evenimentele cultural-artistice.

Informaţia a fost prezentată de curând de către preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Adrian Petre, care de-a lungul timpului a susţinut şi promovat proiecte şi iniţiative care vizau dezvoltarea şi emanciparea segmentului turistic judeţean.

Reprezentanţii Departamentului pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului la nivelul judeţului, din cadrul instituţiei Consiliului Judeţean Buzău, spun că noul proiect are la îndemână sistemele moderne pentru comunicare, care pot fi adaptate şi folosite şi în scopul promovării turismului judeţean. La acest moment, aplicaţia este publicată doar pe sistemul de operare IOS, de aceea poate fi descărcată doar de către posesorii de Iphone. Etapa următoare presupune descărcarea aplicaţiei şi de pe Google Play.

Pe de altă parte, proiectul anunţat de preşedintele interimar Adrian Petre va face obiectul unei informări la nivelul operatorilor din zona turismului. Pentru aceasta, reprezentanţii Consiliului Judeţean vor organiza o întâlnire la care vor fi invitaţi proprietarii de pensiuni agroturistice, dar şi de la alte unităţi de cazare, sau operatori care desfăşoară activitate pe zona turismului gastronomic.

„Pentru a fi siguri că aplicaţia va avea succesul scontat, reprezentanţii Consiliului Judeţean vor programa o întâlnire cu patronii de pensiuni şi de la alte unităţi de cazare din munţii Buzăului. De asemenea, autorităţile judeţene doresc şi implicarea buzoienilor, indiferent că sunt sau nu implicaţi în activităţi economice în sectorul turistic, dar şi simpli cetăţeni iubitori de activităţi de destindere şi recreere, care vor putea avansa propuneri prin care acest proiect să poată fi îmbunătăţit”,a spus Adrian Petre, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Buzău.

Printre obiectivele judeţului care atrag turişti din toate colţurile ţării şi chiar ale lumii amintim Vulcanii Noroioşi, vestigiile rupestre, trovanţii Boziorului, tezaurul de la Pieroasele, Focul Viu sau Lacul Siriu.

 

TRANSBUS

Compania de Transport Buzău

PROGRAM DE TRANSPORT

Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Trubadurul
dragostei eterne
Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Rm. Sărat a găzduit spectacolul omagial, comemorarea cantautorului şi scriitorului Smarandache (Manea) Agheană şi lansarea volumului de poezii Dragoste eternă, Ed. Izvorul Cuvântului, 2025, autoare Frusina Agheană. După un moment de reculegere şi rostirea rugăgiunii Tatăl Nostru, prezentatoarea Laura Constantin o invite în scenă pe iniţiatoarea si realizatoarea proiectuuli, Frusina Agheană, care ne mărturiseşte:-m-am refugiat în poezie să-mi vindec sufletul, să-mi vindec suferinţa, căutând lumina în cuvânt şi renaşterea în vers.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti În ziua de 11 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Rm. Sărat au identificat un râmnicean în vârstă de 20 de ani,...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)