booked.net

Share

bulivita2.jpgO ştire pusă în circulaţie pe cea mai folosită reţea de socializare a început să producă frisoane multora dintre indivizii care dezvoltă afaceri cu lemne exploatate ilegal. În categoria celor care ar trebui să nu mai aibă un somn liniştit ar putea intra şi Adrian Burlacu, zis Buliviţă,

 un om de afaceri din comuna buzoiană Beceni, care are afaceri pe domeniul vizat de ministrul Mediului, şi care în ultima perioadă  se simte atras inclusiv de viaţa politică, acesta fiind candidatul liberalilor pentru alegerile locale din vară.

Dar, de ce l-am inclus şi pe Buliviţă în categoria celor pe care îi amintea ministrul Mediului, Costel Alexe?! În ce ne priveşte, este foarte simplu. Cu câteva zile în urmă, nu mai puţin de trei maşini de poliţie au fost văzute parcate în faţa depozitului de lemne, din Beceni, pe care îl administrează Adrian Burlacu, unde au întârziat aproape o jumătate de zi, pentru că poliţiştii au fost interesaţi să adune date despre corectitudinea afacerii cu lemne a lui Buliviţă. Între timp, am aflat că poliţiştii au plecat cu tolba plină, pentru că la momentul controlului depozitul era aproape plin cu lemne nemarcate, ceea ce ar însemna că Buliviţă s-a mai procopsit cu încă un dosar penal, după ce poliţiştii deschiseseră încă o anchetă pe numele lui, în care este cercetat despre cum a cheltuit/însuşit, prim metoda facturilor fictive, miliarde de lei, vechi, din fondurile alocate de Primărie liceului din localitate, unde Buliviţă era contabil!

Iată mai jos articolul de presă din care reiese hotărârea ministrului Alexe de a face curăţenie printre cei care fac afaceri necurate prin pădurile ţării:

„Îi vreau cu cătuşe pe mâini pe toţi cei care fură din pădurile României"

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat, miercuri, că autorităţile române au descoperit la Ocolul Silvic Sighet, în Maramureş, „poate cea mai mare tăiere ilegală” de copaci din ultimii cinci ani. Alexe afirmă că „de pe o suprafaţă de 340 de hectare, în adâncul pădurii, au fost furaţi 100.000 de metri cubi”.

„În aceste zile, mai ales în weekend, duminică, am avut o vizită de lucru în judeţul Maramureş. Aşa cum am declarat şi la audieri, judeţul Maramureş, în 2018, a fost judeţul cu cele mai mari tăieri ilegale din România - 110.000 de metri cubi au fost identificaţi de colegii de la gărzile forestiere, cine ştie ce cantitate nu a fost descoperită, şi aş vrea să vă spun că în Maramureş, la Ocolul Sighet, a fost descoperită poate cea mai mare tăiere ilegală din România în ultimii cinci ani. Pe o suprafaţă de 340 de hectare, în adâncul pădurii, au fost furaţi 100.000 de metri cubi. O pădure rasă de pe 340 de hectare, cu un prejudiciu adus statului român de peste 12 milioane de lei şi cu şi mai mari prejudicii aduse naturii şi, evident, mediului înconjurător”, a declarat Costel Alexe.

Ministrul a precizat că „acea pădure nu ar fi putut să dispară peste noapte, pentru că s-au făcut tăieri în mod repetat timp de 5, 6, 7 ani fără ca nimeni să le vadă”.

Potrivit oficialului, nici cetăţenii, nici autorităţile statului nu s-au sesizat şi consideră că dispariţia acelei suprafeţe importante din pădurile României este oarecum „o conlucrare comună” a localnicilor şi a autorităţilor locale.

„Colegii de la Garda Forestier Cluj au descoperit acest subiect, au investigat şi vă anunţ că săptămâna trecută dosarul a fost trimis la Parchet”, a avertizat Costel Alexe.

Nu în ultimul rând, ministrul Mediului a transmis următorul mesaj: „Eu, ca ministru, îi vreau cu cătuşe pe mâini pe toţi cei care taie, transportă ilegal sau fură din pădurile României. Nu ne mai permitem, ca ţară, să avem astfel de practici care evident ne duc spre lumea a treia, în care ne tăiem şi defrişăm pădurile în scopuri personale sau de grup”.

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)