booked.net

Share

catrina2.jpgUna dintre cela mai iubite jurnaliste din România, buzoianca Simona Catrina-Roman, are nevoie de sprijinul nostru. Ea a fost diagnosticată cu cancer mamar în stadiul III şi se pregăteşte să înfrunte calvarul tratamentelor oncolo­gice şi al operaţiei.

   Simona Catrina este buzoiancă după mamă, este absolventă a Colegiului Naţional ,,Mihail Eminescu” şi este cunoscută şi recunoscută prin sarcasmul şi luciditatea textelor pe care le-a publicat de-a lungul carierei sale jurnalistice, care se întinde pe întreaga perioadă de existenţă a presei libere româneşti.

   Colega şi prietena ei Alice Năstase Buciuţa, împreună cu redacţia revistei ,,Tango”, a demarat o acţiune de strângere de fonduri pentru a o sprijini pe Simona. Până duminică la ora închiderii ediţiei, campania – care şi-a stabilit un target de 50.000 lei – a izbutit să atragă aproape 330 de donaţii, iar suma strânsă a depăşit 42.000 lei. 

   Reproducem mai jos textul semnat de Alice Năstase Buciuţa  în revista ,,Tango”, text care anunţă campania pentru sprijinirea Simonei Catrina-Roman: ,,Simona Catrina este una dintre cele mai iubite jurnaliste din ţara noastră, iar textele ei pline de umor şi dulce otravă ne-au făcut, de mii de ori în ultimii ani, să zâmbim sau chiar să hohotim de râs ca ­ne­bunii, să fim mai curajoşi, să ne asumăm cu mai multă îndrăzneală opiniile proprii şi viaţa pe care o trăim, aşa cum e ea, plină de încercări demne de luat în râs – ca să nu le luăm în plâns...

   De data aceasta, Simona Catrina are nevoie să-i întoarcem darul de zâmbet şi să-i arătăm că o iubim.

   Simona Catrina suferă de cancer mamar într-un stadiu avansat, iar afecţiunile de sănătate mai vechi fac ca tratamentul ei să fie complicat şi foarte costisitor. Simona Ca­trina stă mai mult prin spitale şi cabinete medicale, pregătindu-se pentru operaţie. Poate că nu o să mai scrie la fel de mult în perioada aceasta, dar noi ne angajăm să republicăm în fiecare săptămână, pe site-ul revistatango.ro, textele ei superbe care au apărut de-a lungul anilor în revista Tango/ Marea Dragoste.

   Şi, ca să fim siguri că ne va scrie în continuare, dar, mai ales, dincolo de egoism, că se va face bine, vă rugăm să donaţi echivalentul în bani al bucuriei pe care Simona Catrina şi noi, colegii ei de la Revista Tango/Marea Dragoste, v-o aducem, zi de zi, de 11 ani încoace. 

   Vă oferim la schimb promisiunea că vom scrie mult, frumos, zilnic, cu emoţie, cu umor, cu nebunie, cu disperare, dar, mai ales, cu speranţa că, având ajutorul vostru generos, Simona se va vindeca şi va zâmbi ea însăşi, înainte să vă facă, din nou, să zâmbiţi”, scrie Alice Năstase Buciuţa.

 Simona Catrina: ,,Dacă eu am cancer în stadiul trei şi încă lupt, lăsaţi smiorcăiala!“
   ,,Sunt un om pozitiv (folosesc un termen la modă). De aceea, când medicul mi-a spus, politicos şi metalic, „Ai cancer de sân în stadiul trei”, am rânjit ca o idioată. Nu ştiu să mă psihanalizez. Poate că nu am crezut-o pe doamna doctor Nedelcu, deşi e genială. Sau poate că nu eram de acord cu Dumnezeu şi n-aveam curaj să-I spun.
   Am revenit aici, ca să vă învăţ să trăiţi, dragii mei. Nu luaţi asta ca pe o abordare arogantă, nu ştiu legile fericirii, le-am făcut praf de câte ori am avut ocazia. Dar acum nu mai e vorba de subiecte frivole, precum bărbatul cât p-aci însurat care cât p-aci mă iubea şi cât p-aci a rămas cu mine. Acum e vorba despre lucruri care ţin de viaţă şi de (mă scuzaţi) moarte.
   Dacă era să mă gândesc strict la confortul meu, aş fi zis clar: mă, domnule (sau doamnă) medic minunat, eu nu vreau chimioterapie, tată, nu vreau tortură de-asta ştiinţifică, nu vreau stres, nu vreau nimic, vreau doar să mă odihnesc. Doar că iubesc nişte oameni din preajma mea şi nu pot să-i las să-mi aprindă lumânări (decât la rubrica „Vii”, să fie clar).
   Şi, uite, numai de-a naibii (şi Dumnezeu mă iartă că vorbesc urât), am să trăiesc, am să înot prin iad, am să ies la suprafaţă, am să mă trezesc din orice comă, am să îndur orice. Am să arăt că Dumnezeu e mai pu­ternic decât o satană deplorabilă, care, fiindcă se simte o legumă, atacă murdar. Tipic.
   Vă ţin la curent, bine v-am regăsit, voi deschide un jurnal al fericirii, al supravieţuirii, al speranţei!“, scrie buzoianca.

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)