Între cele 14 proiecte aflate în acest moment în implementare, şi pentru care instituţia Consiliului Judeţean Buzău a atras finanţări europene, şase (aproape jumătate) sunt destinate investiţiilor pentru reabilitări, consolidări, dotări şi extinderi la nivelul infrastructurii judeţene de sănătate.
La rândul lor, cele mai multe proiecte pe „Sănătate” au fost aplicate pe programe europene lansate de Comisia Europeană prin Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est (ADR-SE), care are sediul la Brăila, instituţia care, în timp, a devenit unul dintre principalii parteneri pentru Consiliul Judeţean în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene. Prin programe de tip Programul Operațional Regional, cu perioade de ofertare 2014-2020, sau 2021- 2027, Consiliul Judeţean a obţinut fonduri nerambursabile pentru dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat Spitalului Județean de Urgență Buzău, pe două secvenţe de finanţare, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, consolidarea infrastructurii medicale de la nivelul aceleiași unități medicale, în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, de asemenea, pe alte două secvenţe de finanţare.
Tot prin intermediul ADR Sud-Est Brăila, Consiliul Judeţean Buzău a obţinut una dintre finanţările importante din fonduri europene destinată consolidării, restaurării şi dotării imobilului care avea destinaţia Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu”, pentru care este anunţat un moment apropiat pentru inaugurare. Aproximativ la finalul lunii septembrie este programată şi inaugurarea noii locaţii a UPU Buzău, din cadrul Spitalului de Urgenţă Buzău.
Două programe europene, dezvoltate tot prin ADR S-E Brăila, au devenit sursa de finanţare pentru alte două investiţii importante la nivelul infrastructurii rutiere judeţene, „capul de afiş” ţinându-l proiectul pentru continuarea reabilitării şi modernizării celui mai lung drum judeţean, 203K, pe tronsonul Vintilă Vodă–Plaiul Nucului (Lopătari). Cea de-a doua investiţie constituie sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură, infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare).
Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă are alte secvenţe cu finanţări europene importante, între care dotarea cu microbuze școlare verzi (electrice) pentru unități de învățământ preuniversitar din județul Buzău, dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unele unități de învățământ preuniversitar, precum și a unor unități conexe din Județul Buzău, renovare/modernizare a trei biblioteci locale pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale și dotare cu echipamente IT a 26 de biblioteci locale din județul Buzău, dar şi alte două finanţări a căror destinaţie este tot domeniul „Sănătate”: reducerea riscului de infecţii nosocomiale la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, sau Dotarea și reabilitarea Cabinetului de planificare familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență.˝