booked.net

Share

apa.jpgAlegerile locale din acest an au o imagine atipică. În primul rând, cea mai mare parte a demersurilor candidaţilor au fost transferate în zona virtuală, cei mai activi fiind opozanţii primarilor în funcţii. Pe de altă parte, o altă caracteristică specială

 o reprezintă abundenţa de investiţii, anunţate, de altfel, încă în cursul anului trecut, iar acum în toate comunele din judeţ pot fi observate şantiere în lucru. Acesta este, de altfel, dezavantajul Opoziţiei, care se vede nevoită să marşeze în zona online, acolo unde îşi poate prezenta propriile imagini, dar şi să distorsioneze informaţii extrase din realitate.

O situaţie în care realitatea din teren a fost „speculată” în favoarea Opoziţiei am regăsit-o tocmai pe paginile de socializare, şi fac trimitere la funcţionarea Serviciului Apă-Canal în comuna Pârscov. Din nefericire, de cele mai multe ori şicanele politice afectează în mod direct viaţa şi activitatea populaţiei, aşa cum s-a întâmplat, de Sărbătorile Pascale, în comuna mai sus amintită.

„Stimați locuitori ai comunei Pîrscov, în noaptea de Înviere, persoane răuvoitoare, lipsite de credință, au oprit apa în comunǎ, alertând inutil 112 (SNUAU) şi populația, spunând că apa în comună este infestată. Vă asigur că apa respectă normele în vigoare, fiind a doua tentativă de a mă denigra chiar şi în noaptea de Înviere”, a scris pe Facebook Daniel Mihai, primarul comunei Pârscov. Acesta este mesajul care a atras atenţia, că exact în noaptea de Înviere anumite persoane au indus sentimentul de panică la nivelul populaţiei, suspectându-se faptul că apa de la reţeaua publică nu ar fi în parametrii normali pentru consum! Personajul principal în propagarea unei astfel de informaţii ar părea că a fost chiar şeful Serviciului Apă Canal, care funcţionează în subordinea Primăriei Pârscov, care pe reţelele de socializare se prezintă sub contul „Violeta Vio”.

De la viceprimarul comunei, Gheorghe Neagu, am aflat că a fost vorba, într-adevăr, despre o acţiune cu caracter electoral, dusă la extrem, prin care s-a dorit atragerea simpatiei de partea Opoziţiei şi denigrarea primarului în funcţie. Vicele Neagu spune că situaţia în ce priveşte calitatea apei a fost, tot timpul, sub control, cu excepţia perioadei în care sistemul nu a mai funcţionat, pentru că fusese oprit chiar de şefa Serviciului! De reţinut că sistemul de alimentare a reţelei de apă potabilă funcţionează – componentele tehnice şi electrotehnice – cu ajutorul unui program de computer. Acesta poate fi oprit, prin intermediul unei aplicaţii, şi de pe un telefon particular, situaţie care, în opinia viceprimarului Neagu, explică intervenţia şefei Serviciului, „Violeta Vio”.

Numărul doi în Primăria Pârscov explică faptul că la această oră sursele de apă, depozite subterane, asigură cu dificultate necesarul de apă potabilă pentru populaţie, dar instituţia publică este în permanentă căutare de soluţii pentru suplimentarea debitului. În acest sens, angajați de la Serviciul de Apă au executat lucrări pentru reabilitarea unei alte surse de apă, care în trecut alimenta fosta fabrică în care erau prelucrate fructele, pe timpul comunismului. În apropierea Sărbătorilor Pascale, lucrările erau în fazele finale, fiind poziţionată inclusiv conducta ce ar fi urmat să alimenteze bazinele de stocare a apei, ce ar fi urmat să fie pompată din noua sursă. Vicele Neagu şi primarul în funcţie, Daniel Mihai, luaseră decizia ca după Paşti să fie prelevate şi probe, pentru certificarea celor de la Direcţia Judeţeană pentru Sănătate Publică.

Pentru că un astfel de proiect, realizat, ar fi suplimentat punctajele electorale în contul primarului în funcţie, şefa Serviciului de Apă-Canal din subordinea Primăriei Pârscov, pe numele adevărat Violeta Flondor, a pus la cale diversiunea prezentată mai sus, astfel că în Noaptea de Înviere populaţia din comuna Pârscov a rămas fără apă, începând cu orele 22.00! Situaţia a revenit la normal abia spre dimineaţă, în jurul orei 5.00, când unul dintre lucrătorii Serviciului a repus sistemul în funcţiune. Drept pentru care, înţelegem, a fost sancţionat de şefa Violeta Flondor, alias „Violeta Vio”, fiind notificat şi ameninţat cu demiterea!˝

 

PRIMPĂRIA

MĂRGĂRITEŞTI

- Anunţ public -

Primăria Mărgăriteşti anunţă începerea următoarelor lucrări:

1. Autorizaţia nr. 56 din 24 mai 2024, se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: Construire împrejmuire teren sport.

 

2. Autorizaţia nr. 655 din 12 iunie 2024, se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: Amenajare parcare şi spaţiu de joacă copii, sat Fântânele, comuna Mărgăriteşti, judeţul Buzău.

....................................

ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DEZBATEREA PUBLICĂ

Comuna Săpoca, cu sediul în comuna Săpoca, sat Săpoca, str. Principală, nr. 121, judeţul Buzău, în calitate de titular al Planului Urbanistic Zonal -”Dezvolatrea unei zone ID – Industrie şi depozitare, prin introducerea în intravilan,a 3 terenuri din domeniul privat al comunei Sapoca”, cu amplasamentul în comuna Săpoca, sat Săpoca
.....................................
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)