booked.net

Share

spital_medici_2.jpgÎn ultima vreme, unitatea medicală buzoiană s-a aflat în atenţia organizaţiilor neguvernamentale care au ţinut să vină în sprijinul cadrelor medicale cu materialele de protecţie de care aveau nevoie. Tonul acestei preocupări a fost dat de Fundaţia Comunitară,

 exemplul fiind urmat de unele firme locale şi chiar de persoane zice. Astfel, în ultimele zile, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a intrat în posesia a circa 200 de viziere. O parte din ele, mai exact 40, au fost donate de preşedintele clubului oroad XM Raid, o altă parte, 150, de Grax Media SRL, şi alte 10 de către Luminiţa Popa, directorul societăţii Fabrica de Prelate din Mărăcineni, care le-a direcţionat către Unitatea de Primiri Urgenţe Buzău. Cadrele medicale mulţumesc pentru gesturile umanitare Preşedintele clubului de offroad XM Raid, Ovidiu Turcea, a lucrat câteva zile bune  împreună cu soţia sa la fabricarea de viziere pentru protecţia personalului medical. Prototipurile le-a dus mai întâi la Spitalul Judeţean pentru a vedea dacă sunt bune. ,,Am discutat cu o doamnă asistentă de la Spitalul Judeţean şi ne-a spus care sunt parametrii doriţi. Este important să protejeze gâtul şi faţa, ecranul să aibă transparenţă maximă şi rezistenţă”, spune Ovidiu Turcea.  După ce au fost întrunite toate condiţiile, acesta s-a prezentat la Spitalul Judeţean cu 40 astfel de viziere. Costurile cu materialele din care au fost realizate vizierele au fost suportate tot de acesta. Gestul umanitar a fost salutat de cadrele medicale care au transmis  mulţumiri pe reţelele de socializare ale unităţii medicale, dar şi personale „Mulţumim pentru viziere XM RAID Club Sportiv”, transmite colectivul secţiei Chirurgie generală şi Bloc Operator din SJU Buzău.

Managerul spitalului apreciază susţinerea sponsorilor în astfel de momente

claudiu_damian1.jpgGestul acestora este cu atât mai de folos cu atât cu cât vizierele, ca şi alte materiale de protecţie,  nu se găsesc. „Am primit gratuit din partea unor societăţi astfel de viziere. Sunt peste 100 (n.r., la momentul respectiv) şi vreau să le mulţumesc sincer. Doar la nivelul Spitalului Judeţean Buzău pentru medicii de aici şi pentru asistentele care sunt în prima linie noi am căutat să comandăm 400 astfel de mijloace de protecţie însă preţul se ridica până la aproximativ 50 de lei şi nu se găsesc la distribuitori. Sunt foarte utile, protejează personalul şi suplinesc acei ochelari care vin strânşi pe ochi. Le mulţumesc în mod special acestor societăţi care au decis să ne sprijine”, a spus managerul SJU Buzău, Claudiu Damian, pentru observatorulbuzoian.ro.

Fundaţia Comunitară continuă campania pentru asigurarea materialelor necesare medicilor Reamintim că în data de 26 martie, firma S.C. DELSAN PROD a donat Spitalului Buzău suma de 40.000 de euro pentru achiziţia unui aparat de ventilaţie mecanică, pentru secţia A.T.I. De asemenea, din donaţiile strânse, Fundaţia Comunitară a comandat  pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău două ventilatoare mecanice în valoare de 36.000 euro şi a cumpărat halate de protecţie şi mănuşi sterile pentru medici. Tot ca urmare a demersurilor acestei organizaţii sunt aşteptate pentru medicii buzoieni combinezoane şi măşti de protecţie.

 „Este momentul să ne gândim la cei mai vulnerabili dintre noi, cei mai expuşi la pandemia COVID-19. Primii dintre ei sunt cadrele medicale ce intră zi de zi în contact cu pacienţii, le oferă primul ajutor, îi  vizitează acasă, în stadiul de izolare. În acest moment, este nevoie să ne unim şi să le oferim posibilitatea acum acelor oameni să îşi facă meseria în siguranţă, pentru a putea ajuta cât mai mulţi buzoieni. Te poţi implica cu donaţii în bani (prin transfer bancar, cu cardul, prin SMS) ori în produse alimentare şi de igienă personală, pentru buzoienii aflaţi în nevoie în această perioadă grea. Ne-am unit forţele cu Crucea Roşie Buzău şi Asociaţia . Hai şi tu!”, transmit reprezentanţii Fundaţiei Comunitare Buzău. Cei care doresc să li se alăture pot face donaţii prin SMS la numărul 8837, cu textul: BUZAU. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Marţi,  31 martie, Crucea Roşie Buzău a distribuit Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău 1.000 de măşti de protecţie, 2.000 bucăţi de mănuşi şi 500 de bucăţi halate vizitator. De asemenea, au fost duse prăjituri şi sucuri pentru cadrele medicale din secţiile: U.P.U.-SMURD, A.T.I., Boli Infecţioase şi P.N.F. „Vă mulţumim mult pentru ajutorul acordat, acesta reprezentând un adevărat sprijin pe care l-am primit bucuroşi şi cu mare recunoştinţă!”, a fost mesajul cadrelor medicale. 

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)