booked.net

Share
padina2.jpgSăptămâna „Şcoala altfel” a început la Padina pe terenul de fotbal, din localitate, acolo unde, la iniţiativa primarului Costică Başturea, profesorii de sport de la cele două şcoli, Nicolae Lupu, Şcoala 1 şi Sergiamin Bratu, Şcoala 2, au organizat „Cupa primăverii”,
 o competiţie sportivă care a angrenat copii de la clasele V-VIII, pe mai multe discipline.
padina3.jpg
O primă surpriză a fost faptul că pe terenul cu un gazon excelent, tuns în chiar dimineaţa evenimentului, la ora la care clopotele celor două biserici chemau enoriaşii la slujba de duminică, au fost aduse saltele pentru exerciţii de lupte libere, disciplină sportivă în care copii din Padina, băieţi şi fete, sunt iniţiaţi de profesorul Nicolae Lupu, un fost sportiv de performanţă, multiplu campion naţional, campion balcanic şi european, fost component al lotului de lupte libere al Clubului Gloria, cu care a promovat în Divizia A, în anul 1974, dar şi cu multe medalii câştigate sub culorile cluburilor Dinamo, Galaţi sau Vaslui.
 
Amfitrionul evenimentului sportiv a fost profesorul Sergiamin Bratu, de la care am luat şi primele informaţii: „Este ediţia întâi a Cupei primăverii, pentru că această competiţie va fi organizată, de acum, în fiecare an. Este organizată de Şcoala Padina şi Direcţia judeţeană pentru Tineret şi Sport. Ideea a fost a noastră, a profesorilor de sport, pentru că sănătatea înseamnă aer liber. Va fi alergare viteză pe 50 de metri, alergare rezistenţă – 600 de metri la fete şi 800 de metri la băieţi, minifotbal şi fotbal la seniori, între echipa reprezentativă a comunei şi foste glorii locale. Nu în ultimul rând, vor fi şi întreceri hazlii – alergare în sac, roaba şi o probă de echipare-dezechipare contracronometru. Ca premii, diplome, cupe, medalii”.
 
La capitolul premieri, o notă specială în dreptul tânărului întreprinzător local Ovidiu Burnel, care a oferit tuturor copiilor participanţi la „jocurile de primăvară” ale comunei Padina câte o sacoşă cu dulciuri şi fructe. Nu în ultimul rând, acelaşi Ovidiu Burnel trebuie menţionat la rubrica „participare cu excelenţă” pentru devotamentul cu care susţinea la organizarea atelierelor sportive, începând cu tuşarea terenurilor şi întinderea saltelelor pentru luptători, până la îndeplinirea cu conştiinciozitate şi fairplay a misiunilor de arbitraj, care îi erau încredinţate de profesorii de sport. Redacţia ziarului Arena buzoiană îi acordă tânărului Ovidiu Burnel diploma de excelenţă pentru demonstrarea calităţilor de bun organizator şi manager.
 
Cât despre justificarea evenimentului sportiv, cele mai bune referinţe le-am obţinut de la directorul coordonator, Gheorghe Miu: „Este o iniţiativă locală, venită de la domnul primar Costică Başturea, în ideea de a dezvolta spiritul de competiţie a tinerilor. De altfel, dintotdeauna s-a vorbit despre o competiţie, în sine, între satul vechi şi satul nou. 
Societatea în care trăim, cu predilecţie informaţională, îi ţine pe copii în faţa calculatorului şi le deformează şi modul de viaţă. De aceea, ne-am gândit, în avanpremiera „Şcolii altfel”, să deschidem aceste serii de activităţi extracuriculare printr-o întrecere sportivă, care să-i deconecteze pe copii de la acest mediu util dar impropriu uneori, calculatorul. Ceilalţi profesori au pregătit un program destul de variat pentru săptămâna „Şcoala altfel”: excursii şcolare şi activităţi în incinta şcolilor, inclusiv spectacole de teatru”.
După aproape cinci ore de întreceri, au fost declaraţi câştigători elevii sportivi de la Şcoala nr.2, satul nou.
Totuşi, „cireaşa de pe tort” avea să încheie evenimentul sportiv inedit de la Padina, fiind vorba despre un meci de fotbal între formaţia locală Unirea Padina şi fostele glorii ale fotbalului pădinean. Surprinzător sau nu, la pauză veteranii conduceau cu un gol, pentru ca la fluierul final să fie consemnat un scor sonsistent: 4-2 în favoarea „bătrânilor”. 
 
