Consiliul Judeţean Buzău anunţă finalizarea recepţiei la terminarea lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean DJ 203L, pe sectorul cuprins între kilometrii 29+400 şi 50+000, respectiv tronsonul Cozieni – Bozioru – Brăeşti, se arată în
comunicatul transmis de instituţia judeţeană.
Această investiţie strategică a vizat modernizarea infrastructurii rutiere dintr-o zonă importantă a judeţului, având ca obiectiv principal îmbunătăţirea accesibilităţii şi siguranţei în trafic pentru locuitorii din comunele tranzitate. Proiectul a fost implementat în conformitate cu toate reglementările tehnice şi legale, inclusiv autorizaţiile de construire, proiectul tehnic şi dispoziţiile de şantier emise pe parcursul lucrărilor. Valoarea totală a lucrărilor executate este de 67.793.255,08 lei (fără TVA), iar lucrările au fost realizate cu respectarea standardelor de calitate în vigoare.
Drumul Judeţean 203L reprezintă o veritabilă arteră de legătură între mai multe comunităţi din zona de munte a judeţului Buzău. Reabilitarea acestui tronson contribuie semnificativ la creşterea mobilităţii locuitorilor şi a siguranţei rutiere; asigurarea unui acces mai rapid şi facil către instituţii publice, unităţi de învăţământ, centre medicale şi alte servicii esenţiale; stimularea activităţilor economice locale, în special în agricultură, turism şi servicii.
În acelaşi timp, sectorul reabilitat traversează o zonă cu un remarcabil potenţial turistic, oferind peisaje naturale deosebite şi acces la obiective de interes cultural, istoric şi ecologic. Prin această investiţie, se creează condiţii optime pentru promovarea turismului rural şi ecologic, dar şi pentru valorificarea sustenabilă a resurselor locale. „Este un drum nemaipomenit, pe care turiştii buzoieni şi din ţară vor veni să viziteze frumuseţile Buzăului”, declară Adrian Petre, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
Consiliul Judeţean va continua să investească în infrastructura rutieră ca parte a strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului. Modernizarea drumurilor judeţene este esenţială pentru reducerea decalajelor între mediul urban şi cel rural, creşterea calităţii vieţii cetăţenilor şi consolidarea coeziunii teritoriale. Această reuşită este rezultatul colaborării între administraţia judeţeană, proiectanţi, executanţi şi autorităţile locale din zonele vizate, cărora le mulţumim pentru implicare şi sprijin, se mai arată în comunicat.