Share

demers.jpgPetre Neagu, preşedintele reales al Consiliului Judeţean Buzău, lansează un mesaj de încurajare a iniţiativelor pentru donare de plasmă umană, pentru ca pacienţi infectaţi cu Sars-cov2 să aibă şansa unui tratament salvator. 

„În urmă cu 6 luni vă spuneam că Buzăul va beneficia de un echipament nou pentru colectare de plasmă umană pentru ca pacienţii infectaţi cu Sars-cov2 să aibă acces la tratamentul cu plasmă umană hiperimună. Astăzi vă anunţ cu mândrie că Buzăul se află pe locul I, fiind judeţul cu cel mai mare număr de donatori. Acest lucru se datorează vouă, tuturor celor care aţi fost infectaţi şi aţi ales să daţi o mână de ajutor celor care acum luptă cu noul coronavirus şi se află în stare gravă. Mulţumesc tuturor donatorilor, dar şi Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău!”

La acest moment puţină lume ştie că pentru a se ajunge ca şi judeţul Buzău să beneficieze de tehnică medicală performantă, care să fie folosită în lupta antiCoronavirus, a fost nevoie ca pe frontul nevăzut al orgoliilor politice să fie dusă (încă) o luptă pentru viaţă sau moarte. Chiar dacă de la Bucureşti fusese transmis mesajul că autorităţile locale se pot implica nelimitat, financiar şi decizional, în exerciţiul pandemic, în cazul judeţului Buzău lucrurile nu au fost atât de… confortabile. Pentru că era judeţul şefului PSD, Marcel Ciolacu, orice decizie ce urma să fie aprobată de guvernul liberal trebuia analizată cu atenţie specială.

Nu a trecut mult timp, aşa că ne putem aminti cum autorităţile judeţene anunţau că au făcut primele demersuri pentru achiziţionarea unui aparat p.c.r., tehnică medicală ce ar fi permis medicilor buzoieni să procedeze, între primii din ţară, la testarea populaţiei pentru coronavirus. Mai mult, buzoienii Marcel Ciolacu şi Petre Neagu au reuşit să evite cheltuielile publice pentru dotarea cu tehnica medicală amintită şi au contractat o sponsorizare. Din nefericire, DSP-ul de la Buzău nu a fost capabil să se impună în disputele cu Centrul de la Bucureşti… iar tehnica medicală a fost pusă în funcţiune câteva luni mai târziu, pe motiv de (ne)autorizare!

Momentele de început ale pandemiei au adus în discuţie şi folosirea testerelor. Executivul Consiliului Judeţean a decis ca Buzăul să achiziţioneze 4000 de asemenea dispozitive. Din nou a intervenit Guvernul liberal, prin Ministerul Sănătăţi, care a transmis la Buzău că testerele nu ar fi conforme!! 3000 au fost înapoiate. Când s-a dat „liber” la testarea naţională Buzăul a mai avut, din fericire, 1000 de dispozitive, cu care au fost începute procedurile odată cu celelalte judeţe.