booked.net

Share

Gaze_V_BZ_ok.jpg„Cu încă un pas mai aproape de a avea Gaze pe Valea Buzăului! Am semnat Certificatul de urbanism pentru realizarea proiectului <Conductă de transport gaze naturale pe Direcția Bărbuncești – Măgura – Pătârlagele – Pănătău>”, este mesajul

 postat de preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, pe pagina oficială de socializare.

Anunţul făcut de şeful instituţiei vine ca o confirmare a informaţiei lansate chiar de la nivelul Ministerului Dezvoltării, prin secretarul de stat social- democrat Alexandru Stoica, cel care a fost prezent în mai multe rânduri, în perioada pregătirilor pentru alegerile locale şi europarlamentare, la oficierea de investiţii, finanţate prin programul naţional „Anghel Saligny”, în mai multe comune buzoiene. Una dintre declaraţiile date presei locale de Stoica făcea referire tocmai la ideea de a implementa una dintre cele mai mari investiţii pe domeniul amenajărilor de reţele pentru distribuţia gazelor naturale, beneficiari urmând a fi populaţia şi agenţii economici de la Valea Buzăului, sectorul cuprins între Verneşti şi Pătârlagele, cu terminaţia Pănătău. „Domnul preşedinte Neagu şi premierul Marcel Ciolacu au făcut diligenţele de acum câţiva ani (n.r., 2019) când l-au invitat pe directorul general al Trans Gaz România la Buzău, în acea şedinţă la Consiliul Judeţean (…) În poziţia pe care o ocup în cadrul Ministerului Dezvoltării, am înţeles că trebuie să ordonăm lucrurile, şi am încercat să le mişcăm în sensul dorit, acela ca Valea Buzăului să poată fi beneficiara unor astfel de programe şi investiţii. De aceea, am zis în felul următor: Ministerul Dezvoltării nu face reţele de gaz, mai ales pentru conducte foarte mari (magistrale). Noi asigurăm, prin susţinerea investiţiilor în teren, distribuţia gazelor. Iar tronsonul Verneşti – Nehoiu este un traseu de magistrală, care poate fi făcută de Trans Gaz România.

 

Domnul prim-ministru Marcel Ciolacu ne-a asigurat că va bugeta această magistrală pentru Valea Buzăului. Proiectanţii au fost în teren de aproximativ o lună de zile şi s-a trasat conducta, aşa că acum putem vorbi despre o certitudine. Din primăvara viitoare se va trece la execuţia de lucrări pentru această magistrală”. Declaraţia era susţinută cu ocazia unei vizite în comuna Săpoca, deplasare prilejuită de începerea lucrărilor la reţeaua de gaze naturale, un proiect ce face parte dintr-un program ce vizează aducerea gazelor naturale la un număr cât mai mare de gospodării pe Valea Slănicului, între Mărăcineni şi Beceni, inclusiv.

Mai mult, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a completat mesajul secretarului de stat Alexandru Stoica, spunând că meritul principal în programul naţional pentru aducerea gazelor naturale la cât mai multe gospodării în zonele rurale, inclusiv în proiectul de pe Valea Slănicului sau în cel care vizează Valea Buzăului, este al premierului Marcel Ciolacu. Oficialul buzoian a spus că premierul a fost cel care a repus în discuţie, la nivelul Comisiei Europene, puncte legate de viitoare investiţii în România în cunoscutul program PNRR, vizavi de gaze naturale şi irigaţii.

Odată cu semnarea Certificatului de Urbanism, preşedintele Neagu a dat, practic, OK-ul pentru derularea uneia dintre cele mai dificile perioade de parcurgere birocratică a unor documentaţii tehnice – obţinerea vestitelor avize, de la un număr (ne)definit de instituţii care reprezintă statul român şi „interesele” acestuia în zona de implementare a proiectului. Practic, documentaţiile tehnice premergătoare întocmirii Studiului de Fezabilitate şi a Studiului Tehnic de Proiectare vor avea nevoie de autorizări ale unor instituţii care activează în regim tehnic, economic sau juridic.

 

PRIMPĂRIA

MĂRGĂRITEŞTI

- Anunţ public -

Primăria Mărgăriteşti anunţă începerea următoarelor lucrări:

1. Autorizaţia nr. 56 din 24 mai 2024, se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: Construire împrejmuire teren sport.

 

2. Autorizaţia nr. 655 din 12 iunie 2024, se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: Amenajare parcare şi spaţiu de joacă copii, sat Fântânele, comuna Mărgăriteşti, judeţul Buzău.

....................................

ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DEZBATEREA PUBLICĂ

Comuna Săpoca, cu sediul în comuna Săpoca, sat Săpoca, str. Principală, nr. 121, judeţul Buzău, în calitate de titular al Planului Urbanistic Zonal -”Dezvolatrea unei zone ID – Industrie şi depozitare, prin introducerea în intravilan,a 3 terenuri din domeniul privat al comunei Sapoca”, cu amplasamentul în comuna Săpoca, sat Săpoca
.....................................
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)