Aproximativ un milion de euro a cheltuit Primăria Municipiului Buzău pentru a face treaba unui guvern incompetent! Poate vă întrebați cât a primit înapoi din suma cheltuită pentru combaterea pandemiei de COVID19? Zero lei! Și asta s-a întâmplat în cazul tuturor primăriilor din țară!
Trupa de teatru „Mugurii Veseli”, un proiect cultural al Parohiei Limpeziş, a cărei evoluţie şi traiectorie ziarul Muntenia o urmăreşte încă de la înfiinţare, este angrenată, în această perioadă, într-unul dintre cele mai ample programe de educaţie şi tematici religioase la nivel naţional.
Proiectul bugetului pe anul în curs a fost definitivat şi trimis spre aprobare, pe capitole (ministere), la Ministerul de Finanţe. Următoarea etapă, trimitarea acestuia spre dezbatere şi aprobare în Parlamentul României, de unde se estimează să iasă în prima parte a lunii martie.
Senatorul liberal Vlad Pufu a avut prima ieşire în faţa presei locale, în postura de parlamentar dar şi de preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Buzău. Discursul a fost orientat pe critica actului administrativ local, cu trimitere directă la cea mai comentată măsură luată de Consiliul Local Municipal
*„Experimentala” de la Buzău a propus un asemenea proiect încă înainte de 1989, când ministru la Agricultură era un buzoian;
*2667 de soiuri româneşti au dispărut, ori au fost „furate”, pentru că România nu are o instituţie acreditată, pentru protejarea brandurilor autohtone;
* Comuna Mărăcineni este între cele dezavantajate
Cel puţin aceasta este explicaţia mai indulgentă a unora dintre primarii de comune membre în ADI „Buzău-Mărăcineni”.
Proiectul Băncii Bănci de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale de la Buzău și parcursul acestuia este deja bine-cunoscut. De un an de zile se așteaptă începerea activității în această instituție de importanță strategică pentru conservarea și dezvoltarea biodiversității la speciile autohtone de plante.
„E luna faptelor bune, iar misiunea noastră este de a rămâne alături de cei aflați în nevoie! Numai sprijinindu-ne unii pe alții vom putea depăși obstacolele timpurilor noastre!..”
Casă de Cultură, în locul Căminului Cultural de la Potoceni, Bază Sportivă modernă, în vecinătatea şcolii de coordonare Căpăţâneşti şi teren de sport multifuncţional, amenajat în curtea şcolii gimnaziale Potoceni
Deputatul Marcel Ciolacu, preşedintele în exerciţiu al Camerei Deputaţilor, senatorul Lucian Romaşcanu, fost ministru al Culturii, senatorul râmnicean Liliana Sbârnea şi fostul europarlamentar Andi Cristea deschid lista candidaturilor propuse buzoienilor pentru noul Parlament.
Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, îl acuză pe șeful statului că are „un plan unic: alegerile”, deși haosul sanitar a cuprins deja Capitala și Clujul. Aceasta după ce președintele Klaus Iohannis a spus că alegerile vor avea loc pe 6 decembrie.