„Generaţia de Aur”, într-o enumerare aleatorie
 Viorel Şolea; Ionel Chiţuleasa; Ion Bătrânescu; Gheorghe Ileana; Nicolae Papuc; Gheorghe Mihăilă; Vasile Hermeneanu; George Negoiţă; Constantin Gruia; Mihai Bocioc; Ion Titor; Stelian Basamac; Nicolae Şelaru; Marian Nica; Mihai Nistor; Fănică Toma; Jorj Ciocan; Nicolae Lăcustă. În echipa gloriilor locale au mai jucat Basamac Stelian, Lăcustă antrenorul echipei locale care activează în Liga a V-a şi Ovidiu Burnel, sponsorul evenimentului, un tânăr întreprinzător local.
Antrenor: Nistor Mihai
padina4.jpg
Cu o zestre de cinci medalii de aur şi trei de bronz, Amalia Rătunzeanu, campioană naţională la lupte libere, alături de sponsorul competiţiei – Ovidiu Burnel.
padina5.jpg

 

Teatrul
„George Ciprian”
Buzău
COMUNICAT DE PRESĂ

Răspuns la Proiectul de hotărâre nr. 93/06.05.2022 privind înfiinţarea Teatrului Municipal „V. Maximilian” Buzău

 

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din Ministerul Culturii, să achiziţionăm în beneficiul Bibliotecii Naţionale, un lot de manuscrise inestimabile aparţinând lui Cioran şi Eliade."

........................................

PRIORITĂŢI

SOCIAL DEMOCRATE

LA GUVERNARE

PSD salută decizia Comisiei Europene de a adopta un cadru temporar de criză care permite statelor membre să extindă ajutoarele de stat/compensaţiile pentru daunele suferite de companii în actualele „circumstanţe excepţionale pe care le trăim”.
.............................................
Vânzare teren
Vând teren intravilan
– 975 metri pătraţi,
deschidere la DJ 203K
– 13 metri liniari
(75 metri liniari lungime),
strada centrală nr. 129
(lângă Salonu Albastru)
Mărăcineni.
Tel. 0742.018.855.
............................
PSD:
Coerența restricțiilor
este compromisă
atunci când închizi școlile,
dar lași păcănelele deschise
PSD condamnă modul arbitrar și contradictoriu în care au fost decise restricțiile din Hotărârea de Guvern nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. Guvernul nu poate fi credibil atunci când spune că școlile trebuie închise pentru că pandemia e gravă, dar în același timp lasă deschise sălile de jocuri de noroc sugerând că situația nu ar fi chiar atât de gravă.
...................................
 
Dan Nica PSD:
„Comisia Europeană
le arată
statelor membre
cum să scadă
preţurile la energie,
numai să se şi vrea!”
Şeful Delegaţiei Române PSD din Parlamentul European, Dan Nica, atrage atenţia că, în urma solicitărilor mai multor state, printre care şi România, Comisia Europeană a prezentat astăzi o recomandare de măsuri, care să permită tuturor ţărilor afectate din cadrul UE să intervină rapid la nivel naţional pentru soluţionarea crizei preţurilor la energie.
......................................
Partidul Social Democrat
a depus propria
moţiune de cenzură
împotriva
guvernului Florin Cîţu
„STOP sărăciei, scumpirilor şi penalilor! JOS GUVERNUL CÎŢU!” se numeşte moţiunea de cenzură a PSD.
Moţiunea de cenzură a PSD este semnată de 157 de parlamentari ai Partidului Social Democrat, care îndeplineşte toate condiţiile.
...........................................
Senatorul Romaşcanu
interimar la PSD Buzău

Ştirea momentului în politica buzoiană este preluarea funcţiei de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD de către senatorul Lucian Romaşcanu. El va ocupa această funcţie interimar, până la organizarea de alegeri statutare. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului politica Naţional, propunerea venind, evident, din partea preşedintelui PSD la nivel naţional, deputatul Marcel Ciolacu.
..................................
Deputatul PSD Romeo Lungu:
Guvernarea
PNL-USR PLUS,
un atac
la buzunarele românilor!
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a confirmat că România a intrat în faza inflaţiei galopante. Aceasta a crescut cu 92,3% în primele 7 luni ale anului: de la 2,6 la 5%! Până la finalul anului inflaţia va ajunge la 5,6%, ceea ce înseamnă că fiecare român va fi mai sărac cu 320 lei. Comparativ cu raportul din luna mai 2021, rata anuală a inflaţiei a fost revizuită în sens ascendent cu 1,5%, semn că lucrurile merg din rău în mai rău.
.......................................
Laurenţiu Ţepeluş,
deputat PSD Buzău:
Strategia PNL,
ghinionul României

