booked.net

Share

cj1(1).jpgConsiliul Judeţean Buzău, în parteneriat cu Asociaţia Four Change, SC Centrul de Consultanţă şi Studii Europene SRL, SC RD Global Project Consulting SRL, Consiliul Judeţean Mureş, Tecseo SRL şi SC Dechiro Consulting SRL, a implementat în perioada 07.04.2014 – 06.12.2015

 proiectul cu titlul ”Program de intervenţii integrate pentru şomeri – certitudinea unui viitor durabil, POSDRU/125/5.1/S/126033, cod SMIS 51369.

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare“, Domeniul major de intervenţie 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare“ – proiecte strategice.

Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 9.541.224,10 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată a fost de 9.201.638,40 lei.

Obiectivul general al proiectului a vizat creşterea capacităţii de angajare pentru 935 de şomeri, în special şomeri de lungă durată, persoane inactive sau aflate în căutarea unui loc de muncă, precum şi a persoanelor care au părăsit timpuriu şcoala, din Regiunea Sud-Est – judeţul Buzău şi Regiunea Centru – judeţul Mureş.

În acest sens, prin proiect s-a desfăşurat un pachet de activităţi integrate de consiliere, orientare, formare profesională, medierea muncii, activităţi care vor asigura pe termen mediu şi lung atât incluziunea socio-profesională, cât şi creşterea stimei de sine şi a independenţa financiară a grupului ţintă menţionat.

Obiectivele specifice ale proiectului au fost următoarele:

Creşterea capacităţii de adaptare pe piaţa muncii pentru şomerii participanţi la program,

Dezvoltarea culturii antreprenoriale pentru 100 persoane incluse în grupul ţintă cu scopul de a contribui la crearea de noi locuri de muncă şi implicit la dezvoltarea economică a celor două judeţe,

Reducerea şomajului în cele două regiuni prin angajarea a 114 persoane, dintre care 97 din judeţul Buzău şi 17 din judeţul Mureş, din grupul ţintă care a participat la program.

Rezultate obţinute:

– 944 persoane care au finalizat programul de intervenţii integrate, certificaţi: 777 din judeţul Buzău, 167 din judeţul Mureş;

– 943 subvenţii plătite în proiect (în valoare totală de 958.088 lei), din care 776 în judeţul Buzău şi 167 în judeţul Mureş;

– 12 persoane care au demarat o activitate independentă, faţă de 10 persoane preconizate iniţial;

– 294 persoane care în termen de 6 luni după participarea la programul integrat şi-au găsit un loc de muncă: 239 în judeţul Buzău, 55 în judeţul Mureş, faţă de ţinta iniţială de 114 persoane.

În perioada de sustenabilitate a proiectului, 07.12.2015 – 06.12.2018 consorţiul partenerial continuă implementarea pachetului de activităţi specifice din cadrul proiectului, context în care persoanele interesate pot participa, în limita locurilor disponibile, începând cu luna octombrie 2017, la cursuri gratuite de cursuri de perfecţionare/iniţiere pentru dobândirea următoarelor competenţe şi abilităţi: limba engleză, inspector resurse umane, competenţe informatice, comunicare şi relaţii publice, bazele contabilităţii, agent comercial, operator prelucrare si validare date sau competenţe antreprenoriale. Procesul de recrutare şi selecţie a grupului ţintă este în continuă derulare în vederea constituirii grupelor de curs.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Bibliotecii Judeţene Vasile Voiculescu Buzău, mansardă, persoană de contact: d-ra Ioana Giurgea, tel: 0722.636.808 sau la sediul Consiliului Judeţean Buzău: manager de proiect d-na. Liliana Nicolae, tel: 0238.414.112, interior 203.

De asemenea, condiţiile de participare, precum şi alte detalii sunt disponibile pe pagina web a proiectului, www.viitordurabil.ro.

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)