Marian Lambru, secretarul general al AJF Buzău (Asociaţia Judeţeană de Fotbal), a fost considerat, de când a preluat funcţia susamintită, unul dintre cei mai corecţi decidenţi a forului fotbalistic judeţean. Fără a intra în amănunte vizavi de exerciţiul profesional al maestrului,
se pare că imaginea tipului imperturbabil este completată inclusiv de atitudinea pe care acesta o adoptă în relaţia cu oricare dintre interlocutori, inclusiv jurnaliştii.
Grijuliu cu informaţiile din „bucătăria” instituţiei, dar mai ales neobişnuit să dea din casă nici măcar atunci când infracţiunea este dovedită, secretarul general contraatacă la baionetă orice întrebare venită din partea jurnaliştilor. Nu ştim dacă Marian Lambru chiar a fost infanterist în viaţa cazonă, sau a fost şef peste popota ofiţerească, însă un lucru este clar: maestrul încurcă grav reţetele morale atunci când debitează o replică de tot râsul la întrebarea unui jurnalist, acesta din urmă fiind nedumerit de ce un arbitru a oprit un meci de fotbal când mai erau de jucat 23 de minute, spunându-i acestuia cu deferenţă mascată: „Cu ce te-a afectat pe tine, chiar dacă ai dreptate?!”