Deşi România este lovită de furtuni, inundaţii, creşteri de preţuri, economia distrusă, efectele devastatoare ale pandemiei, nimic nu abate Guvernul Cîţu de la unicul scop: alegerile în care pot să mai rupă un pic de putere pentru a-şi satisface setea de acces la funcţii şi bani publici.
.......................................
După trei ani
de activităţi în parteneriat,
Colegiul Economic Buzău
a încheiat
un proiect internaţional
Vara lui 2021 înseamnă pentru Colegiul Economic Buzău finalizarea unui nou proiect european. Este vorba despreparteneriatul strategic între unităţi şcolare Ka229, finanţat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene, ”Let us Bring Europe Together for heritage”/ 2018-1-ES01-KA229-049878_2.
.................................
Iniţiativă civică,
în favoarea elevilor,
preluată de PSD:
Vouchere în valoare
de 250 de lei,
pentru achiziţia
de bunuri
şi servicii culturale
Elevii ar putea beneficia de vouchere în valoare de 250 de lei pentru achiziţia de bunuri şi servicii culturale. Iniţiativa civică a fost dezbătută ieri în Comisia pentru învăţământ din Parlament, susţinută şi de deputaţii buzoieni Laurenţiu Ţepeluş şi Romeo Lungu.
......................................
 
Senatorul Lucian Romaşcanu:
„Alina Ghorgiu
a recunoscut că
PNL a pierdut alegerile
în 2020!”
 
Alegerile pentru noua conducere a Partidului Naţional Liberal scot în prim plan diverşi lideri, care aleg să se poziţioneze, la vedre, de o parte sau de cealaltă, într-una dintre cele două tabere formate. De pildă, senatorul liberal Alina Ghorghiu l-a atacat zilele trecute, pe un post naţional de televiziune, pe actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, spunând că este nevoie de o schimbare la vârful partidului.
......................................
Pas cu pas, de la România educată, la România eşuată prin ocupaţia Iohannisto-Penelisto-Useristă!
„…..De reuşita PNRR depinde într-o mare măsură cum va arăta viitorul societăţii noastre”, declara pompos şi apăsat acum câteva zile artizanul grupării de interese penelisto-useriste care are pretenţia de a guverna România asemenea unor satrapi care şi-au cumpărat ţară şi, odată cu ea, servitori.
..........................................
Deputatul buzoian
Romeo Lungu
îl chestionează
pe ministrul Oros,
de la Agricultură:
 „Ce vor primi
fermierii români,
în locul
programului Tomata?!”
În contextul întârzierii programului de sprijin pentru fermierii care cultivă legume în spaţii protejate, deputatul PSD Romeo Daniel Lungu i-a adresat o întrebare parlamentară ministrului agriculturii, Adrian Oros. Social-democratul buzoian îşi doreşte să afle când va fi implementat programul, dar, mai ales, când vor primi legumicultorii banii pentru înfiinţarea culturilor.
...........................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
a fost ales la şefia
Grupului parlamentar
de prietenie
cu Republica Singapore
„Am onoarea ca de astăzi (n.r.-11 mai a.c.) în urma votului acordat în şedinţa plenului reunit al Parlamentului, să conduc Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Singapore.
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Pagini din
istoria fascinantă
a bibliotecii publice
din Buzău

Fondată de cărturarul Basil Iorgulescu în 1893, primind donaţii importante de la Alexandru Marghiloman şi de la Academia Română, peregrinând în timp prin diverse clădiri, biblioteca publică din Buzău şi-a croit o istorie impresionantă şi un fond de carte, manuscrise, fotografii şi documente demn de lăudat. Din dialogul cu directorul Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”-Buzău, Sorin Burlacu, putem constata atât importanţa acestei instituţii în istoria culturală a locului, avatarurile prin care a trecut de la fondare până în zilele noastre, cât şi menţinerea bibliotecii într-un spaţiu viu, de întâlnire a scriitorilor cu publicul, a tinerilor cu cartea.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)